Sfaturi pentru Paștele Blajinilor de la preotul Maxim Melinti: ”Nu faceți schimb de pomeni și nu dați importanță obiceiurilor băbești”

Parohul bisericii din Ghidighici Maxim Melinti a publicat pe pagina sa de Facebook o listă de sfaturi pentru moldovenii care vor merge la cimitir de Paștele Blajinilor despre pomeni, cum trebuie să se comporte în locurile de veci ale răposaților, cum să se îmbrace, dar și alte lucruri important de știut.

Așadar, preotul susține următoarele:

1. Nu faceți schimb de pomeni unii cu alții, dar faceți milostenie cu cei care într-adevăr au nevoie!

Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta (Sir. 7,35).Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. (Matei 25,36).

2. Aprindeți o lumânare și rugați-vă pentru cei adormiți!

Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii. (1 Timotei 2,1).

3. Amintiți-vă despre faptele demne ale înaintașilor voștri, îndemnând și copiii să le urmeze pilda cea bună!

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evrei 13,7).

4. După ce plecați din cimitir, nu lăsați gunoi și mâncare pe morminte, căci cei adormiți nu au nevoie de mâncare și băutură, ci de rugăciunile noastre!

Căci la înviere (cea de obște), (sufletele) nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. (Matei 22,30).

5. Nu consumați alcool, nu mâncați, nu fumați și nu înjurați pe la morminte!

Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: … nici beţivii, nici batjocoritorii, … nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (I Corinteni 6,9-10).

6. Faceți masa de pomenire acasă sau amenajați o masă pentru cei din familii defavorizate!

Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6,2-4).Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. (Luca 14,12-14).

7. Demonstrați că sunteți oameni civilizați, onești, modești și credincioși!

Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă. (Efeseni 4,29).Umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. (Efeseni 5,2).

8. Îmbrăcați-vă decent din respect pentru cei răposați!

Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3,3-4).

9. Nu dați importanța obiceiurilor băbești, ci învățăturii evanghelice!Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă” (1 Timotei 4;7).

10. Aveți grijă de mormintele strămoșilor voștri!

A avea grijă de mormintele apropiaţilor este o dovadă de iubire.

11. Morminte de lux nu este creștinește!

Copiii evlavioși sunt cea mai mare mângâiere pentru părinții evlavioși: sunt cea mai bună împodobire a părinților vii și cel mai bun monument al părinților morți. (Sfântul Ierarh Vasile cel Mare).

12. Coroanele aruncate la gunoi – bani risipiți fără folos!

În perioada pregătirilor de Blajini, găsim mormane de coroane, care s-au deteriorat, au ruginit și au fost aruncate la gunoi de către rudele celui răposat. Să educăm credincioșii noștri că aceste coroane, scumpe de altfel, nu ajută la mântuirea sufletelor celor adormiți, iar banii pentru achiziționarea lor ar putea fi oferiți familiei ca sprijin pentru nevoile ce decurg din decesul respectivei persoane.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Franța și Germania, hotărâte să susțină țara noastră în fața riscurilor de destabilizare cu care se confruntă
Articolul anterior
Amazon s-a prăbușit. Ce a dus la scăderea dramatică a acțiunilor
Articolul următor