,,Semințe cu suflet” – vino la eveniment și primește în dar soiuri sănătoase de semințe și plante pentru grădina ta

Îți oferim mai multe detalii despre un eveniment care cu siguranță te va interesa, mai ales că în curând va începe grădinăritul și vei vrea să plantezi soiuri sănătoase de semințe și plante în grădina ta!

separator

Grupul de voluntari ,,Semințe cu suflet” organizează, în premieră la Chișinău, Expoziția de semințe tradiționale «Semințe cu suflet». În cadrul expoziției vor fi distribuite semințe (heirloom, nemodificate genetic), butași, bulbi, rizomi, plante cu rădăcină, în scopul perpeturării semințelor reproductibile, a plantelor curate și sănătoase, a soiurilor de calitate și pentru apărarea biodiversității.

Scopul organizatorilor este de a păstra semințele vechi, de a le înmulți și a le distribui mai departe celor care au pasiunea grădinaritului. În cadrul evenimentului vor fi oferite gratis semințe și plante. De asemenea, oricine va putea să dăruiască, să primească sau să facă schimb de semințe, plante sau arbuști.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, pe 23 februarie, la Kentford Business Center, B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 202, Chișinău, între orele 10:00 – 12:00. Intrarea este liberă.

,,,,Semințe cu suflet” susține practicarea agriculturii la scară mică, încurajează schimbul de informații despre tehnicile agricole ecologice și responsabile, pledează pentru revenirea la soiurile de legume gustoase pe care le aveau bunicii, cultivă darul ca materializare a relațiilor sociale. Oricine este liber să solicite, oricine este liber să ofere, fără condiții de schimb sau cu un preț, dar cu datoria morală de a înmulți și dărui mai departe, pentru că semințele au fost înaintea noastră și trebuie să rămână după noi”, ne asigură reprezentanții Grupului de voluntari.

Grupul ,,Semințe cu suflet” are peste 1800 de membri, atât în România, cât și peste hotare, și organizează piețe de acest gen de mai bine de trei ani (București, Buzău, Ploiești, Pitești, Iași, Slatina, Deva, Brașov, Galați, Timișoara, Baia Mare, Brăila, Constanța etc.), acum – și în Republica Moldova.

Fără feerie de sărbători! Guvernul cere deconectarea iluminatului decorativ

Comisia pentru Situații Excepționale a emis o dispoziție cu privire la economisirea resurselor energetice în orele de vârf: între 07:00 și 11:00 și în intervalul orelor 18:00 și 23:00. Astfel, administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor asigura reducerea iluminatului interior al clădirilor cu cel puțin 30%, scrie newtv.md.

Totodată, comisia dispune deconectarea vitrinelor, a iluminatului decorativ, arhitectural și publicitar (interior și exterior),cu excepția iluminatului firmei.

Între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00 ba fi limitată funcționarea scărilor rulante, a escalatoarelor.

Întreprinderile în care funcționează cuptoarele electrice, aparate de sudură, instalații de topire electrice vor organiza programul de lucru astfel,  încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07.00-11.00 și 18.00-23.00. 

Autoritățile recomandă oamenilor să nu utilizeze liftul în orele de vârf

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) le recomandă cetățenilor să nu folosească liftul în orele de vârf. În dispoziția emisă de CSE în data de 27 decembrie se precizează că administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare trebuie să plaseze la locul de chemare un anunț prin care cetățenii vor fi atenționați despre o posibilă blocare, scrie newtv.md.

”În contextul riscului întreruperilor energiei electrice în orele consumului de vârf nu se recomandă folosirea liftului în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, pentru evitarea blocării în mers a acestuia”, precizează CSE.

Un nou mesaj de la Kremlin! Rușii au distribuit un clip în care sania lui Moș Crăciun este spulberată de o rachetă

Canalele Telegram pro-Kremlin au difuzat, vineri, un videoclip de Anul Nou în care sistemele rusești de apărare aeriană doboară sania cu reni a lui Moș Crăciun. Totul sub privirile aprobatoare ale lui „Moș Gerilă”, care îl îmbrățișează pe soldatul ce a monitorizat „acțiunea”, relatează The Moscow Times citat de libertatea.ro.

Videoclipul, distribuit pentru prima dată de canalul Pul N3 Telegram, începe cu Moș Crăciun zburând deasupra centrului Moscovei pe melodia „We Wish You a Merry Christmas”.

„Ho-ho-ho”, strigă din înaltul cerului Moș Crăciun, care ține în sanie rachete NATO, în timp ce bea o Coca-Cola. „Bună, ruși. Iată cadourile voastre”, spune Moș Crăciun. „La mulți ani”, adaugă Moșul înainte ca o rachetă să-i lovească sania, făcând-o să explodeze în aer.

Intră în scenă „Moș Gerilă” Scena se mută apoi într-o cameră de control, unde un militar rus și Moș Gerilă – versiunea rusă a lui Moș Crăciun – monitorizează acțiunea pe un ecran, în timp ce pe fundal se aude o melodie populară tradițională rusă. „E gata?”, îl întreabă Moș Gerilă pe militarul care poartă căști.

„Da, e gata. Ținta a fost distrusă”, răspunde militarul. „Bun. Nu avem nevoie de nimic străin pe cerul nostru, care să ne zboare deasupra capetelor”, spune Moș Gerilă, îmbrățișându-l pe militar. Publicarea clipului are loc la doar două zile după ce un avion de pasageri al Azerbaijan Airlines s-a prăbușit în vestul Kazahstanului. Autoritățile azere suspectează că avionul ar fi fost lovit de o rachetă Panțîr lansată de sistemul de apărare antiaeriană din Rusia.    

Horoscop pentru următoarele două săptămâni! Vezi ce îți prezic astrele
Articolul anterior
De ce bărbații încetează să mai fie afectivi după sex? Explicația specialistului
Articolul următor