Serghei Lavrov, dus la spital cu probleme cardiace după ce a ajuns în Indonezia

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost transportat la spital după ce a suferit o problemă de sănătate în urma sosirii sale la summitul Grupului celor 20 din Bali, au declarat trei surse locale pentru Associated Press. Moscova a reacționat spunând că este vorba de „fake news”. Guvernatorul din Bali a confirmat însă că Lavrov a fost în spital, dar a afirmat că a fost vorba de un „control” de sănătate.

Trei oficiali guvernamentali și medicali indonezieni au declarat că diplomatul rus a fost tratat pe insula turistică. Toți au refuzat să fie identificați deoarece nu au fost autorizați să discute public despre acest subiect.

Două dintre persoane au declarat că Lavrov era tratat pentru o afecțiune cardiacă. Oficialii citați de Associated Press au declarat că acesta a fost dus la spitalul Sanglah din capitala provinciei, Denpasar.

Ulterior, ministerul rus de externe a reacționat spunând că este vorba de „fake news”. „Asta, desigur, este culmea făcăturii”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, potrivit Reuters.

Guvernatorul provinciei Bali, I Wayan Koster, a confirmat că ministrul de externe rus a fost în spital, adăugând că a fost vorba de un „control” și că Lavrov a părăsit unitatea sanitară.

Agenția de presă rusă TASS a scris și ea că Lavrov este la hotel, unde se pregătește de summitul G20.

Lavrov conduce delegația rusă în lipsa lui Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a ales să nu meargă la summitul G20 care începe marţi în Indonezia, la Bali, probabil pentru a nu repeta experienţa de acum opt ani, când, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014, a mers totuşi la reuniunea G20 din Brisbane (Australia), unde a fost vizat de numeroase critici, sfârşind prin a pleca acasă înainte de încheierea summitului.

Putin l-a trimis în locul său pe Lavrov ca să conducă delegația rusă.

Președintele rus nu se va adresa summitului nici măcar prin videoconferinţă, în timp ce Volodimir Zelenski, a cărui ţară nu este încă membră G20, are programate două alocuţiuni, dar prin legătură video.

În weekend, Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că ”militarizează” sud-estul Asiei pentru a contracara intersele Rusiei şi Chinei. Șeful diplomației ruse a susținut că SUA și aliați lor din NATO „încearcă să stăpânească acest spaţiu”.

sursa: www.hotnews.ro

Un bărbat s-a trezit într-un sac de cadavre după ce medicii l-au declarat mort

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Brazilia, s-a trezit într-un sac de cadavre la morgă, după ce medicii l-au declarat mort.

morga

Sora sa povestește filmul de groază prin care a trecut fratele său, care într-un final chiar a murit, la începutul lunii, conform Globo.

Femeia a declarat că fratele său, Jose Ribeiro, s-a trezit după ce a fost ținut cinci ore într-o cameră frigorifică de la morgă. El fusese declarat mort pe 29 noiembrie la Spitalul de Stat din Goiano Central-Nord (HCN), din Uruacu. Pe certificatul de deces scria că bărbatul murise de cancer la limbă.

Apoi el a fost trimis la o casă de pompe funebre din Rialma, unde a stat cinci ore într-un sac pentru cadavre. Când sacul a fost deschis pentru ca trupul să fie pregătit pentru a fi predat familiei, un angajat a descoperit că bărbatul avea ochii deschiși și respira destul de greu.

„Angajatul pompei de pompe funebre m-a sunat cerându-mi să merg acolo, pentru că fratele meu trăiește”, a spus sora lui Jose Ribeiro.

El a fost transferat de urgență la un spital, unde a murit după două zile din cauza hipotermiei suferite în timpul petrecut în camera frigorifică.

sursa

Tragedie la Florești! O familie întreagă a murit în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Un copil de 3 ani, printre victime

O familie a decedat în urma unui incendiu produs pe 04 decembrie 2022 în localitatea Prodăneștii Vechi, raionul Florești. Potrivit primelor informații apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:35.

