Șeful spionajului militar ucrainean recomandă civililor să ocolească podul Kerci: „Forțele speciale ucrainene sunt deja în Crimeea”

Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov , a spus că pe rușii îi așteaptă noi surprize în Crimeea și a recomandat ca civilii să nu folosească Podul Kerci ce leagă Peninsul Crimeea de Rusia, informează Zerkalo Nedeli, scrie Adevărul.ro.

Budanov a subliniat că, pentru o apărare și contraofensivă de succes, Forțele Armate trebuie să controleze apele Mării Negre și să fie prezente în peninsula Crimeea. Pentru a atinge acest obiectiv, Ucraina a distrus deja un sfert din navele flotei ruse, iar Federația Rusă a fost nevoită să-și redistribuie navele care au rămas pe coasta Caucazului, precum și să redistribuie aviația.

„Succesul nostru il datorăm locuitorilor din Crimeea ucraineană, care nu numai că și-au întărit rezistența față de ocupanți, dar au găsit ocazia de a monitoriza întreaga situație operațională din peninsulă și de a ne transmite aceste informații cât mai curând posibil. Am promis că forțele speciale ucrainene vor fi în Crimeea în 2023 și ne-am îndeplinit această promisiune. Noi surprize îi așteaptă pe inamici și nu aș recomanda populației civile să folosească așa-numitul pod „Crimeea”.

Anterior, șeful serviciilor secrete ucrainene (SBU), Vasil Maliuk, a spus că una dintre zonele de atenție ale departamentului anul viitor va fi Crimeea și Marea Neagră, iar forțele speciale ucrainene vor continua operațiunile acolo. Malyuk a mai adăugat că scopul Serviciului este să dea mai multe lovituri nu numai asupra teritoriilor ocupate temporar, ci și asupra Rusiei.

Ucraina a revendicat sâmbătă, când se împlinesc doi ani de la declanșarea invaziei ruse, un atac cu dronă asupra uneia dintre cele mai mari oțelării din Rusia, relatează AFP.

Autoritățile ruse au raportat la rândul lor un incendiu la oțelăria Novolipetsk (NLMK) din regiunea vestică Lipetsk. Imaginile difuzate de pe rețelele de socializare arată un incendiu de proporții.

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au afirmat că uzina produce arme pentru forțele rusești desfășurate în Ucraina.

„Lovitura cu dronă asupra oțelăriei Novolipetsk a fost efectuată în comun de două servicii speciale ucrainene: SBU și GUR (serviciile de informații militare)”, a precizat SBU.

NLMK afirmă pe site-ul său că este „cel mai mare producător de oțel din Rusia”.

Anterior, armata rusă anunțase că a interceptat două drone deasupra regiunii Lipetsk, iar o alta deasupra regiunii Kursk, care se învecinează cu Ucraina.

Guvernatorul regiunii ruse Lipetsk, Igor Artamanov, a informat pe Telegram că a avut loc un „incendiu într-un atelier al NLMK”, el dând asigurări că focul a fost stins și făcând apel la populație „să nu cedeze panicii”.

Ucraina are dreptul de a lovi „ţinte militare ruseşti din afara Ucrainei”, în conformitate cu dreptul internaţional, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Comentariile recente sunt o premieră și arată o schimbare în retorica șefului Alianței Nord-Atlantice, de la începutul războiului, în urmă cu aproape doi ani, relatează Financial Times.

Jens Stoltenberg a recunoscut la începutul acestei săptămâni că utilizarea armelor furnizate de Occident pentru a lovi ţinte din Rusia a fost mult timp un punct de dispută între aliaţii Kievului, din cauza temerilor legate de escaladarea conflictului. „Este la latitudinea fiecărui aliat să decidă dacă există anumite avertismente cu privire la ceea ce livrează, iar diferiţi aliaţi au avut politici oarecum diferite în această privinţă”, a declarat Stoltenberg pentru Radio Europa Liberă într-un interviu publicat marţi. „Dar, în general, trebuie să ne amintim despre ce este vorba. Acesta este un război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cu încălcarea flagrantă a dreptului internaţional. Iar conform dreptului internaţional, Ucraina are dreptul la autoapărare”, a adăugat Stoltenberg.

„Iar acest lucru include şi lovirea unor ţinte militare legitime, ţinte militare ruseşti, în afara Ucrainei. Acesta este dreptul internaţional şi, bineînţeles, Ucraina are dreptul să facă acest lucru, ca să se protejeze”, a explicat Stoltenberg.

Un oficial NATO a confirmat joi pentru Financial Times că Stoltenberg a declarat într-adevăr că Kievul are dreptul la autoapărare, inclusiv prin lovirea unor ţinte militare ruseşti legitime din afara Ucrainei. Comentariile reprezintă un pas înainte în retorica şefului NATO, care s-a referit anterior la drepturile Kievului în conformitate cu dreptul internaţional fără a menţiona în mod explicit atacurile asupra teritoriului rusesc, menţionează Financial Times.

„De asemenea, este important să recunoaştem de fapt că, deşi situaţia de pe câmpul de luptă este dificilă, nu ar trebui să supraestimăm Rusia şi să subestimăm Ucraina”, a declarat Stoltenberg reporterilor săptămâna trecută, menţionând că forţele ucrainene au reuşit să efectueze „lovituri în adâncime” în Crimeea ocupată de Rusia şi că au reuşit să scufunde unele dintre navele ruseşti din flota de la Marea Neagră.

Dezbaterea privind utilizarea armelor occidentale pentru a lovi Rusia este posibil să se intensifice în condiţiile în care unii aliaţi din NATO încep să trimită avioane de luptă F-16 în Ucraina. Avioanele fabricate în SUA, dacă sunt înarmate cu rachete cu rază lungă de acţiune, ar putea creşte semnificativ raza potenţială de acţiune a loviturilor Kievului pe teritoriul rusesc. În ultimele luni, Kievul a intensificat loviturile cu drone şi rachete cu rază lungă de acţiune asupra unor ţinte militare din interiorul Rusiei,

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Dodon, după ce s-a văzut cu Patriarhul Kirill la Moscova: Trebuie să facem totul pentru a apăra Biserica Moldovenească
Articolul anterior
Nepoata actorului Emilian Crețu a primit taina sfântului botez, în Italia. Primele imagini de la ceremonie
Articolul următor