Smiley și Gina, părinți pentru a doua oară! Cântărețul a făcut dezvăluiri emoționante

Gina Pistol și Smiley formează un cuplu solid de mai bine de șapte ani, iar în urmă cu aproape doi ani au devenit părinții micuței Josephine. Împreună, Gina Pistol și Smiley au colaborat pe mai multe proiecte, cum ar fi emisiuni TV și concerte, și sunt considerați ca fiind doi dintre cei mai populari și influenți artiști din România. Iată că după ani de zile cei doi s-au regăsit și formează o pereche minunată!

Smiley și Gina, părinți pentru a doua oară! Cântărețul a făcut dezvăluiri emoționante

Smiley radiază de când a venit pe lume micuța Josephine, fiica lui și a Ginei Pistol. Cântărețul și-a deschis sufletul și a vorbit deschis despre planurile lui de viitor ca tătic mai ales că-și dorește un al doilea copil alături de partenera sa de viață cu care se va și căsători:

„Reporter: Smiley, cât de mult te-ai schimbat de când ai devenit tătic?

Smiley: Sunt mult mai bogat acum, nu știu dacă mai matur, dar e clar că trăiesc cu totul altfel, simt cu totul altfel, parcă totul are un sens. Totul are o însemnătate mai mare, totul este mai intens. Am o bucurie mult mai mare și parcă nimic nu e mai important decât sănătatea familiei mele și timpul petrecut cu familia mea.

Reporter: De cine e cea mai atașată Josephine? De tine sau de Gina?

Smiley: Ca orice copil, e foarte atașată de mamă, după care de mine.

Reporter: Ce a zis prima dată, mama sau tata?

Smiley: Eu am impresia că a zis tata, dar nu știu sigur, aici s-ar putea să mă înșel.

Reporter: Care ți s-a părut cel mai greu moment ca și tătic cu Josephine?

Smiley: Cea mai grea perioadă a fost momentul în care am trecut la hrană normală și am renunțat la laptele de la sân. Aia a fost o perioadă grea, ea a fost și răcită un pic în perioada aia. Dar, per total e ok, te descurci.

Nu mi se pare nimic greu, mi se pare că totul face parte din proces și trebuie să le trăiești, să le simți pe toate pentru că eu cred că relația dintre părinți și copii trebuie să fie exact ca o relație de prietenie, trebuie să treci și prin bune și prin rele.Cu cât treci prin mai multe, legătura e mai puternică.

Reporter: Te moștenește? Cântă, dansează?

Smiley: Nu cântă neapărat pe melodiile mele, cântă ce i se pare ușor de fredonat, dar prinde foarte ușor piesele, are preferințe muzicale clare, are mai multe playlist-uri: are playlist de balet, playlist de dimineață, playlist-ul de somn. Dansează, cântă, face toate fețele posibile.Mi se pare un copil fantastic, nu știu dacă face lucruri anormale sau normale pentru vârsta ei, dar fiecare părinte își laudă copilul.

Smiley: Vă mai doriți un copil?

Reporter: Noi suntem bucuroși acum că am primit-o pe Josephine. Ne simțim binecuvântați și, dacă mai meritam încă unul, cu siguranță îl vom primi cu toată dragostea.

Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai reușite și mai frumoase cupluri din show-biz. Cei doi sunt împreună de mai bine de șapte ani de zile. Micuța Josephine le-a schimbat viața de când a venit pe lume. Aceasta urmează să împlinească 2 anișori pe data de 9 martie”, a spus Smiley pentru Click.ro

Gina Pistol și Smiley vor spune marele „DA!”

În ciuda înfloritoarei relații dintre ei, cei doi nu au oficializat relația, motiv pentru care în curând își vor organiza nunta. Gina Pistol a vorbit public despre planurile lor de viitor, dar recunoaște că timpul nu prea le este aliat. Aceasta susține că nu s-a gândit încă la detalii, data sau rochia de mireasă, însă au în plan organizarea nunții:

„Da, plănuim să facem și nunta. Nu știu cum va arăta rochia de mireasă, nu știu însă când că nu știu cum vom face cu timpul, deja Andrei a intrat în pâine, eu nici nu știu când a trecut luna ianuarie, că uite că s-a dus și luna ianuarie și n-am înțeles nimic din ea”, a spus Gina Pistol, pentru Spynews.

A fost arestat temutul raket basarabean Vasile Rodideal, la Moscova

Unul dintre cei mai căutați criminali din România, basarabeanul Vasile Rodideal, a fost arestat la Moscova, relatează presa rusă, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de zece ani.

Oamenii legii din Rusia au discutat deja cu colegii lor din România problema extrădării persoanei arestate. În Rusia, Vasile Rodideal s-a ascuns sub numele Vasili Ivanovici Kravțov, după ce a făcut rost în 2018 de un act de identitate în schimbul unui pașaport URSS, potrivit documentelor judecătorești.

