Sindicatele cer salarii mai mari cu 30% pentru lucrătorii medicali de la 1 iulie

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită majorarea, începând cu 1 iulie curent, cu 30%, a salariilor de funcție a angajaților din domeniul sănătății, precum și ale personalului medical din domeniul asistenței sociale pentru asigurarea menținerii personalului calificat și asigurarea sustenabilității procesului de acordare a asistenței medicale calitative, scrie unimedia.info.

Despre aceasta se arată într-o scrisoare semnată de Igor Zubcu, președintele CNSM, adresată în ajunul Zilei lucrătorului medical și farmacistului, marcată în a treia duminică a lunii iunie, prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Potrivit CNSM, chiar dacă se întreprind unele măsuri de îmbunătățire, sistemul medical din țară se confruntă în continuare cu multiple provocări, cum ar fi deficitul cadrelor medicale, care în anul 2023 a constituit circa 2000 de medici și 3000 de asistenți medicali și moașe, deopotrivă cu vârsta medie înaintată a personalului medical (20% de medici și 13% de asistenți medicali), mai cu seamă din sectorul rural.

Guvernul, prin angajamentul său ferm, a întreprins mai multe măsuri de susținere a angajaților din sistem și atragere a tinerilor specialiști, recunoscând valoarea și meritul angajaților din sănătate în dezvoltarea societății și îmbunătățirea calității vieții. Apreciem înalt inițiativa Guvernului de susținere a tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice, care vor fi repartizați în mediul rural, care a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului din 5 iunie curent”, se arată în scrisorile adresate conducerii Republicii Moldova.

„Considerăm că atractivitatea sistemului de sănătate necesită a fi privită și sub aspectul motivării muncii acestora pentru menținerea cadrelor medicale calificate. Conform prevederilor legislației în domeniul salarizării, angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală și celor finanțați din bugetul de stat, un medic specialist în asistența medicală urgentă prespitalicească, cu o vechime de până la 10 ani, beneficiază de un salariu de funcție de 12020 de lei sau 9775,42 lei net, un medic de familie beneficiază lunar de un salariu net de 11942,21 lei, un asistent/asistentă medical/ă de doar 7149,96 lei, salarii care sunt mult mai inferioare decât cele acordate medicilor și asistenților medicali din România, motiv pentru care mulți dintre tineri preferă să se angajeze în țara vecină”, subliniază președintele CNSM.

Totodată, potrivit liderului sindical, din cauza volumului de lucru sporit, prezenței riscurilor psihosociale în activitate, care afectează starea de sănătate a angajaților prin stres și stări de anxietate, responsabilității înalte, necesității de a activa peste orele de program, și remunerării nemotivante, în raport cu munca depusă, este dificilă atât menținerea specialiștilor cu experiență, cât și atragerea celor tineri.

Menționăm că problemele din sistemul de sănătate au fost abordate de Consiliul Republican al Federației Sindicale „Sănătatea”, convocat la data de 17 aprilie curent. Potrivit datelor incluse în raportul de activitate al Federației pentru anul 2023, în instituțiile medicale din subordinea Ministerului Sănătății, la 31 decembrie 2023, activau 9830 de medici și 18672 personal medical mediu, iar asigurarea cu cadre medicale la 10 mii locuitori rămâne în continuare insuficientă și reflectă lipsuri și tendințe îngrijorătoare”, se arată în comunicatul emis de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.

Ministerul Culturii explică de ce a fost demisă directoarea ansamblului „JOC”. Ancheta de serviciu s-a finalizat

Ministerul Culturii informează că ancheta de serviciu, inițiată în privința directoarei interimare a Instituției Publice Ansamblul Național Academic de  Dansuri Populare „JOC”, Aliona Strîmbeanu, s-a finalizat, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

În zilele de 06 – 07 iunie 2024, în spațiul public au apărut mai multe informații privind aflarea unor salariați ai Instituției Publice Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC” la Forumul economic internațional din Sankt Petersburg, Federația Rusă și participarea de către aceștia la unele evenimente culturale.

La data de 07 iunie 2024,  Aliona Strîmbeanu, fiind invitată la Ministerul Culturii pentru prezentarea explicațiilor pe cazul dat, a confirmat cele relatate în spațiul public, iar prin Nota informativă din 07 iunie 2024,  a recunoscut utilizarea, de către unii salariați ai Instituției Publice Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”, a costumelor din garderoba instituției publice în or. Sankt Petersburg din Federația Rusă.

Prin Ordinul ministrului culturii nr. 204 din 11 iunie 2024 a fost instituită Comisia de anchetă pentru desfășurarea anchetei de serviciu în privința dnei Aliona Strîmbeanu.

Prin Raportul anchetei de serciciu din 11.07.2024 s-au constatat mai multe încălcări:

1.           Doamna Aliona Strîmbeanu a creat și a admis situații de transmitere a costumelor și accesoriilor instituției publice salariaților în scopuri personale pentru folosirea acestora la activități private  în afara orelor de muncă, aceste acțiuni fiind în detrimentul beneficiului instituției publice, întrucât utilizarea costumelor și accesoriilor instituției publice duce la uzarea și devalorizarea costumelor și accesoriilor instituției publice.

