Serviciul Vamal este susținut de Guvernul german în modernizare și asigurare cu echipamente IT, pentru consolidarea capacităților funcționale și operaționale ale funcționarilor vamali.
Foto: Serviciul Vamal
La data de 13 decembrie 2022, a fost desfășurată Ceremonia de transmitere a 150 de calculatoare, ce vor fi distribuite funcționarilor vamali, pentru a îndeplini misiunea de control și perfectare a operațiunilor vamale, nemijlocit la posturile vamale de frontieră.
Donația de echipament în valoare de 160 de mii de euro vine din partea Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ). Aceasta reprezintă un pas important în dezvoltarea capacităților instituționale ale Serviciului Vamal.
Echipamentele au fost transmise în cadrul întrevederii conducerii Serviciului Vamal, cu directoarea de țară a Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), doamna Claudia Hermes.
În cadrul evenimentului, conducerea Serviciului Vamal a menționat că aceasta este una dintre primele dotări majore cu echipament modern IT din ultimii patru ani și a mulțumit reprezentanților GIZ pentru buna cooperare cu Republica Federală Germană și pentru eforturile de susținere în consolidarea potențialului funcționarilor vamali.
Reprezentanții GIZ la rândul lor au reiterat disponibilitatea de a oferi sprijinul necesar în dezvoltarea capacităților Serviciului Vamal.
Părțile au discutat și despre faptul că Serviciul Vamal al Republicii Moldova este puternic angajat în intensificarea cooperării regionale şi implementarea instrumentelor de facilitare a comerțului în vederea creării unui mediu antreprenorial favorabil şi competitiv pentru dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova, dar și implementarea managementului riscurilor, ce va consolida securitatea operațiunilor vamale, contribuind la prevenirea și combaterea fraudelor vamale.
Serviciul Vamal este susținut activ prin cooperarea germană în procesul său de modernizare. Astfel, Serviciul Vamal beneficiază de asistență în cadrul proiectelor „Modul de procesare a corespondenței expres înainte de sosire (PAP) și înainte de plecare (PDP)” și „Implementarea și integrarea națională a schimbului electronic sistematic de date SEED/SEED+ în Republica Moldova”.
Totodată, GIZ, prin intermediul cooperării germane, sprijină participarea oficialilor Serviciului Vamal la diverse evenimente din cadrul Acordului Central European de Comerț Liber (CEFTA) legate de subiecte de facilitare a comerțului (managementul riscurilor, proceduri simplificate, reguli de origine etc.).