Șase persoane reținute de CNA, într-o schemă de corupție cu permise de conducere

Șase persoane au fost reținute, în urma perchezițiilor, desfășurate de procurorii din cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție și ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA, în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe fapte de corupție comise de angajați ai Agenției Servicii Publice. Bănuiții ar fi implementat, în nordul țării, o schemă de pretindere a mijloacelor financiare ilicite de la persoanele care aplicau pentru obținerea permiselor de conducere, anunță procuratura Anticorupție.

Potrivit probatoriului administrat de procurorii anticorupție și CNA, începând cu luna august 2022 și până în prezent, șeful Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț, atât personal cât și în comun cu alți angajați din cadrul instituției, inclusiv prin intermediul tatălui său, ar fi pretins prin extorcare de la candidații la obținerea permiselor de conducere auto, care nu au susținut proba practică a examenului de calificare, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sume ce variază de la 500 până la 1000 euro. Sumele erau percepute pentru favorizarea candidaților la examene, prin aplicarea  calificativului „admis”, cu ulterioara eliberare a permisului de conducere.

În procesul documentării, au fost deschise alte 5 dosare penale pentru corupere pasivă pe faptul că șeful SÎTCCA Edineț, împreună cu tatăl său, având înțelegere anticipată cu mai multe persoane din raionul Edineț, Briceni și Dondușeni, ar fi acceptat și primit de la acestea mijloace bănești în sume ce variau de la 350 până la 1000 euro, pentru favorizarea candidaților la probele practice. Pe data de 10 aprilie, sub controlul CNA, a fost transmisă suma de 400 euro șefului filialei Dondușeni a ÎS „Centrul de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională”, care a fost reținut pentru 72 de ore.

 Astăzi, acțiunile de urmărire penală au continuat prin efectuarea a 13 percheziții la oficiul SÎTCCA Edineț, oficiul filialei Dondușeni a ÎS „Centrul de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională”, în automobilele și domiciliile persoanelor bănuite de comiterea actelor de corupție. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicați 400 de euro, livrați sub controlul CNA, înscrisuri de ciornă cu date de identitate și numere de contact ale candidaților, copii ale buletinelor de identitate, 24 de mii de euro, 95 de mii de lei, telefoane mobile și tehnică de calcul.

Pe un termen de 72 de ore au fost reținuți șeful Secției Înmatricularea Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Edineț și tatăl acestuia, directorul filialei Donduşeni al ÎS „Centrul pentru pregătirea specialiştilor Armatei Naţionale, un instructor auto, un agent economic și un angajat al unei stații PECO.

Investigațiile în dosarele permiselor de conducere  continuă.

Amintim că, pe 28 martie, o  schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost documentată procurorii anticorupție și de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA. Șase angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro.

Hoții au dat lovitua de sărbători. Furturi de mii de euro în Capitală în prima zi a noului an

Cel puțin două locuințe au fost sparte, dar și un atelier al colegiului UTM, în prima zi din anul 2025 în municipiul Chișinău, scrie pulsmedia.md.

Primul caz a fost înregistrat ieri, 1 ianuarie, în jurul orei 12:40, pe strada bulevardul Burebista din sectorul Botanica al capitalei. Proprietarul unui apartament a alertat poliția despre faptul că din locuință i-a fost furată o sumă de bani în mărime de 5000 de euro, dar și alte bunuri, de persoane necunoscute carea au dat buzna în casă în lipsa acestuia.

Al doilea caz a fost înregistrat câteva ore mai târziu, în jurul orei 17:00, după ce un locatar de pe strada Ghioceilor, din localitatea Ghidighici, municipiul Chișinău, a depistat că din casă i-au fost furați bani în sumă de 13 000 de euro.

Aici este de menționat, că tot ieri, s-a stabilit că persoane necunoscute au forțat ușa unui atelier al colegiului UTM, pe parcursul nopții dintre ani, de unde au furat mai multe utilaje.

Toate cele trei cazuri sunt documentate de către poliția capitalei pentru stabilirea circumstanțelor, dar și a identității făptașilor.

Polițiștii au identificat șoferul care a expus riscului numeroase persoane din trafic pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, pe 30 decembrie 2024

Polițiștii de patrulare au identificat persoana care a încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, la 30 decembrie 2024, expunând riscului șoferii din trafic, dar și persoanele din adiacentul carosabilului, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Mașina era condusă de o femeie de 29 de ani cu domiciliul în raionul Orhei, după identificare aceasta primind amendă și puncte puncte de penalizare.

Mulțumim cetățenilor care nu sunt indiferenți la încălcările rutiere observate în trafic.

Preţul gazelor în Europa a atins un nivel record al ultimelor 14 luni, după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc

Prețul angro al gazelor a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, după oprirea livrărilor rusești prin conductele ucrainene. Țițeiul, de asemenea, se scumpește, pornind de la așteptările de creștere a economiei Chinei, scrie Europa Liberă.

Prețurile de referință ale gazelor naturale au crescut joi la cel mai ridicat nivel din octombrie 2023.

Gazul rusesc care era livrat tranzitând Ucraina nu mai este pompat către Europa. Este alt element care duce la scumpirea gazelor în Europa.

De asemenea, stocurile de gaze din Europa scad în cel mai rapid ritm din 2021, pe măsură ce conflictul dintre Rusia și Ucraina escaladează. E un alt element care pune presiune pe prețul gazelor.

Cel mai afectate de scumpiri și temeri legate de scumpiri sunt piețele europene. De exemplu, prețul gazului pentru livrarea în februarie în Olanda a crescut cu peste 4% joi, apoi a ajuns la o majorare de 1,9%, transmite Bloomberg.

Scumpirea gazelor vine după Rusia a oprit exporturile de conducte de gaz prin Ucraina în ziua de Anul Nou, după ce Kievul nu a mai prelungit acordul de tranzit care a expirat pe 31 decembrie 2024.

Uniunea Europeană a găsit deja mai multe surse de aprovizionare alternativă. Ungaria va continua să primească gaze rusești prin conducta TurkStream sub Marea Neagră.

De asemenea, preţul țițeiului pe piețele globale a crescut cu aproximativ 2% joi, pe fondul optimismului legat de economia Chinei şi cererea de combustibil.

Preşedintele Xi Jinping a promis politici proactive pentru promovarea creşterii economice, transmite Reuters.

În SUA, prețul țițeiului nu a crescut semnificativ datorită stocurile crescute de combustibil.

Prețurile petrolului vor fi probabil limitate la 70 de dolari pe baril în 2025, arată un sondaj realizat de Reuters cu experți de pe piață. Ar urma să fie al treilea an consecutiv de ieftinire a țițeiului după ce, în 2024, țițeiul s-a ieftinit cu 3%.

Anunțul făcut de Shakira, după ce s-a mutat din Barcelona: „Solicit acest lucru nu ca artist, ci ca mamă”
Articolul anterior
Marea Britanie se pregătește pentru probleme „fără precedent” cauzate de o grevă de patru zile a medicilor rezidenți
Articolul următor