Momentul a fost surprins de o cameră de bord, iar imaginile video au fost făcute publice mai târziu, chiar de șoferul automobilului care a reușit să frâneze la timp fără să atingă micuțul.
Din imagini, se poate vedea cum șoferul ajunge la zebră, acordă prioritate primului pieton, iar ulterior încercând să-și continue deplasarea, apare un băiețel care cât pe ce să fie spulberat. Iar peste câteva clipe apare și mama băiețelului cu un copilaș mai mic în brațe. Din fericire, șoferul a frânat înainte de a se produce tragedia.
https://www.youtube.com/watch?v=nUOfXaPJrX8
De menționat, că câmpul vizual al șoferului a fost îngrădit de un microbuz de linie care staționa chiar pe trecerea de pietoni.
Sursa video: unimedia.info
Ultimul weekend din martie vine cu evenimente atractive! Nu le ratați
Este timpul să-ți organizezi agenda pentru weekend, iar iTicket și unica.md este aici să-ți ușurăm decizia!
Explorăm împreună cele mai atractive 10 evenimente. De la spectacole interactive pentru copii la seri de degustare vinuri, am pregatit sugestii pentru toate gusturile și interesele. Nu lăsa weekend-ul să treacă fără a experimenta ceva nou.
Stand UP Lounge
Experimentează o seară de neuitat cu Stand Up Lounge pe 29 martie, unde comedianții favoriți își vor etala talentul într-o atmosferă prietenească. Nu rata șansa de a te destinde și a râde alături de alții într-un spațiu primitor.
Când? 29 martie 2024, ora: 19:30 Unde? Toman, str. Ștefan cel Mare 6 Bilete: aici
MAHAMAYA ELECTRONIC DEVICES
Descoperă o nouă piesă a dramaturgului Ivan Vyrypaev, care te va purta într-o călătorie prin toate sferele vieții umane, de la știință la religie. Patru actori vor explora întrebări profunde despre existența noastră, într-o producție care combină teatru, muzică și artă video pentru a răspunde la întrebarea: „Cine suntem noi, cu adevărat?”.
Când? 29 martie 2024, ora: 18:00 Unde? Teatrul Fără Nume Bilete: aici
Sensual Art Show
Eveniment exclusiv pentru adulți ce promite o noapte plină de emoții, cu un welcome drink la sosire, spectacole de Shibari, performanțe ale acrobaților aerieni, un show de dans impresionant și un concurs organizat de gazde.
Când? 29 martie 2024, ora: 20:00 Unde? BOOM BOOM ROOM Bilete: aici
Moldovan Brands Runway ‘SS24
Descoperă ultimele tendințe în moda moldovenească la „Moldovan Brands Runway ‘SS24”. Ediția din acest an va fi o sărbătoare a modei sub tema „Whispers of the Deep”, evidențiind legătura dintre moda sustenabilă și conservarea oceanelor. Prezentările vor include 17 branduri selecte și lucrări ale designerilor din România, Ucraina și Georgia. Evenimentul promite și o expoziție digitală cu tematică acvatică, sesiuni de Fashion Talks și un concurs de Street Style inspirat din tema evenimentului.
Când? 29-30 martie 2024, ora: 17:00, 16:00 Unde? Mediacor Bilete: aici
Premiera Povestea Micului Prinț – Spectacol Interactiv de Animație pentru Copii
Acest spectacol jucat live promite distracție, dansuri, cântece, și o interacțiune bogată cu publicul tânăr, oferind o experiență unică pentru cei mici și o ocazie perfectă de a petrece timp de calitate în familie.
Când? 31 martie 2024, ora: 12:00 Unde? Cinematograful „Odeon” Bilete: aici
Peripețiile lui Prepeleac
Vino să descoperi lumea lui Prepeleac alături de toată familia. Spectacol interactiv îi invită pe cei mici să fie parte din poveste, promovând valorile autentice, creativitatea și spiritul de echipă. Nu rata ocazia de a petrece timp de calitate în familie, bucurându-vă de momentele unice de distracție și aventură.
Când? 31 martie 2024, ora: 15:00 Unde? Cinematograful „Odeon” Bilete: aici
CONCERT – TRĂSNET
Sărbătorește 25 de ani de creativitate artistică alături de Sergiu Vetrilă într-un „Concert Trăsnet”, chiar în ajun de Ziua Umorului. Concertul va avea invitat special pe Pavel Stratan, promițând o seară plină de umor, muzică și momente memorabile.
Când? 31 martie 2024, ora: 15:00 Unde? Cinematograful „Odeon” Bilete: aici
УЖИН ПО-ФРАНЦУЗСКИ
Vino să te bucuri de o seară plină de umor și intrigi la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”. O comedie despre un complicat „hexagon amoros” ce promite râsete și situații neașteptate, cu o distribuție care îți va face seara memorabilă.
