Alexandru Crivițchi a fost diagnosticat cu tuberculoză pulmonară bilaterală – un diagnostic care l-a lăsat fără rude, prieteni și cunoștințe

Acest tânăr are nevoie de ajutor!!! La doar 23 de ani, după un an de cancer pulmonar pe care l-a învins, Alexandru Crivițchi a fost diagnosticat cu tuberculoză pulmonară bilaterală – un diagnostic  care l-a lăsat fără rude, prieteni și cunoștințe. Iar pentru că urmează tratamentul antituberculoz și nu poate merge la muncă, are nevoie de 20.000 de lei, pentru a acoperi cheltuielile lunare.

separator

Cel care a apelat la ajutorul nostru este un prieten de-al băiatului, care le cere ajutor tuturor oamenilor cu suflet mare!Acesta este mesajul lui Alexandru:

La data de 22 octombrie 2017 am fost internat în Spitalul de Ftiziopneumologie din Chișinău cu diagnosticul de „Tuberculoză Pulmonară Bilaterală”. Boala mi-a afectat ambii plămâni.  Calvarul pentru mine a început în clipa în care am aflat diagnosticul şi de atunci încerc să mă descurc de unul singur. Acum stau în chirie în Capitală și în următoarele 6 sau 8 luni voi continua tratamentul antituberculoz și nu pot merge la muncă. Vin cu o rugăminte către oamenii cu sufletul mare – o mână de ajutor pentru mine va fi încă o treaptă spre tratament și o viață sănătoasă. Nu vreau nimic mai mult, vreau doar să fiu sănătos. Vă rog să mă ajutați să pot trăi. Mulțumesc!
Toți cei care au dorința și posibilitatea să doneze bani, o pot face aici. Haideți să fim mai buni și din puținul pe care-l avem, să-l ajutăm pe Alexandru Crivițchi să colecteze banii necesari pentru tratament.

Un adolescent care și-ar fi satisfăcut poftele sexuale cu bunica sa riscă șase ani de închisoare

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui tânăr de 18 ani, de comiterea infracțiunii de „viol, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unui membru de familie” (art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal), informează unica.md cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale

Reieșind din actul de învinuire, la 28 decembrie 2023, în jurul orei 18:00, învinuitul, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, a pătruns abuziv în locuinţa bunicii sale, amplasată într-un sat din centrul țării. Acolo, a imobilizat-o prin legarea membrelor superioare și a gurii şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra din cauza vârstei înaintate, a întreţinut cu ea acte și rapoarte sexuale neconsimțite.

Acesta și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii.

În privinţa învinuitului a fost aleasă măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile. Dacă acesta va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 6 ani de închisoare.

Preşedintele Columbiei interzice coridele

Președintele columbian Gustavo Petro a promulgat luni o lege care interzice coridele în țară, marcând astfel sfârșitul unei practici care era recunoscută de Constituție ca făcând parte din cultura națională, potrivit agenției AFP citate de g4media.ro.

În fața unei mulțimi adunate în arena de tauri din centrul orașului Bogota, redenumită Plaza Cultural La Santamaria, Gustavo Petro a sărbătorit adoptarea acestei legi, denumită „No more Olé”, menită să pună capăt, potrivit lui Petro, „dreptului de a ucide” animale ca formă de divertisment.

„Cultura, și cu atât mai puțin justiția, nu poate spune că este o cultură să ucizi ființe simțitoare, ființe vii, de plăcere”, a declarat Petro, referindu-se la o decizie a Curții Constituționale din 2018 care a permis luptele cu tauri în orașele și satele cu tradiție taurină.

Columbia se alătură astfel listei țărilor sud-americane care interzic coridele, precum Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay și Guatemala.

În Ecuador, Franța, Mexic, Peru, Portugalia, Spania și Venezuela se organizează încă lupte cu tauri.

Se modifică regulile de intrare în Israel

Începând cu data de  1 august curent, Statul Israel modifică regulile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii statelor cu regim fără de vize, inclusiv cetățenii Republicii Moldova, scrie stiripesurse.md.

Astfel, Statul Israel pune în aplicare sistemul ETA-IL https://israel-entry.piba.gov.il/ de verificare prealabilă și pre aprobare a intrării și șederii în Israel a cetățenilor străini. Până la 1 august,  sistemul are caracter pilot, iar odată cu prima zi a lunii august, va funcționa ca sistem instituțional de verificare prealabilă a cetățenilor străini care doresc să viziteze Statul Israel cu diverse scopuri.

Potrivit autorităților israeliene, cetățenii străini ai statelor cu regim fără de viză nu vor putea intra pe teritoriul Statului Israel fără aprobarea prealabilă prin sistemul ETA-IL. Cetățenii străini care aplică prin acest sistem în luna iulie, perioadă pilot a sistemului, primesc aprobarea ce va rămâne valabilă timp de doi ani de zile.

În perioada proiectului pilot, adică până la data de 1 august, aplicarea pentru intrarea în Statul Israel este gratuită, iar după – verificarea prealabilă în scopul aprobării intrării pe teritoriul Statului Israel va costa 25 de NIS, aproximativ 120 de lei moldovenești.

Cu cine a înșelat-o soțul pe fiica lui Vladimir Putin?
Articolul anterior
Probleme pe Aeroportul din Chișinău. Mai multe curse aeriene au întârzieri
Articolul următor