Și-a împușcat mortal fosta soție și soacra în scara unui bloc! Pedeapsa pe care a primit-o individul

Curtea de Apel Cahul a examinat o cauză penală în privința unui bărbat de 50 de ani din municipiul Cahul, învinuit în comiterea infracțiunilor de violență în familie și omor a doi membri de familie (art.145 alin.(2) lit.a), e1), g) și 2011 alin.(2) lit.a) din Codul penal), urmare a apelurilor declarate de către procurorii din cadrul Procuraturii mun. Cahul și succesorul părții vătămate, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul, sediul Central, din 13 aprilie 2022, prin care făptuitorul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor nominalizate fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 16 ani, anunță Procuratura Generală.

Astfel, prin decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 24 ianuarie 2023, au fost admise apelurile declarate, casată parțial sentința primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care: inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă mai aspră sub formă de închisoare pe un termen de 30 de ani.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, în perioada de timp noiembrie 2020 – august 2021, având scopul comiterii violenței în familie, manifestată prin intimidare în scop de impunere a voinței sau a controlului personal, deseori iniția conflicte cu fosta sa soție, iar după ce în august 2021, ultima a plecat cu traiul în apartamentul mamei sale, o telefona și, amenințând-o cu moartea, insista, ca ultima să se întoarcă în apartamentul lor comun, iar la cerințele soacrei, de a înceta persecutarea fiicei sale, dânsul, le-a amenințat pe ambele cu răfuială fizică.

În continuarea acțiunilor sale criminale, la 27 noiembrie 2021, aproximativ la ora 21:00, condamnatul aflându-se în stare de ebrietate, a intrat în scara blocului unde locuiau fosta soție și mama acesteia, situat în mun. Cahul.
După ce a așteptat o perioadă de timp până când ultimele au început a urca scara blocului, a efectuat în direcția lor câte o împușcătură dintr-o armă de vânătoare, în rezultatul cărui fapt soacra acestuia a decedat pe loc, iar fosta soție a decedat la spital.

Sentința este definitivă, dar poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile.

Caz șocant în România! O femeie a fost găsită moartă în casă, alături de câinii care începuseră să mânânce din trupul ei

Caz șocant în România! O femeie a fost găsită moartă în casă, iar scenele au îngrozit țara. Adriana Neagoe a fost descoperită moartă, în apartamentul său din Târgu Jiu, alături de câinii ei, care începuseră să mănânce din trupul ei. Inițial s-a crezut că femeia de 34 de ani a fost omorâtă, însă legiștii nu au descoperit urme de violență pe corpul ei și, după efectuarea autopsiei, s-a aflat de ce a murit, de fapt, Adriana.

Cea care a dat alarma a fost sora Adrianei Neagore, care nu mai știa nimic de sora ei. În momentul în care cadavrul femeii a fost descoperit, de aceasta nu se mai știa nimic de 5 zile. Când oamenii legii au intrat în casă, au găsit o imagine șocantă.

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, despre faptul că sora sa nu mai răspunde la telefon sau la ușă de cinci zile.

Când oamenii legii au intrat în casă, au găsit trupul fără viață al Adrianei Neagoe și alături de ea se aflau cei doi câini de talie mică ai femeii, care mușcaseră din trupul ei, probabil flămânzi.

„Un echipaj de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, împreună cu un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au fost direcționate la adresa indicată și întrucât nicio persoană nu a răspuns, ușa fiind în poziția închis asigurat, pompierii au procedat la pătrunderea în apartament prin forțarea ușii, în prezența și cu acordul apelantei, în interior pe podea, fiind găsit cadavrul unei femei, de 34 de ani’, a anunțat Poliția. 

Cunoscuții Andei Sasha, așa cum o știau prietenii, susțin că aceasta era cunoscută pentru consumul de droguri și alcool.

„Da, este adevărat. Familia Neagoe a mai dăruit un înger cerului, preaiubita mea soră. (…) Aprecierea sau dragul, într-adevăr pot avea forme diferite. Cei care totuși credeți că în adâncul inimii ati avut unul dintre aceste sentimente curate pentru ea, vă rog să îi acordați respectul cuvenit, iar mie și familiei mele liniște’, a scris sora tinerei, pe FB. 

Necropsia efectuată de medicii legiști a stabilit drept cauză a decesului un infarct miocardic. Conform sursei citate, anchetatorii nu exclud posibilitatea ca decesul să fi fost influențat de consumul de substanțe interzise.

Pentru cei doi câini de talie mică ai Adrianei, polițiștii au emis ordin de plasare în adăpost, fiind preluați de lucrători din cadrul Consiliului Județean Gorj.

Autoritățile anunță un nou program de ajutor financiar în sezonul rece pentru gospodăriile vulnerabile ale moldovenilor și refugiaților ucraineni

Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu People in Need, cu suportul financiar al Uniunii Europene, anunță o nouă inițiativă: „Asistență financiară de iarnă pentru gospodăriile vulnerabile ale moldovenilor și refugiaților ucraineni”, care va avea loc în perioada ianuarie – martie 2025, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Această inițiativă își propune să sprijine gospodăriile vulnerabile din Republica Moldova, inclusiv refugiații ucraineni aflați sub protecție temporară, prin acordarea de compensații financiare pentru a atenua impactul crizei energetice, mai ales în sezonul rece.

În acest sens a fost semnată o nouă anexă, în cadrul Memorandumului de Înțelegere între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și People in Need Moldova.

Această măsură urmărește să sprijine grupurile vulnerabile în perioada sezonului rece, prin acoperirea parțială a costurilor crescute de trai, generate de criza energetică, utilizând fonduri alocate de către People in Need și Uniunea Europeană. Bugetul total al programului de suport este de 700.000 Euro, care vor fi oferiți sub formă de compensații nominative pentru sprijinirea categoriilor de beneficiari stabilite.

Această inițiativă subliniază angajamentul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al organizației People in Need de a sprijini cele mai vulnerabile grupuri din Republica Moldova, consolidând protecția socială și solidaritatea în fața crizei energetice.

Inițiativa a fost posibilă grație contribuțiilor din fondurile People in Need, resursele SOS Ukraine – donațiile poporului ceh, și finanțării Uniunii Europene.

Lot de ustensile utilizate în medicina dentară, de aproape un milion de lei, confiscat în vamă! Un individ riscă să fie cercetat penal

Lot de ustensile utilizate în medicina dentară, de aproape un milion de lei, confiscat în vamă! Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un autoturism de model ,,BMW X7”, care se deplasa din România, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 49 de ani, a selectat „coridorul verde” de control și conform declarațiilor acestuia, transporta doar bunuri personale.

În rezultatul controlului vamal, în habitaclul autoturismului, sub banchetele din față și spate, printre bunurile personale transportate, funcționarii vamali au depistat un lot comercial de ustensile utilizate în medicina dentară, nedeclarate autorității vamale. Valoarea în vamă a mărfurilor nedeclarate a fost estimată la 900 170 lei.

Lotul de marfă a fost ridicat, unitatea de transport a fost indisponibilizată, iar cazul urmează să fie investigat de ofițerii Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

În atenția transportatorilor! Polonia închide punctul de trecere a frontierei cu Belarus
Articolul anterior
#usideschise cu Mihaela Tabură: cum a ajuns solistă Lăutarii, drama copilăriei, relația cu soțul după naștere
Articolul următor