Când? 29 martie 2024, ora: 18:30 Unde? Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”
Purcari Wine Bar îți propune o experiență inedită, o combinație captivantă între pasiunea pentru vin și emoția jocurilor de noroc. Evenimentul include o degustare în orb a 6 vinuri selecționate, cu provocarea de a ghici vinurile. Două premii vor fi acordate participanților cu cele mai precise răspunsuri. Ocazia perfectă pentru a-ți testa cunoștințele vinicole într-un cadru distractiv și competitiv.
Când? 29 martie 2024, ora: 18:30 Unde? Purcari Wine Bar
Descoperă puterea vindecătoare a cuvântului pentru minte, corp și spirit. Eveniment găzduit de practicianul Body Code, Titiana Popa, și cu participarea Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, explorează cum putem restabili echilibrul și armonia. Seminarul oferă tehnici de conectare prin rugăciune, comunicarea dintre emisferele cerebrale, organe și glande, și multe alte subiecte fascinante.
Când? 30 martie 2024, ora: 09:00 Unde? Chișinău, str. Nicolae Testemițanu, 27
BONUS! Iar pentru cei ce preferă să-și planifice din timp activitățile venim cu o recomandare specială de eveniment.
Bucurați-vă de o seară de excepție alături de interpreta Adriana Ochișanu, ce lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI.
Pe 20 aprilie 2024, Arena Chișinău va găzdui un concert unde talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit. Alături de Adriana Ochișanu, veți avea ocazia să savurați interpretări memorabile din partea artiștilor de valoare:
– Horia Brenciu și HB Orchestra – Ionuț Dolănescu – Surorile Osoianu – Alexandru Pop – Laura Olteanu – Corina Țepeș – AKORD – Cornelia Ștefăneț – Frații Ștefăneț & Orchestra – Baletul Național JOC
Experimentați o serată plină de diversitate muzicală, de la muzică populară și etnofolclorică la melodii ușoare, toate într-un cadru spectaculos. Rezervați-vă locurile pentru un eveniment de neuitat, unde „VOCEA MOLDOVEI” se va face auzită într-un mod memorabil.
Îți mulțumim pentru că ai citit recomandările noastre de evenimente și sperăm că ai găsit ceva care să te inspire pentru weekendul ce vine. Pentru a afla mai multe detalii despre evenimentele prezentate și pentru a cumpăra bilete, vizitează site-ul iTicket.md sau blogul iTicket unde poți afla și mai multe detalii interesante.
10 migranți ucraineni, prinși la frontieră. Ar fi achitat 80.000 de dolari pentru a ajunge în Moldova
În zona de nord a țării, angajații Poliției de Frontieră au raportat un caz de trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene, cu documentarea a 10 cetățeni din Ucraina. Incidentul a avut loc în data de 24 martie, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița.
Astfel, în timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, cu ajutorul mijloacelor de observare fixe și sistemului de aeronavă fără pilot la bord, la fața locului grupele de intervenție ausurprins 10 persoane care au traversat fraudulos frontiera dinspre Ucraina în R. Moldova. La fața locului au fost identificați în total 10 bărbați ucraineni.
Străinii au comunicat că pentru a ajunge în R. Moldova, au fost ajutați și ar fi achitat în Ucraina sume între 8000-10000 dolari fiecare.
De asemenea, din declarațiile acestora și în urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că trecerea ilegală a cetățenilor a fost organizată nemijlocit de către un grup infracțional. La scurt timp unul dintre membrii grupului organizat a fost reținut în flagrant, în timp ce aștepta la o distanță aproximativ 500 m de la linia de frontieră de stat, având asupra sa două telefoane mobile, căști, stație radio și binoclu de vedere nocturnă.
În procesul de documentare a cazului, migranții au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.
În continuare, sub conducerea Procuraturii Ocnița, de către organul de urmărire penală al Direcției sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.
Un primar a fost filmat în timp ce făcea sex cu contabila instituției în mașina primăriei, pe un câmp
Scandal uriaș într-o localitate din Mureș, România, unde primarul a fost surprins în timp ce întreținea relații intime cu contabila instituției în Dusterul primăriei, pe un câmp, scrie realitatea.net.
Primarul localității Miheșu de Câmpie, județul Mureș, a fost surprins de mai mulți localnici în timpul unei întâlniri romantice cu o angajată.Scena în care a fost implicat Emil Casoni a avut loc departe de sediul primăriei, pe un câmp din apropierea localității.
Momentele intime s-au petrecut într-un autoturism marca Duster ce ar aparține instituției, scrie presa locală.
În momentul în localnicii au ajuns în apropierea mașinii, primarul PNL era în pielea goală, iar angajata lui întinsă pe spate, pe bancheta mașinii.
“Porumbeilor, frumosuleee… Miuța, dragă, domnu’ primar… Ce faceți? Ce faceți, mă?”, au fost, imediat, chestionați cei doi “eroi”.
Emil Casoni și-a tras pantalonii și s-a urcat rapid la volan, prnind Dusterul în trombă, pe câmp. “Mă, nu vă e rușine, mă? În timpul serviciului?”, îl întrebau oamenii.Se pare că edilul nu are permis de conducere, după cum strigă martorii incidentului:“Băi, n-ai permis, mă! Nu aveți permis băi, fraților! Cum conduci comunitatea?”.