Se anunță un nou tsunami de cazuri Covid-19 la nivel global

Tulpina Omicron își continuă asaltul în țările europene. Franța a raportat peste 260.000 de teste pozitive în ultimele 24 de ore, Marea Britanie aproape 180.000.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează din nou asupra unui “tsunami” de cazuri la nivel global. Precaute, autorităţile din Austria au anunţat noi măsuri care vor intra în vigoare în weekend, transmite protv.ro.

Masca de tip FFP2 devine obligatorie în Austria, atât în interior, cât şi în aer liber, acolo unde nu se poate respecta o distanţă fizică de doi metri. De sâmbătă se aplică şi noi reguli de carantină pentru cei care au intrat în contact cu o persoană infectată cu virusul SARS-CoV-2.

Perioada de izolare a fost scurtată la cinci zile. Se vor intensifica însă controalele pentru persoanele care nu s-au imunizat până acum cu un ser anti-COVID. Accesul în magazine va fi atent monitorizat.

Amenzi mari în Austria

Karl Nehammer, cancelarul austriac: „Vom înăspri sancțiunile. Ce înseamnă asta? Dacă companiile nu respectă regulile, vom avea puterea de a le închide”.Publicitate

Totodată, valabilitatea certificatului verde a fost limitată la șase luni. De luna viitoare, autorităţile austriece vor să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID. Cei care nu se conformează riscă amenzi de până la 3.600 de euro.

În Franta, după trei zile de dezbateri aprinse, întețite de intenţia declarată a președintelui Macron de a-i “scoate din sărite” pe nevaccinaţi, Adunarea Naţională a adoptat, joi, proiectul de lege care transformă paşaportul sanitar în paşaport de vaccinare.

Împotrivă au votat deputaţii extremei stânga şi extremei dreapta, precum şi trei disidenţi din partidul majoritar de centru-dreapta. 27 de deputaţi s-au abţinut.

Votul decisiv va fi în Senat, săptămâna viitoare. Odată intrată în vigoare, în jur de 15 ianuarie, legea impune ca toate persoanele de peste 12 ani să facă dovada vaccinării pentru acces la activităţi recreative, restaurante şi baruri, târguri şi transportul public inter-regional.

Pe de alta parte, tot în Franța, autoritățile vor să permită medicilor, asistenților şi angajaţilor din aziluri să lucreze chiar dacă sunt diagnosticați cu Covid, în cazul în care au doar simptome foarte ușoare sau sunt chiar asimptomatici.

Tot mai mulți nevaccinați se infectează

Autorităţile franceze susțin că această măsură este necesară pentru menţinerea în funcţiune a spitalelor și o consideră a fi un risc calculat.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global, numărul cazurilor de infectare a crescut cu 71% în ultima săptămână. 90 la sută din pacienţii diagnosticaţi cu forme grave erau nevaccinaţi.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS: „Deși tulpina Omicron pare să fie mai puțin severă în comparație cu Delta, în special în cazul persoanelor vaccinate, asta nu înseamnă că ar trebui clasificată ca fiind o tulpină cu reacţii adverse uşoare”.

Pe de altă parte, guvernul portughez relaxează restricţiile, încurajat de numărul redus de spitalizări. De luni, elevii pot reveni la şcoală, iar din 14 ianuarie se vor redeschide cluburile de noapte, însă pentru acces va fi necesar un test COVID negativ. Portugalia are printre cele mai mari rate de vaccinare din lume, 89% din populaţie fiind imunizată cu schema completă.

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

Ambuteiaje uriașe la Peresecina și Orhei! Moldovenii se grăbesc să petreacă Crăciunul la rude, în satele Moldovei
Articolul anterior
Fetița de 5 ani din Rusia, ucisă de doi pedofili, a fost condusă pe ultimul drum
Articolul următor