Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei: ce pot face fetele de măritat pentru a afla cine le va fi ursitul

Mâine, creștinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. De asemena, Sfântul Andrei este cel care a propovăduit creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad.

separator
Sunt o mulţime de obiceiuri în noaptea Sfântului Andrei. Potrivit tradiției populare, în noaptea de ajun, fetele de măritat pot afla cine le va fi ursitul. Acestea ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită.

În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână. Iar femeile nu mai țes și nu mai nici nu mai torc până la Crăciun, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.„Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mâna vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi. Usturoiul folosit la aceste practici de apărare era de obicei „menit” cu un an înainte, tot în noaptea Sfântului Andrei. O ceremonie de „păzire” a usturoiului implica participarea fetelor şi flăcăilor din sat, care petreceau, în vreme ce acesta căpăta calităţile pentru protecţie.Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va să vie ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană). Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte – pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare – şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă. De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe, fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.

În noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.Paradoxal, în această noapte, se poate apela la duhurile rele pentru a afla identitatea unor hoţi sau criminali sau locul unde s-au pierdut lucruri ori oameni.

Postul vreme de trei zile, lumânările, bănuţii din argint, apa sfinţită, într-un cadru marcat de moarte, cimitirul satului, sunt elementele folosite în această practică ritualică ce poate fi săvârşită doar de persoane cu mintea puternică. De asemenea, pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Astfel, de Sfântul Andrei, nu ai voie să muncești întreaga zi, iar cei care încălcă această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul.

Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.

Sursa

O delegație a Congresului SUA vine la București pentru întâlniri cu oficialii români

O delegație a Congresului Statelor Unite va ajunge în România pentru discuții cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și cu premierul Marcel Ciolacu, în contextul apropierii alegerilor prezidențiale și după blocarea de către SUA a ridicării vizelor pentru români, au declarat duminică, 13 aprilie, surse politice pentru Libertatea.

ora 10.00 – întâlnire cu președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni ora 12.30 – întâlnire cu parlamentari români ora 16:00 – întâlnire la Guvern cu premierul Marcel Ciolacu și cu mai mulți miniștri ora 18.00 – cină informală la Vila Dante găzduită de Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la București

În total, 8 membri ai Congresului SUA vor veni în România, mai precis patru republicani și patru democrați.

Vizita congresmenilor SUA la București va fi cu numai trei săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, programat pe 4 mai, dar și după ce SUA au blocat intrarea României în programul Visa Waiver.

Reuniune despre securitatea din Marea Neagră, organizată în Turcia. Rusia și Ucraina vor participa la discuții, potrivit CNN Turk

O reuniune a reprezentanților delegațiilor Rusiei și Ucrainei pe probleme de securitate în Marea Neagră va avea loc la Ankara în perioada 15-16 aprilie, potrivit CNN Turk, care citează surse din cadrul Ministerului Apărării Naționale din Turcia.

Nu este precizat cine anume va participa la întâlnire și dacă aceasta va fi directă.

Moscova și Kievul nu au anunțat oficial vizita reprezentanților lor la această reuniune.

De la începutul anului, părțile au negociat prin intermediari.

La rândul său, Ministerul turc al Apărării Naționale a informat că va organiza la Ankara, în perioada 15-16 aprilie, o reuniune cu reprezentanți militari ai țărilor străine pe probleme de securitate în Marea Neagră. Cu toate acestea, componența delegațiilor nu este specificată.

„O reuniune privind problemele de securitate din Marea Neagră în lumina unei posibile încetări a focului între Rusia și Ucraina va avea loc în perioada 15-16 aprilie la sediul Comandamentului Forțelor Navale Turce. La aceasta vor participa reprezentanți militari ai țărilor străine și se va discuta aspectul naval al planificării militare pentru menținerea păcii în Marea Neagră”, a informat serviciul de presă al departamentului, citat de TASS.

Reprezentanții SUA au purtat discuții separate cu delegațiile rusă și ucraineană în Arabia Saudită în perioada 23-25 martie.

În urma discuțiilor, SUA au raportat că au convenit cu părțile beligerante o încetare a focului în Marea Neagră.

Kremlinul a declarat că Rusia va înceta focul în Marea Neagră numai după ridicarea sancțiunilor împotriva Rosselkhozbank, precum și a producătorilor și exportatorilor de alimente și îngrășăminte.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, comentând acest lucru, a declarat că reprezentanții ruși „au început deja să manipuleze” și „încearcă să răsucească acordurile”.

Președintele american Donald Trump a declarat că administrația sa studiază condițiile înaintate de Kremlin.

Trump vine cu noi declarații despre pacea în Ucraina

La o zi după ce a părut să critice lipsa de acțiuni ale Rusiei în ceea ce privește o încheiere a războiului din Ucraina, președintele american Donald Trump a revenit cu un mesaj vehement privind negocierile de pace, scrie hotnews.ro

„Cred că Ucraina-Rusia ar putea merge în direcția bună și veți afla destul de curând. Există un punct în care trebuie să faci sau să taci. Vom vedea ce se întâmplă”, le-a declarat Trump, sâmbătă, reporterilor aflați la bordul Air Force, potrivit Reuters.

„Rusia trebuie să se miște. Prea mulți oameni mor, mii pe săptămână, într-un război teribil și fără sens – Un război care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată și nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost președinte”, a declarat Trump, vineri, într-o postare pe platforma Truth Social.

În aceeași zi, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff a efectuat o călătorie neanunțată la Santk Petersburg pentru a se întâlni cu mai mulți oficiali ruși, inclusiv cu președintele Vladimir Putin. După încheierea discuţiilor, Kremlinului a transmis că cei doi au discutat aspecte ale unei soluţionări a conflictului din Ucraina, fără să facă alte precizări.

Discuțiile de la Moscova au avut loc într-un moment în care dialogul dintre SUA și Rusia menit să convină asupra unei încetări a focului în Ucraina pare să fi stagnat din cauza dezacordurilor privind condițiile pentru o pauză completă a ostilităților.

SUA continuă eforturile pentru încheierea războiului din Ucraina

În finalul lunii martie, Casa Albă a anunțat că a intermediat un acord de încetare parțială a focului între Rusia și Ucraina, vizând Marea Neagră și infrastructura din sectorul energiei.

Cu toate acestea, de atunci au fost raportate numeroase încălcări ale înțelegerii, iar Kievul și Moscova încă nu au căzut de acord oficial asupra termenilor. Între timp, Putin a semnalat că este reticent în a accepta o încetare deplină a ostilităților.

Donald Trump a părut să își schimbe tonul în ultimele săptămâni, declarând pentru NBC News că este „foarte supărat” pe Vladimir Putin după multiplele încercări americane de negociere a unui armistițiu.

Președintele SUA a amenințat, de asemenea, că va introduce tarife de 50% împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc dacă Moscova nu va fi de acord cu o încetare a focului. Rusia și Belarus nu sunt vizate de taxele anunțate în această lună de liderul de Casa Albă.

De partea cealaltă, Rusia a continuat să vorbească într-o notă optimistă despre schimbarea din relațiile cu SUA și despre discuțiile care se desfășoară. Vineri, ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a spus că Washingtonul încearcă să abordeze „cauzele primare” ale conflictului și a descris într-un registru pozitiv poziția lui Trump.

Cum va fi vremea de Crăciun 2022 și de Revelion 2023. Ce temperaturi vor fi de Sărbători
Articolul anterior
Starea de sănătate a lui Bruce Willis se înrăutățește pe zi ce trece. Familia actorului speră la o minune de Crăciun
Articolul următor
Close menu