Sfârșitul lui Vladimir Putin! Pierderea Crimeei ar fi o lovitură de pumnal în inima regimului

Vladimir Putin pretindea la începutul invaziei brutale a Rusiei din Ucraina că e motivat de dorința de a scăpa țara de „naziștii” care preluaseră controlul asupra ei. Acum, în condițiile lungului șir de atrocități comise de forțele ruse, e cât se poate de limpede că unica persoană care întruchipează toate trăsăturile cele mai josnice ale unui fanatic nazist este însuși Putin.

Instinctele tiranice ale conducătorului rus au fost foarte bine etalate la ridicola ceremonie organizată de el la sfârșitul săptămânii în Piața Roșie pentru a celebra anexarea celor patru teritorii ucrainene despre care el pretinde că ar fi fost capturate de forțele sale în ultimele patru luni.

Rusia e acuzată de nenumărate crime de război, de la masacrul civililor în orașul nordic Bucea, la începutul conflictului, până la mai recentele lovituri de rachetă asupra unui convoi de refugiați încercând să ajungă în locuri mai sigure, soldate cu moartea a 20 de oameni – inclusiv mai mulți copii.

La peste șapte decenii de la înfrângerea Germaniei naziste, este aproape dincolo de orice înțelegere cum de se mai pot petrece asemenea orori pe pământ european.

În plus, comiterea de către Rusia a acestor crime de război dezgustătoare face să fie cu atât mai imperativ ca puterile occidentale să facă tot ce pot pentru ca Putin și acoliții lui să sufere aceeași soartă cu regimul nazist pe care se căznesc într-atât să-l imite.

„Înfrângerea Rusiei este necesară”

La o conferință organizată la impresionantul centru Wilton Park unii dintre cei mai mari gânditori militari ai lumii au dezbătut implicațiile războiului din Ucraina și cum va putea Occidentul să țină piept provocărilor viitoare pe care e probabil să le întâlnească din partea unor puteri autoritare precum Rusia și China.

Și chiar dacă opiniile privind modalitățile cele mai bune de a atinge acest obiectiv diferă, mai cu seamă în privința îmbunătățirii capacității NATO de a se ridica la nivelul unor asemenea provocări, a existat un consens general cum că asigurarea unei înfrângeri umilitoare a Rusiei lui Putin ar constitui un bun punct de pornire, scrie Con Coughlin în The Telegramph.

Din fericire, această perspectivă luminoasă s-a deplasat cu un pas considerabil mai aproape de noi în urma succeselor uluitoare reputate de forțele ucrainene pe câmpul de luptă, în timp ce ele continuă să avanseze în detrimentul rușilor deopotrivă pe frontul estic și cel sudic.

La est, ucraineni și-au mărit teritoriul apreciabil deja recucerit în Donețk prin extinderea ofensivei și în Lugansk, unde susțin că au eliberat în ultimele zile câteva așezări.

În cazul în care armata ucraineană e capabilă să-și mențină acest avânt, nu va mai trece mult până când pretenția lui Putin cum că ar controla cele două regiuni care compun Donbasul va fi expusă drept minciună.

O situație similară există și în sud, unde ucrainenii au raportat un progres serios în preajma orașului strategic Herson, considerat a fi poarta Crimeei.

De unde apare și perspectiva ademenitoare dar dificil de imaginat că ucrainenii vor fi curând în poziția de a putea recuceri însăși Crimeea, căminul flotei ruse din Marea Neagră, ceea ce ar constitui cu adevărat o lovitură de pumnal în inima lui Putin.

„Rusia a fabricat arme nucleare cu scopul de a nimici formațiuni masive de blindate”

Viteza cu care ucrainenii au răsturnat tendința conflictului categoric în avantajul lor a provocat neliniște în unele cancelarii occidentale. Există temerea că tiranul rus, acum încolțit, ar putea recurge la arme nucleare tactice pentru a-și salva pielea.

O asemenea escaladare spectaculoasă din partea lui Putin s-ar dovedi totuși, în cele din urmă, contraproductivă.

Rusia a fabricat aceste arme în timpul războiului rece cu scopul de a nimici formațiuni masive și compacte de blindate, ceea ce le-ar fi permis forțelor sale să străpungă ulterior apărarea occidentalilor.

Dar în Ucraina nu există formațiuni masive și compacte de blindate care să poată fi atacate, iar în spatele frontului nu se află nici o forță rusă pregătită să lanseze o ofensivă.

Prin urmare, amenințările nucleare ale lui Putin nu constituie nimic mai mult decât un alt exemplu de comportament labil și delirant din partea lui.

Iată așadar încă un motiv pentru care Vestul trebuie să-i asigure o înfrângere deplină și umilitoare, una care să transmită un mesaj fără echivoc și altor regimuri autocratice: de acum încolo, orice act de agresiune neprovocată va suferi o soartă similară.

sursa: www.hotnews.ro

Cazul copilei care a stat o noapte la marginea unei păduri, alături de un cățel care a păzit-o, i-a copleșit pe polițiști

Cazul copilei care s-a rătăcit, zilele trecute, și a stat o noapte la marginea unei păduri, alături de un cățel care a păzit-o, i-a copleșit pe polițiști.

