Șeful delegației ucrainene, Mihail Podoliak, spune că Rusia nu mai e atât de categorică. Un acord de pace este posibil în cel mult două săptămâni

Federația Rusă „și-a înmuiat” considerabil pozițiile în cadrul negocierilor de pace Ucraina. Declarația a fost făcută de șeful delegației ucrainene, Mihail Podoliak, într-un interviu pentru presa poloneză, transmite UNIAN. Potrivit lui Podoliak, Rusia nu mai e atât de categorică după ce în primele runde de dialog, avea o mulțime de pretenții. Multe dintre care acum nici nu mai sunt puse în discuție, susține Podoliak.  

„Acum ei judecă lucrurile mult mai obiectiv și se comportă foarte corect. Nu mai există nici grosolănie, Desigur, viziunea lor asupra lumii este încă distorsionată de propria propagandă”, a menționat șeful delegației ucrainene, Mihail Podoliak. 

„Acum, negocierile au loc prin intermediul canalelor de comunicare sigure, iar subgrupurile de lucru lucrează la probleme de ordin umanitar, economic și juridic”, a adăugat negociatorul. 

Mihail Podoliak a mai subliniat că Ucraina nu va accepta compromisuri care ar dăuna intereselor sale. 

Mai mult, potrivit negociatorului ucrainean, s-ar putea ajunge la un Acord asupra unui tratat de pace dintre Rusia și Ucraina în cel puțin câteva zile sau cel mult circa două săptămâni. 

Mihail Podoliak susține că o întâlnire dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin ar putea avea loc după ce echipele de negociatori vor conveni asupra documentului.  

sursa: www.tv8.md

Europa, lovită din nou de indundații de proporții. Pagube considerabile în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sâmbătă de inundaţii în urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ în unele locuri, relatează AFP citată de stirileprotv.ro.

Cancelarul german Olaf Scholz (foto centru) s-a deplasat în cursul zilei în Saarland, regiune de frontieră cu Franţa şi Luxemburg, cea mai afectată de revărsarea mai multor cursuri de apă în urma ploilor foarte abundente căzute vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă.

‘Putem vedea aici violenţa pe care o poate provoca natura şi în ce grad trebuie să ne pregătim pentru astfel de evenimente’, a declarat Scholz pentru presă, încălţat cu cizme de cauciuc, în timpul unei vizite într-una din zonele cele mai inundate.

‘Saarland se găseşte de 36 de ore confruntat cu o situaţie de urgenţă’, a declarat şefa guvernului regional, Anke Rehlinger.

Regiunea nu a mai cunoscut astfel de inundaţii de trei decenii.

După ruperea unui dig în comuna Quierschied, o centrală electrică a fost oprită, a scris cotidianul Bild, potrivit Agerpres.

Pagube ‘considerabile’

În jur de 850 de pompieri şi membri ai protecţiei civile, ajutaţi de câteva mii de voluntari, sunt mobilizaţi în Saarland şi în regiunile vecine afectate din sud-vestul Germaniei (Renania-Palatinat, Hessa, Baden-Wurttemberg) pentru a curăţa străzile sau a goli de apă subsolurile inundate.

Autorităţile vorbesc despre pagube ‘considerabile’, iar cancelarul Scholz a promis ‘solidaritate’ din partea întregii naţiuni.

Germania rămâne traumatizată de inundaţiile grave din iulie 2021, tot în sud-vestul ţării, mai ales în valea râului Ahr, care au făcut 183 de morţi şi pagube de zeci de miliarde de euro.

Ploile torenţiale de vineri au afectat şi Belgia, Olanda, Franţa, Luxemburg.

În regiunea Liege din estul Belgiei, s-au înregistrat 550 de apeluri de intervenţii din cauza inundaţiilor, dar nivelul apei era în scădere peste tot sâmbătă.

În Franţa, în departamentul Moselle din nord-estul ţării, ‘echivalentul a peste o lună de ploaie a căzut în mai puţin de 24 de ore’, a transmis prefectura.

Deşi situaţia ‘se ameliorează’, autostrada A4, în sensul Paris – Strasbourg, rămâne întreruptă, la fel şi câteva şosele departamentale.

Cel puţin 10 persoane au fost rănite de fulger, În Germania

Un fulger produs luni seară în oraşul Dresda din estul Germaniei a rănit zece persoane, dintre care patru au suferit răni grave, transmite marţi agenţia DPA citată de stirileprotv.ro.

Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri, doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, au fost resuscitaţi cu succes după ce au suferit un stop cardiac.

Pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a unei furtuni trecătoare care a afectat oraşul Dresda, un fulger a lovit grupul aflat pe malul fluviului Elba, la scurt timp după ora locală 17:00 (15:00 GMT).

Trei femei şi şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 41 de ani au fost răniţi. Patru dintre aceste persoane au suferit răni grave.

Potrivit rapoartelor, toţi pacienţii au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost transferaţi la spitale din apropiere.

Poliţia a împrejmuit perimetrul şi a trimis un elicopter pentru a găsi alte eventuale victime.

Pompierii au transmis luni seara un apel către alte eventuale victime, nefiind exclusă posibilitatea ca şi alte persoane să fi fost afectate şi să fi plecat ulterior.

„Dacă prezentaţi simptome cum ar fi ritm cardiac accelerat, bătăi neregulate ale inimii, amorţeală sau furnicături la nivelul extremităţilor, vă rugăm să consultaţi imediat un medic!”, au avertizat pompierii.

Serviciul german de meteorologie din Leipzig a emis o avertizare de furtună puternică valabilă pentru unele zone ale Saxoniei. Pentru Dresda, a fost emisă o avertizare de furtună de nivelul doi din patru.

Poliţia a deschis o anchetă privind circumstanţele în care s-a produs acest accident.

Directoarea gimnaziului din satul Drochia s-ar fi strangulat în sala de sport a școlii. Localnicii și internauții, zguduiți de gestul femeii: ”Ce pildă a dat copiilor?”

Un sat întreg o deplânge pe directoarea școlii care a fost găsită strangulată în sala sportivă. „A fost o femeie foarte bună”, scrie tvn.md.

colaj foto: www.tvn.md

„Ce s-a întâmplat, directoarea de școală și-a făcut seama în școală. Așa tragedie unde s-a mai văzut, unde s-a mai văzut, din cale afară, se întâmplă poate în familii așa, da în școală în loc obștesc asta e ceva… ”

Directoarea Gimnaziului din satul Drochia a fost găsită strangulată în sală sportivă a instituției.

TRAIAN CIBOTARI, reporter TV Nord: „Ușile Gimnaziului „Dumitru Roman” din localitate au fost încuiate după tragedia de sâmbătă seara. Potrivit localnicilor, acestea vor rămâne închise toată săptămâna.”

Oamenii din sat au rămas șocați de cele întâmplate, ei nu-și pot explica de ce femeia a recurs la asemenea gest.

„Când a ieșit paznicul de la școală, eu numai am văzut că a pus mâinile în cap, da deodată nu știam ce s-a întâmplat. La un moment dat doamna aceea și cerea o sticlă cu apă să-i dea la fata ei, că plângea și leșina. Și ni s-a spus că și-a făcut seama. Zic, oi Doamne, nu ne-am așteptat așa la dânsa, nu ne-am așteptat, chiar e o tragedie și foarte tare.”

„Eu am lucrat mulți ani cu dânsa. Eu am fost fochist la școală. Eu cu dânsa am fost ca…, ea era ca fiica mea, așa când a venit aici de la Chișinău, așa ne-am…, cum eram tare bine cu dânsa, da ce a fost, ce s-a întâmplat, nu vă pot…”

„Ce a fost nu putem să spunem, nu putem să… Unul Dumnezeu știe ce a avut, nu a avut, nu putem. Era o femeie bună, nu era rea. Era foarte bună femeie, foarte bună.”

Și internauții sunt șocați. Aceștia s-au întrebat retoric ”Ce pildă a dat copiilor”. Unii au scris chiar și cine ar fi constrâns-o să facă acest gest.

Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

SVETLANA TALPĂ, ofițer de presă IP Drochia: „Pe suprafața corpului neînsuflețit al femeii nu au fost depistate alte semne de moarte violentă. Corpul acesteia a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.”

Femeia de 38 de ani va fi înmormântată azi la Chișinău.

O tânără de 19 ani din Malaezia şi-a surprins soțul cu un Lamborghini de 250.000 de dolari. Pentru ce i-a oferit cadoul
Articolul anterior
Moldovenii vor avea acces gratuit la 18 canale TV. Proiectul de lege, votat în lectura a doua
Articolul următor