Seceta a compromis recolta de porumb și floarea-soarelui

Vremea caniculară compromite recolta de porumb și cea de floarea soarelui, atenționează fermierii. Ei spun că terenurile agricole au fost afectate nu doar de arșița din ultimele zile, dar și de ploile cu grindină din luna trecută. Printre cele mai afectate sunt raioanele din nordul țării, inclusiv Edineț, Briceni, Ocnița și Fălești, scrie Radio Moldova.

Ala Tamcrat cultivă porumb în satul Goleni din raionul Edineț. Ea spune că roada din acest an este compromisă. Cele 240 de hectare plantate sunt arse de soare, iar porumbul este până la genunchi.

La noi în raion nu s-a format porumbul. Avem pierderi financiare foarte mari. Noi am pierdut peste un milion de lei din cauza secetei. Fermierii din raioanele Ocnița și Dondușeni se plâng că vor avea o roadă foarte mică la porumb„.

Și în raionul Fălești, mulți dintre agricultori spune că toată roada de porumb este pierdută. Unii își mai pun speranța că vor putea sălva măcar 20 la sută. Este și cazul fermierului Sergiu Ivanov care semnalează că arțița a afectat și alte culturi, în special floarea soarelui.

Porumbul este afectat de temperaturile mari, iar cel mai grav este că acestea se vor menține încă 3-4 zile. Porumbul este ars, iar frunza e usată. Anul acesta am semănat mai puțin porumb, am investit 15 mii de lei și nu o să pot face nici un ban din cauza secetei„.

Nici în raionul Telenești situația nu este mai bună. Vasile Popa din satul Negureni spune că solul este foarte urscat și dacă nu va ploua, în următoarele zile, roada de porumb va fi foarte slabă.

Porumbul se usucă din cauza temperaturilor înalte. Dacă în umătoarele zile va ploua vom putea salva un pic din floarea soarelui, iar dacă nu vor fi precipitații nu vom avea roadă„.

O roada mai bună de porumb și de floarea sorelui este așteptată în satele din raionul Glodeni aplasate lângă râul Prut, nu și în cele din apropierea municipiului Bălți, a precizat pentru Radio Moldova, șeful Direcției agricole a Consiliului Raional Glodeni Oleg Agache.

Temperaturile înalte înrăutățesc situația în domeniul agricol. Porumbul se usucă din cauza arșiței. Roada medie la grâu pe raion este de 3 tone. Situația este un pic mai bună pentru agricultorii care se află în apropierea râului Prut„.

Ministerul Agriculturii nu a comentat deocamdată situația agricultorilor afectați de caniculă. Amintim că anul trecut guvernul a compensat pierderile agricultorilor afectați de secetă și de furtuni alocând 37,57 de milioane de lei.

Două persoane au fost reținute de mascații Fulger, pentru finanțarea ilegală a partidelor politice

Astăzi, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Anticorupție, au efectuat mai multe percheziții în cadrul unei cauze penale pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali, săvârșită în proporții mari, precum și coruperea electorală. Din organizația criminală fac parte grupuri de persoane atât din țară, cât și din Federația Rusă, cu roluri bine determinate, activând în formă ierarhică.

Menționăm că, la 11 octombrie 2024, ofițerii INI s-au autosesizat pe faptul că, de către instituția media ”Ziarul de Gardă” a fost publicată o investigație jurnalistică, în care sunt prezente informații relevante ce indică la implicarea mai multor persoane în comiterea infracțiunii de corupere electorală și finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali sau a participanților la referendum.

În context, în urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că destinatarii surselor bănești sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară. Aceștia sunt remunerați lunar din surse tenebre pentru activitățile prestate în scopul determinării alegătorilor să își exercite dreptul electoral la referendum și votarea pentru un anumit candidat care va fi anunțat de către membrii PP “Șansă” și/sau “blocul Victorie” cu o zi înainte de alegerile din 20 octombrie curent, inclusiv pentru participarea la mitinguri, flash-moburi și acțiuni de protest.

În speță, reprezentanților partidelor afiliate lui Ilan Șor, le sunt create conturi bancare în banca comercială ,,Promsvyazbank” din Federația Rusă (aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina). Apoi, pentru activitatea în folosul partidelor și coruperea electorală în cadrul alegerilor, dar și boicotarea referendumului, prin intermediul aplicației ,,PSB” le sunt transferate pe conturile acestora sume de bani în ruble rusești, care variază de la 5 000 la 250 000 de ruble, echivalentul de la 900 la  45 000 de lei.