La fața locului au fost îndreptate trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că o casă de locuit bătrânească cu suprafața de 35 m2 a fost cuprinsă de flăcări.

Angajații IGSU au reușit să lichideze focul către ora 08:48. În urma incendiului în interiorul locuinței au fost depistate cadavrele parțial carbonizate a unui bărbat în vârstă de 56 de ani, a unei femei în vârstă de 38 de ani, dar și a unui băiat în vârstă de 3 ani.

După efectuarea primelor investigații, o versiune prealabilă înaintată de specialiști este încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor de încălzit pe combustibil solid, lemne și cărbune. Circumstanțele și cauza finală a producerii incendiului urmează a fi stabilită de Laboratorul experimental antiincendiar, care cercetează cazul la fața locului.

Potrivit datelor statistice de la începutul anului 2022 în Republica Moldova au fost înregistrate 1673 incendii, în care au decedat 116 persoane, inclusiv 2 copii. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat cetățenii despre regulile de apărare împotriva incendiilor, la utilizarea sobelor și surselor de încălzire. Pompierii și salvatorii îndeamnă cetățenii să verifice sobele înainte de exploatarea acestora, să nu obtureze canalele de ventilare, să aerisească bine încăperile locuinței și să stingă focul din sobe pe parcursul nopții.

Regimul iranian ar fi „otrăvit deliberat” peste 1.200 de studenți în ajunul unui mare protest. Toxiinfecții în mai multe mari universități din țară

Un grup de 1.200 de studenți universitari din Iran au fost afectați de o toxiinfecție alimentară în ajunul unei mari demonstrații anti-regim care urmează să aibă loc în întreagă țară, relatează Daily Telegraph, citat de Arab News.

Studenții de la universitățile Kharazmi și Arak, precum și de la alte patru instituții, au aruncat pe străzile din jur mâncarea care le fusese furnizată, în semn de protest, iar sindicatul național al studenților din țară a acuzat autoritățile că otrăvesc în mod deliberat oamenii.

Oficialii au pus focarul pe seama unor bacterii transmise prin apă.

Cu toate acestea, clinicile din mai multe universități afectate au fost, de asemenea, închise sau au rămas fără provizii pentru tratarea deshidratării și a altor simptome asociate intoxicației alimentare, într-un semn că epidemia ar putea fi o strategie deliberată pentru a zădărnici mișcarea națională de protest.

Această a avut loc în timp ce miercuri urmează să înceapă o greva de trei zile la nivel național, intensificând presiunea publică împotriva regimului.

Între timp, autoritățile iraniene au negat informațiile potrivit cărora regimul ar urmă să desființeze Poliția Moralității.

„Niciun oficial din Republica Islamică Iran nu a confirmat închiderea poliției moralității”, a anunțat televiziunea de stat.

În timp ce tot mai multe personalități publice iraniene își arată sprijinul pentru mișcarea de protest, autoritățile au închis luni două afaceri aparțînând fostului star al echipei naționale de fotbal, Ali Daei.

Fostul atacant, care a marcat 109 goluri la nivel internațional, a declarat săptămâna trecută că s-a confruntat cu amenințări după ce și-a manifestat public sprijinul pentru mișcarea anti-regim.

Un magazin de bijuterii, precum și un restaurant aparțînând lui Daei au fost închise.

„Că urmare a cooperării cu grupuri antirevolutionare în spațiul cibernetic pentru a perturbă pacea și afacerile de pe piață, a fost emis un ordin judiciar pentru a sigila galeria de bijuterii Noor”, a anunțat agenția de presă a regimului iranian.

sursa

Zeci de nave stau blocate în Delta Dunării din cauza ceții dense
Articolul anterior
Lanțul de restaurante „La Plăcinte” închide mai multe unități peste Prut
Articolul următor