Separatiștii din Donețk și Lugansk cer de urgență „referendum de alipire” la Rusia. Care este poziția Moscovei

Lugansk şi Doneţk cer să fie anexate la Rusia în viitorul apropiat, în timp ce trupele ucrainene continuă să avanseze în estul ţării revendicând teritoriile confiscate de forţele Moscovei, relatează luni DPA.

De ce Donețk și Lugansk sunt punctele de foc ale conflictului  ruso-ucrainean? - România Liberă

Rusia a recunoscut cele două aşa-numite „Republici Populare” Doneţk şi Lugansk la 24 februarie, ziua în care a invadat Ucraina. Ea a declarat că scopul era eliberarea celor două regiuni de sub controlul trupelor ucrainene, informează Agerpres.

Doneţk şi Lugansk şi-au declarat independenţa faţă de Kiev cu ajutorul Kremlinului după invazia rusă a Crimeei în 2014. Însă până la recenta invazie, separatiştii controlau doar aproximativ o treime din suprafaţa pe care o revendicau.

Acum, pe măsură ce contraofensiva Ucrainei continuă, oficiali din Lugansk au cerut conducerii locale să organizeze în curând un referendum privind anexarea.

La scurt timp după aceea, camera civică din Republica Populară Doneţk a emis aceeaşi cerere, potrivit agenţiei de presă ruse TASS, citată de DPA.

Populaţia din Herson cere de asemenea un referendum, potrivit lui Kirill Stremusov, şeful administraţiei numit de Rusia.

Moscova s-a pregătit să organizeze referendumuri în zonele unde a căpătat controlul de ceva timp pentru a le anexa la Rusia. Referendumul din Herson a fost amânat iniţial până la 4 noiembrie, având în vedere înaintarea trupelor ucrainene.

Este prea devreme să vorbim despre o dată, a declarat Aleksei Kariakin, preşedintele camerei civice din Lugansk, la televiziunea rusă.

Moscova nu a grăbit procesul de anexare a celor două regiuni separatiste care alcătuiesc împreună Donbasul.

Cu toate acestea, parlamentul rus susţine cererea de aderare a zonelor. „Ar trebui să se întâmple repede, aceasta este voinţa oamenilor”, a declarat Viktor Vodolaţki, deputat în Dumă al Rusiei Unite, partidul la putere.

El a spus că votul ar trebui să aibă loc înainte de sfârşitul toamnei.

Între timp, şeful ucrainean al administraţiei Lugansk, Serhii Haidai, a spus că anexarea teritoriilor va da Moscovei ocazia de mobilizare generală.

Aceasta ar însemna că dacă Ucraina ar recuceri Doneţk şi Lugansk, Moscova ar interpreta acest lucru ca pe un atac asupra teritoriului rus, a declarat el la Radio Svoboda.

Descoperire macabră în Capitală: Cadavrul unei tinere a fost găsit azi dimineață în parcul Dendrariu

O descoperire macabră a avut loc azi-dimineață, 3 ianuarie, într-un parc din municipiul Chișinău. Oamenii legii au descoperit cadavrul unei tinere în vârstă de 27 de ani.

Potrivit oamenilor legii, la 3 ianuarie, în jurul orei 09:42, reprezentanții IP Buiucani au fost sesizați prin intermediul Serviciului 112 precum că în lacul din Parcul „Dendrariu” din Capitală a fost depistată o persoană înecată, transmite Știri.md.

La fața locului s-a deplasat conducerea și grupa operativă a IP Buiucani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ajunși la locul faptei, oamenii legii au depistat în apă cadavrul unei persoane. Aceasta a fost scoasă din apă și, în urma măsurilor întreprinse, s-a stabilit că victima este o tânără în vârstă de 27 de ani. 

În urma examinării cadavrului de către medicul legist, leziuni corporale nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat la CML, pentru efectuarea expertizei medico-legale, care urmează să stabilească cauza decesului.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, șefa Serviciului de Presă, Natalia Stati, a comunicat pentru Știri.md ca tânăra a fost internată într-o instituție medicală, din care a plecat fără știrea angajaților medicali într-o direcție necunoscută. 

Fostul bodyguard al lui Ilan Șor trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șansa”

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a fostului bodyguard al lui Ilan Șor, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic (prevăzută la art. 1813 din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2023.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada februarie – martie 2024, a acționat cu intenția de a contribui la finanțarea ilegală a partidului politic „Șansa”. Acesta a avut mai multe întâlniri cu un alt bărbat în municipiul Chișinău, în cadrul cărora au fost transmise sume de bani, fără respectarea reglementărilor legale privind finanțarea partidelor politice.

Învinuitul a fost reținut în momentul în care a primit suma de 613 500 lei de la celălalt bărbat. Acești bani urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău, unde, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite aproximativ 4,6 milioane de lei. Sumele de bani erau pregătite pentru a fi ambalate în plicuri cu inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor” și urmau să fie distribuite persoanelor care prestau servicii în interesul partidului „Șansa”, fără a fi declarate sau înregistrate conform reglementărilor legale. 

În total, suma implicată în această activitate ilegală este de aproximativ 5,2 milioane de lei. Acești bani au fost recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși către Serviciul Fiscal de Stat pentru păstrare până la soluționarea cauzei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani. 

Crimă la Fălești: Un bărbat a fost ucis în bătaie de un individ care a venit la el în ospeție

Un bărbat a murit, după ce a fost ucis în bătaie de către un consătean. Crima a avut loc la data de 1 ianuarie, în jurul orei 20:00, în localitatea Pînzăreni, din raionul Fălești, scrie pulsmedia.md.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a consumat alcool cu un consătean în vârstă de 37 de ani, care a avenit la el în ospeție.

Înre cei doi s-ar fi iscat un conflict spontan, care a culminat cu o tragedie. Oaspetele a început cu bestialitate să lovească cazda, cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, dar mai multe fiind aplicate în regiunea cutii toracice, până când acesta și-a dat duhul.

Individul bătăuș a fost încătușat de către oamenii legii și escortat la IP Fălești pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore și a fost plasat în Izolatorul de Detenție Provizorie din Bălți.

Aici este de menționat că pe parcursul anului 2024, pe teritoriul R.Moldova au fost comise 123 de omoruri, toate fiind descoperite și stabiliți făptașii, dintre care 13 sunt în fază de urmărire penală.

Un carusel vechi dintr-un parc de agrement din Chișinău s-a prăbușit
Articolul anterior
General american: Rusia pierde teren definitiv în Ucraina. Soldații sunt extenuați și nu mai au provizii
Articolul următor