În timpul perchezițiilor de astăzi oamenii legii au ridicat telefoane mobile, mijloace bănești, înscrisuri de ciornă relevante pentru cauza penală și acte eliberate de către BC “Promsvyazbank” pe numele figuranților.

În urma acțiunilor au fost reținute două persoane.

Acțiunile de urmărire penală precum și măsurile speciale de investigație continuă.

Tot mai mulți moldoveni devin victime ale traficului de persoane

În prima jumătate a acestui an, în R. Moldova, traficul de persoane a făcut 77 de victime, dintre care 15 sunt copii. Formele pe care le ia fenomenul sunt diverse: de la exploatare sexuală la muncă și cerșetorie forțată. Datele au fost prezentate vineri, 18 octombrie, de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în contextul Zilei europene de luptă împotriva traficului de ființe umane, scrie ziar.md

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, traficul de persoane continuă să afecteze cele mai vulnerabile categorii sociale. În țară, în prima jumătate a acestui an, traficul de persoane a făcut 77 de victime, 15 dintre care sunt copii. Din cauza expunerii la provocările din mediul online, o categorie la fel de vulnerabilă rămân tinerii. La nivel mondial, 70 la sută din victime sunt femei, în timp ce 30 la sută sunt copii.

La 26 septembrie 2023, Guvernul de la Chișinău a aprobat noul Program pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane pentru anii 2024-2028.

„Documentul prevede măsuri de asistență, protecție și restabilire în drepturi a victimelor, precum și de asigurare a investigării, urmăririi penale și judecării efective a cauzelor în justiție”, transmite MAE.

Astfel, de la începutul acestui an, un număr de 68 de hotărâri judiciare au fost pronunțate pe cauze legate de traficul de persoane. De asemenea, circa 1.500 de specialiști din organele de aplicare a legii și asistență socială sau juridică au beneficiat de instruiri în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, iar autoritățile publice au organizat acțiuni de informare și sensibilizare la nivel local și național, transmite MAE.

În context, autoritățile fac apel către cetățenii R. Moldova să se implice activ în prevenirea traficului de ființe umane, să acorde ajutor în identificarea cazurilor noi și să contribuie la reabilitarea victimelor acestei detestabile crime.

36% dintre minori fumează ţigări electronice. Îndemnul medicilor

Utilizarea ţigărilor electronice ia amploare în ţara noastră, mai ales în rândul minorilor, transmite Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate. Concluzia reiese din datele unui studiu realizat de către Societatea de Pediatrie, conform căruia 36% din copiii cu vârstele cuprinse între 11 și 15 ani au recunoscut că utilizează țigări electronice.

În acest sens, preşedintele Societăţii de Pediatrie din ţară, Ninel Revenco, a expediat o scrisoare deschisă preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, căruia îi solicită ajustarea cadrului legislativ pentru controlul tutunului, transmite Unica.md cu referire la newtv.md.

În mesaj, Ninel Revenco menționează că legislația națională are nevoie de o fortificare pentru lupta cu toxicitatea, dependența tabagică și modul în care produsele de tutungerie sunt prezente și promovate publicului.

„Folosirea acestor produse de către copii și adolescenți are consecințe grave asupra sănătății prin provocarea leziunilor cardiovasculare precoce, creșterea riscului de infecții, scăderea funcțiilor pulmonare, precum și afecțiuni ale pielii și danturii”, se mai arată în scrisoare.

În luna august, Guvernul a aprobat noi măsuri privind limitarea consumului de tutun. Astfel, interdicțiile privind fumatul în spațiile publice comune au fost extinse, inclusiv în cazul țigărilor electronice, iar sancțiunea contravențională aplicată pentru comercializarea produselor din tutun minorilor a fost majorată.

Pentru a preveni accesul minorilor la produsele din tutun, au mai fost introduse şi interdicții privind publicitatea și promovarea produselor din tutun și a scenelor ce vizează consumul acestora în programe video, audio, TV și a jocurilor de calculator.

Totodată, proiectul prevedea reguli noi pentru ambalarea și etichetarea produselor din tutun încălzit, cu obligativitatea aplicării avertismentelor grafice de sănătate.

Documentul mai interzicea şi acceptarea de către medici a oricărui tip de contribuție din partea industriei tutunului și promovarea oricăror produse din tutun sau conexe în calitate de alternative pentru fumat.

ATENȚIE! Locuitorii Capitalei, îndemnați să folosească rațional resursele de apă
Articolul anterior
Jurnalista Natalia Morari ar putea fi candidatul-surpriză la prezidenţialele din toamnă
Articolul următor