Schimb de reguli înainte de marea finală Euro 2024. Anunțul făcut de UEFA

UEFA a anunţat o schimbare în regulamentul privind titlul de golgheter la Euro, chiar înainte de marea finală programată mâine, între Spania și Anglia, la Munchen.  Până acum, în istoria recentă, câștigătorul trofeului, în caz de egalitate de reuşite, era desemnat fotbalistul cu cele mai multe assisturi. La Euro 2024, premiul se va împărţi în caz că mai mulți jucători au înscris același număr de goluri, scrie adevărul.ro.

Înainte de ultimul meci de la Campionatul European din Germania, pe lângă trofeul suprem, în joc este şi titlul de golgheter al competiției. La acest moment, Dani Olmo, Harry Kane, Cody Gakpo, Jamal Musiala, Ivan Schranz şi Georges Mikautadze au înscris câte 3 goluri. Primii doi mai au şansa să își îmbunătățească zestrea, naționalele celorlalți fiind deja eliminate din competiție.

În trecut, UEFA acorda titlul de golgheter în caz de egalitate de reuşite fotbalistului cu cele mai multe asissturi la turneul final. A fost o regulă de care a beneficiat, spre exemplu, Cristiano Ronaldo, la Campionatul European din 2020, când a terminat la egalitate de goluri cu cehul Patrik Schick, scrie Eurosport.

Acum, dacă acest criteriu s-ar fi păstrat şi cei 6 jucători cu câte 3 goluri ar fi rămas la egalitate, „Gheata de Aur” a turneului final ar fi ajuns în posesia lui Dani Olmo, mijlocașul ofensiv al lui Luis de la Fuente reușind 3 pase decisive. Doar că forul continental a anunţat o schimbare de regulament, acest criteriu de departajare nemaifiind valabil. În măsura în care mai mulţi jucători au acelaşi număr de goluri marcate, titlul de golgheter la Euro 2024 se va împărți între ei.

O femeie din Ungheni, cercetată penal pentru corupere electorală: a racolat mai multe persoane pe care i-a remunerat cu bani și alte bunuri materiale

Polițiștii din Ungheni au efectuat ieri percheziții în cadrul cauzei penale privind coruperea electorală, în care este vizată o femeie de 40 de ani care a fost desemnată de către membrii organizației criminale ”Șor” în calitate de lider în localitatea sa și avea responsabilitatea de a corupe alegătorii din sat, în scopul determinării acestora ca să voteze împotriva unui candidat electoral, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Femeia a racolat mai multe persoane din localitate, care au fost remunerate cu bani și alte bunuri materiale și care urmau, contra cost, să voteze împotriva unui candidat electoral.

În cadrul perchezițiilor autorizate la domiciliul și în automobilul persoanei au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă, articole cu simbolistică caracteristică grupării ”Șor”, bani și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală.

Oamenii legii continuă acțiunile procesual penale.

”18 ani împreună!”. Edilul Capitalei Ion Ceban, mesaj romantic alături de o fotografie doar în doi

Primarului capitalei, Ion Ceban și soția sa au sărbătorit, zilele trecute, 18 ani de căsnicie. Edilul a publicat un mesaj și o imagine doar în doi, informează unica.md.

”18 ani împreună. Mulțumim pentru tot. Și vouă tuturor mulți ani înainte plini de emoții pozitive si dragoste!”, scrie edilul în postarea sa.

Ion Ceban și soția sa Tatiana Țaulean au împreună trei copii: Ilinca, Vasile și mezinul Mark. Cei doi au devenit părinți pentru a treia oară la finele anului trecut.

Cine au încheiat alegerile: Ultimii au votat moldovenii din SUA și Canada

Astăzi, la ora 06.00, ora Moldovei, s-au închis ultimele secții de votare în Sacramento, Seattle și Las Vegas din SUA și în Vancouver din Canada. Conform datelor preliminare, la scrutin au participat 1 699 025 de cetățeni sau 54,31% dintre alegătorii incluși în listele electorale, scrie democracy.md.

Legislația electorală prevede că al doilea tur al alegerilor prezidențiale este declarat valabil dacă la el au participat cel puțin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În aceste condiții, Comisia Electorală Centrală (CEC) confirmă validitatea scrutinului.

În cadrul celor 231 de secții de votare constituite peste hotare, inclusiv cele trei pentru votul prin corespondență, și-au exercitat dreptul constituțional de vot 328 855 de alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanți de la organizarea secțiilor de votare peste hotare. Cea mai activă rată de participare la vot s-a înregistrat în secții de votare din Italia, România, Franța și Federația Rusă.

Profilul alegătorilor arată în felul următor: 54,79% din alegătorii prezenți la urnele de vot în ziua alegerilor de ieri sunt femei și 45,21% sunt bărbați; 8,32% – au vârstele cuprinse între 18 și 25 ani; 15,37% – 26-35 de ani; 20,14% – 36-45 de ani; 17,02% – 46-55 ani; 18,97% –  56-65 de ani; 15,69% – 66-75 de ani și 4,5% reprezintă electoratul cu vârstă de peste 76 ani.

Până în prezent au fost procesate 99,86% din procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. Astfel, pentru Maia Sandu au votat peste 930 mii de alegători sau 55,41%, iar Alexandr Stoianoglo a acumulat peste 748 mii de voturi, ceea ce reprezintă 44,59%.

Codul electoral prevede că este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în al doilea tur de scrutin.

Totodată, în condițiile Codului electoral, CEC are la dispoziție cinci zile pentru a întocmi un proces-verbal de totalizare a alegerilor, pe care, ulterior, îl va prezenta Curții Constituționale împreună cu raportul privind rezultatele scrutinului prezidențial.

Ministrul francez al sporturilor a înotat în Sena ca să arate că apa este curată pentru Jocurile Olimpice
Articolul anterior
Mai mulți neurochirurgi din Chișinău și Bălți au salvat viața unui pacient diagnosticat cu tumoare cerebrală masivă
Articolul următor