Potrivit paginii Poliției Române, Vasile Rodideal a fost condamnat la 12 ani și jumătate pentru comiterea următoarelor fapte: constituirea și susținerea unei grupări de criminalitate organizată, deținerea fără drept de muniție destinată armelor de război, instigare neurmată de executare la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instigare la săvârșirea infracțiunii de deșinere a unei bancnote false în vederea punerii în circulație.

El mai este condamnat pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism în condiții de suspendare temporară a dreptului de a conduce. Portalul Adevărul.ro scria în 2014 că Rodideal Vasile Rodideal a fost dat în urmărire internaţională după ce a fugit de sub nasul poliţiştilor ieşeni în octombrie 2009. Basarabeanul, care era judecat în mai multe dosare, inclusiv contrabandă cu țigări, a plecat din ţară deşi avea interdicţie.

Vasile Rodideal a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a pus al cale, în 2005, asasinarea interlopului ieşean Tiberiu Cristodorescu, fostul său partener de afaceri. Curtea Supremă a decis, pe 1 februarie 2014, să îl achite pe basarabean într-un dosar de corupţie.

Rapperul ucrainean Potap a anunţat că vrea să reprezinte Moldova la Eurovision

Cunoscutul rapper ucrainean Potap, care și-a schimbat pseudonimul în Slavic Balagan, a făcut o declarație neașteptată pe rețelele sociale. După cum se știe, în luna mai va avea loc concursul internațional „Eurovision 2025”, pentru care toate țările se pregătesc activ, scrie safenews.md

Între timp, artistul a declarat că ar dori să participe la spectacol, dar nu din partea Ucrainei.Pe contul său de Instagram, el a publicat un videoclip cu un dialog cu o femeie, iar în timpul conversației, el a spus că și-ar dori să reprezinte Republica Moldova la Eurovision. Mai mult, acesta a anunţat că are şi o piesă potrivită pentru scena internațională, cu influențe moldovenești, scrie presa din Ucraina.

„Vreau să vă spun sincer, având în vedere că echipa mea principală este formată din băieți din Moldova, dacă ar exista această oportunitate, aș reprezenta cu plăcere Moldova la Eurovision”, a spus Potap.

Artistul a adăugat că poate plăti singur costurile călătoriei la concurs, fiind convins că moldovenii l-ar susține la spectacol:„Am putea să reprezentăm Moldova la Eurovision, dacă, bineînțeles, oamenii ne-ar susține. Și cred că ne-ar susține”, a adăugat cântărețul.

Amintim că Republica Moldova s-a retras din concursul muzical Eurovision 2025. Anunțul a fost făcut de directorul televiziunii naționale, Moldova 1, Corneliu Durnescu, și șeful Delegației Eurovision Moldova, Daniela Crudu, în data de 22 ianuarie 2025. Organizatorii au precizat că decizia a fost luată în urma unei analize detaliate a situației actuale, precum și a provocărilor economice, administrative și artistice.

Alaiba nu pleacă de la Ministerul Economiei. PAS i-a pregătit o funcție

Dumitru Alaiba, care a demisionat săptămâna aceasta din funcția de ministrul al Economiei și Digitalizării, nu pleacă, totuși de la minister. Ina Coșeru, deputat al partidului de guvernare, a declarat aseară, la TV8, că Alaiba o va consilia pe succesoarea sa, Doina Nistor.

”Deocamdată vorbim despre menținerea domnului ministru în echipa ministerului, în calitate de consilier, care să o ajute pe doamna ministru, în calitate de reprezentant al echipei, cu toată memoria instituțională de doi ani și ceva și să putem să lansăm acel instrument care a fost susținut de Parlamentul European”, a precizat Ina Coșeru.

Comentariul a fost dat pentru întrebarea moderatoarei, dacă este adevărat că lui Alaiba i se pregătește o funcție diplomatică.

Pe 13 martie, Dumitru Alaiba a anunțat că demisionează din funcția de ministru. În aceeași zi, seara, șeful Guvernului, Dorin Recean, a comunicat că a propus-o pe Doina Nistor pentru funcția de ministru, iar vineri dimineața, aceasta a depus jurământul. Recean i-a mulțumit lui Alaiba pentru munca depusă și a declarat că acesta ar putea reveni într-o funcție peste două săptămâni. Ulterior, purtătorul său de cuvânt a explicat că declarația premierului a fost o glumă.

Ce a pățit un bărbat care a adormit lângă telefonul băgat în priză. Cum a fost găsit
Articolul anterior
Dezastru de nedescris într-un magazin de haine. Cum au lăsat oamenii produsele după ce le-au probat
Articolul următor
Close menu