Astfel, la capitolul eliberarea costumelor, s-a constatat că în cadrul instituției nu există un regulament/instrucţiune aprobată de directorul instituţiei, care să reglementeze procedura legală şi uniformă de eliberare a bunurilor (costumelor). Costumierele responsabile de eliberarea costumelor nu dețin un registru oficial pentru aceste acțiuni.

Or, primirea şi eliberarea bunurilor, precum şi a mijloacelor băneşti fără perfectarea documentelor corespunzătoare constituie, în condițiile art. 2111 lit. a) din Codul muncii, încălcare gravă a obligațiilor de muncă

2.           S-a stabilit încălcarea procedurilor de deplasare a  Alionei Strîmbeanu, director general interimar a instituţiei, peste hotarele republicii, fără acordul ministrului.

3.           S-a constatat că majoritatea ordinelor ce țin de activitatea de bază a personalului din cadrul instituţiei, concedii, deplasări – nu conțin în partea introductivă normele de drept material, care constituie temei de emitere a ordinelor respective.

4.           S-a constatat încălcarea procedurilor de cumulare a funcţiilor de către director.

5.           Prin Registrul de evidență a ordinelor, s-a constatat că un număr semnificativ de ordine nu au o consecutivitate numerică, dar sunt înregistrate cu litere suplimentare prin bară, ceea ce denotă că actele sunt întocmite post-factum.

6.           În contabilitatea instituției, s-a constatat că încasarea numerarului s-a efectuat în lipsa aparatului de casă cu memorie fiscală, doar prin ordin de încasare.  Potrivit art. 44 din Legea contabilității nr.113/2007, persoanele care aplică incorect Standardele Naționale de Contabilitate sunt trase la răspundere disciplinară, materială, administrativă sau penală.

7.           Analizând toate situațiile, faptele, încălcările/abaterile de la cadrul normativ în vigoare din domeniul de referință al fiecărei situații/fapte ale doamnei Aliona Strîmbeanu, director general interimar a ANADP „JOC”, care se prezumă a fi abateri disciplinare grave, ministerul  a aplicat dnei Aliona Strîmbeanu, director general interimar al Instituției Publice Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”, sancțiune disciplinară sub formă de concediere în baza art. 86 alin. (1) lit. k), lit. o) și lit. p) în coroborare cu prevederile art. 2111 din Codul muncii nr. 154/2003, și încetarea contractul individual de muncă, începând cu data de 22.07.2024.

Catastrofă ecologică la Drăsliceni! Mii de pești au murit în iazul din localitate după caniculă. Apel către localnici pentru a ajuta la strângerea acestora

După canicula care a durat mai bine de o săptămână, mii de pești au murit în iazul din satul Drăsliceni, raionul Criuleni! Primăria comunei a venit cu un apel către localnici în care îi roagă să se mobilizeze pentru a ajuta la strângerea acestora, informează unica.md.

”APEL la mobilizare. Stimați locuitori ai comunei Drăsliceni, în legătură cu situația excepțională creată la iazul din s. Drăsliceni, unde arendașul iazului nu mai face față de unul singur volumului de pește decedat, deja nici nu mai raspunde la apeluri (a reușit să strângă doar peștele cel mare, acum a murit și pestele mic), apelăm la ajutorul fiecăruia dintre Dumneavoastră care aveți posibilitate, de a ne mobiliza împreună forțele la strângerea peștelui decedat.

Vă așteptăm mâine 24.07.2024, ora 08.00, partea iazului spre Drăsliceni cu găleți, cizme de cauciuc, mască și alte unelte care credeți că vor fi de ajutor. Peștele strâns va fi îngropat.”, anunță primăria comunei.

Un moldovean a murit în condiții misterioase în Italia. Corpul acestuia a fost găsit în locuința sa, chiar de mama acestuia

Presa italiană scrie despre moarea în condiții misterioase a unui cetățean moldovean, găsit fără suflare în locuința sa din Parma, Italia.

Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit mort în locuința sa din localitatea italiană Parma, provincia cu același nume din regiunea Emilia-Romagna, în seara zilei de vineri, 19 iulie 2024.

Mama bărbatului a fost cea care a descoperit tragedia, în jurul orei 20:00, când a revenit acasă și l-a găsit pe fiul său fără semne de viață pe podeaua apartamentului în care locuia bărbatul moldovean, situat în Piazzale Mestri din Parma, scrie rotalianul.com.

Echipele de intervenție, inclusiv serviciul de ambulanță 118, poliția, echipele de intervenție rapidă, poliția criminalistică și echipele de investigații, au sosit imediat la fața locului, relatează Parma Today.

Potrivit primelor informații oferite de poliție, cauza decesului ar putea fi un accident domestic.

Deși inițial s-a vehiculat ipoteza că un cuțit ar fi fost găsit lângă corp și că ar fi existat răni provocate de o armă tăioasă, poliția a infirmat aceste informații.

Ancheta este în desfășurare pentru a se asigura că nicio posibilitate nu este exclusă și că toate circumstanțele în care s-a produs decesul sunt clarificate.

Autoritățile continuă să adune informații și să investigheze detaliile cazului pentru a determina exact ce s-a întâmplat în acea seară tragică.

Sute de hectare de culturi agricole și livezi, distruse de grindină
Articolul anterior
Lista europarlamentarilor români care acced în Parlamentul European
Articolul următor