Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de procurorul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), șase pensionari ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au fost recunoscuți vinovați pentru filarea a doi procurori anticorupție, înaintea prezidențialelor din noiembrie 2020.
Potrivit PCCOCS, faptele au avut loc în Chișinău, pe parcursul a opt zile.
Majoritatea celor șase bărbați erau atunci domiciliați în Capitală, fiind originari din Anenii-Noi, Chișinău și Lipcani-Briceni, cu vârste cuprinse între 34 și 53 de ani. Primul din aceștia a fost angajat neoficial un fost șef de penitenciar, de către un fost Vice-ministru al MAI, pe care-l cunoștea din perioada în care ultimul a activat în conducerea sistemului penitenciar. Potrivit datelor din dosar, acesta-i promisese un salariu lunar de 20.000 lei.
În prima lună de la angajare în securitatea internă a partidului „Șor,” inculpatul verifica activitatea președinților din interiorul partidului, respectarea orarului de muncă de către activiști, interacționarea lor cu cetățenii. Ulterior, inculpații au declarat că au primit indicația să viziteze primarii din raioanele Criuleni, Dubăsari, Cimișlia și Glodeni, care erau simpatizanți ai unui alt partid care nu avea reprezentanți în Parlament, din motivul că aceștia nu ar fi îndeplinit îndeajuns de bine unele sarcini.
Însă, doar peste o lună, cu puțin înainte de alegerile prezidențiale, fostul Vice-ministru i-a cerut primului din inculpații recrutați să formeze un grup de persoane, care să urmărească neobservat un procuror și un adjunct de la Procuratura Anticorupție. Aceștia urmau să afle unde și cu cine se vor întâlni procurorii, iar alți inculpați erau instruiți specific să verifice dacă procurorii se vor întâlni cu reprezentanți ai aceluiași partid extraparlamentar.
Pe parcursul celor opt zile, unul din inculpați închiria mașini de la o companie în scopul filării procurorilor, pe care le schimbau în fiecare zi, iar filarea era efectuată de către diferiți inculpați în diferite zile. Aceștia-i raportau primului inculpat recrutat, care sintetiza informația despre itinerarul procurorilor în note informative și capta imagini fotografice, pe care le prezenta fostului Vice-ministru.
Cei doi procurori anticorupție, însă, au sesizat faptul că erau filați și au depus plângeri la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Ulterior investigațiilor comune ale procurorilor PCCOCS cu ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI, dosarul a fost trimis în judecată în mai 2021.
Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, însă, a fost pronunțată în mai 2023, în lipsa a trei inculpați, atunci când termenul de tragere la răspundere pentru încălcarea inviolabilității vieții personale a expirat. Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu amendă de până la 37.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore. Deși au fost liberați de răspundere, chiar dacă au fost recunoscuți vinovați, instanța a dispus ca cei șase să achite cheltuielile de judecată, de peste 28.000 lei.
În ceea ce privește vinovăția în același dosar a fostului Vice-ministru, cauza a fost trimisă în judecată de procurorii PCCOCS pentru crearea și dirijarea acestui grup criminal organizat, care include și alți membri. Conform Codului penal, crearea și conducerea unei organizații criminale se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 8 la 15 ani, iar învinuitul va putea fi tras la răspundere pe parcursul a 20 de ani de la comiterea infracțiunii din octombrie 2020. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele vizate însă beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.