Șeful Inspectoratului de Poliție Șoldănești a lăsat în urmă patru copii și soția însărcinată. A fost făcut un apel la ajutor

Comisarul principal Dianu Savciuc, șeful Inspectoratului de Poliție Șoldănești, a decedat la vârsta de doar 41 de ani în urma unui stop cardiac. Acesta a lăsat cinci copii orfani de tată. Pentru a ajuta familia să treacă peste aceste momente grele, colegii lui Dianu au venit cu inițiativa de a crea o campanie umanitară.

„Este o durere imensă și de nedescris, atât pentru colegii lui Dianu, cât și pentru cei patru copilași ai săi și soția acestuia, Svetlana Savciuc, care urmează să mai dea naștere unei fetițe, însă care îl va cunoaște pe tăticul ei doar din poze și cuvintele rostite de cei dragi.

Poliția Republicii Moldova a pierdut un profesionist și un conducător care cu demnitate și corectitudine și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Colegii lui Dianu vin cu inițiativa de a crea o campanie umanitară, în care cei care l-au cunoscut pe acest om minunat să contribuie cu cât de puțin pentru copilașii lui și soție, așa cum și Dianu la rândul său a fost mereu săritor la nevoie”, se arată în mesaj, potrivit www.stiri.md.

Astfel, oamenii care au posibilitatea să ajute o pot face mai jos:

AICI puteți dona de oriunde și prin orice modalitate.

– SMS cu textul 296 la 3300 (Moldcell) sau 9005 (Unite): 45 de lei; 

– (0)900 09005 din rețelele fixe, mobile Moldtelecom: 45 de lei;

– Paypal: office@mcharity.org – pentru familia lui DIANU SAVCIUC.

Bancare

MDL

Depuneți pe numele fundației: Fundația MCharity

Codul băncii: AGRNMD2X

Cod Fiscal: 1021620005849

IBAN Lei: MD22AG000000022514454458

IBAN USD: MD54AG000000022514454464

IBAN EUR: MD81AG000000022514454463

Adăugați în comentariile plății: pentru familia lui DIANU SAVCIUC 

Revolut

IBAN: LT43 3250 0579 3096 9989

SWIFT: REVOLT21

Notați în comentariu – pentru familia lui DIANU SAVCIUC.

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Antony Blinken, secretarul de Stat al SUA, va vizita miercuri țara noastră
Articolul anterior
Moldova va împrumuta 40 milioane de euro pentru sectorul forestier
Articolul următor