Zilele trecute, o copilă din Dubăsari, care a dispărut o noapte ântreagă, a fost găsită la marginea unei păduri, alături de un câine.

Toată noaptea, polițiștii din Dubăsari au căutat o minoră dintr-o localitate din raion, după ce, în jurul orei 20:00, mama acesteia a anunțat că fata a plecat la bunica într-un alt sat, iar după patru ore de la plecare, copila nu a mai ajuns la destinație. Pentru că fata nu avea telefon la ea, coordonatele sale nu puteau fi stabilite.

După o noapte întreagă de căutări, în dimineața de 4 ianuarie, în jurul orei 09:40, fata a fost găsită într-un lan de la marginea pădurii, acolo unde a petrecut toată noaptea. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Fata a ales un drum mai scurt, prin pădure, dar s-a rătăcit. Copilei i s-a alăturat un câine care a stat lângă ea toată această perioadă.

Cazul i-a copleșit pe polițiști, așa că aceștia au venit cu un mesaj plin de emoție:

”Vă amintiți cazul fetiței care, după o noapte de căutări, a fost găsită la marginea pădurii, alături de cățelul care i-a fost sprijin și protector?

Acea misiune de căutare a lăsat o amprentă profundă în sufletele colegilor noștri din Dubăsari, iar de Crăciun, polițiştii au decis să le facă o vizită surpriză celor doi prieteni.

I-au găsit în curtea casei jucându-se, o imagine care topește inimi și demonstrează că bunătatea, loialitatea și prietenia nu au nevoie de cuvinte

Fetița l-a numit pe noul ei prieten “Oreo”, un nume pe care îl strigă acum cu drag și recunoștință.”, se arată în mesajul Poliției.

A fost stabilită data alegerilor prezidențiale din România

Alegerile prezidențiale din România vor avea loc în 4 și 18 mai, primul și respectiv al doilea tur de scrutin, a decis, miercuri seara, coaliția de guvernare. Partidele din coaliție au reconfirmat și susținerea pentru candidatura lui Crin Antonescu la Președinție, scrie g4media.ro.

Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă, după ședința coaliției.

„În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai.

Decizia ține cont de nevoia ca turul I al alegerilor să aibă loc în același timp cu alegerile parțiale din anumite județe (alegeri pentru primari în 13 comune, pentru Primăria Bușteni, Primăria Zalău și Consiliul Județean Bihor) și cu necesitatea ca datele alegerilor să nu se suprapună cu sărbătorile de Paște și Florii”, se arată în comunicat.

Săptămâna viitoare Guvernul va adopta Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern necesare respectării deciziilor coaliției, precizează sursa citată.

Campania și alegerile ar urma astfel să fie organizate după Paște, celebrat în 20 aprilie atât de ortodocși, cât și de catolici.

Reamintim că PNL, UDMR și partidele de opoziție au cerut public ca alegerile prezidențiale să fie organizate înainte de Paște, dar PSD a temporizat calendarul.

Curtea Constituțională (CCR) a decis pe 6 decembrie anularea alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat. CCR nu a explicat motivele, dar decizia a venit după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui ”actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu.

CCR a mai decis că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, guvernul urmând să stabilească o nouă dată. Acest lucru înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.

Anularea alegerilor a avut loc pe fondul desecretizării informațiilor de la serviciile secrete, care au indicat ingerința Rusiei în alegeri.

Pentru câte zile mai are gaz Transnistria

Regiunea transnistreană, deconectată de la livrările Gazprom, mai are gaze pentru 24 de zile, potrivit datelor prezentate miercuri în aşa-zisul Consiliu de Securitate de la Tiraspol, convocat de liderul separatist Vadim Krasnoselski, scrie safenews.md.

Localităţile din stânga Nistrului consumau în medie 270 de mii de metri cubi de gaze pe zi, iar în acest moment regiunea transnistreană mai are o rezervă de 13 milioane de metri cubi.

În contextul crizei energetice, întreprinderile din regiune sunt încurajate să îşi desfăşoare activitatea în timpul nopţii, când consumul de energie este mai redus.

Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care funcţionează acum pe bază de cărbune, poate produce un maxim de 150 MW, din care 23 MW sunt necesari pentru propriile procese. Diferenţa este completată de energia generată de hidrocentrala de la Dubăsari.

În partrea dreaptă a Nistrului, necesarul de energie electrică pentru data de 8 ianuarie era acoperit integral pentru ziua de miercuri, potrivit companiei de stat Energocom. „Pentru ziua miercuri, 8 ianuarie, este preconizat un consum comparabil de energie electrică cu ziua de 7 ianuarie. SA Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, pe lângă producţia locală de la centralele de termoficare din Chişinău şi Bălţi, sursele de energie regenerabile locale, restul electricităţii va fi achiziţionată din import şi de pe bursă”, a anunţat Energocom, relatează NewsMaker.

Deficitul de curent electric al malului drept al Nistrului (controlat de autorităţile constituţionale) este asigurat din importuri, preponderent din România.

Moldovenii care revin în țară vor putea aduce cu ei mai multe bunuri de uz personal fără achitarea drepturilor de import
Articolul anterior
Mii de ruși au ajuns în Moldova de la începutul mobilizării anunțate de Putin
Articolul următor