Primarul Capitalei, Ion Ceban, ar putea fi amendat și chiar suspendat din funcție, după ce ar fi organizat abuziv blocarea arterelor municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing de presă.
„Ceea ce a comis Ion Ceban în dimineața de astăzi este o încălcare flagrantă a codului contravențional, Articolului 225, Alineatul 2, unde persoana este pasibilă de răspundere penală cu până la 90 unități de unități contravenționale și/sau privarea dreptului de a-și exercita funcția de la trei luni până la un an de zile. Domnul primar a organizat abuziv blocarea arterelor municipiului Chișinău. Ceban făcând o încălcare grosolană și se duce pe codul contravențional. (…) Dacă se va demonstra că fapta comisă se încadrează în parametrii juridici ai Articolului 225, Alineatul 2, atunci pedeapsa pentru aceasta este amenda și posibila suspendare din funcție”, a declarat șeful IGP, conform www.tv8.md.
Primarul Ion Ceban a blocat în această dimineață bulevardul Ștefan cel Mare cu mașinile Primăriei.
Poziționat în mijlocul carosabilului, el a spus că-și asumă gestul, va plăti a amenda și a insistat că anume astfel a decis să le transmită un mesaj celor de la guvernare, care îl acuză de inacțiune în cazul protestelor Partidului Șor și blocarea bulevardului Ștefan cel Mare.