Anastasia Nichita despre operația la picior:”Îmi pare rău ca lucrurile nu au fost făcute la timp”

Olimpica Anastsia Nichita a făcut o operație la picior în Germania. Sportiva a spus că această operație trebuia efectuată încă cu 3 ani în urmă.

„Această operație trebuia efectuată încă cu 3 ani în urmă ,înainte de Jocurile Olimpice din Tokyo.
Îmi amintesc perfect ziua când mi-am rupt ligamentele,eram într-un cantonament în Belmeken-Bulgaria.Pentru ca în preajma mea erau persoane care se gândeau doar la rezultate,nici n-am fost să verific stare de sănătate a piciorului.Am stat așa o lună de zile fără să mă antrenez iar după am început antrenamentele piciorul fiind foarte instabil practic la fiecare mișcare.
Eu singură nu știu cum a fost posibil să mă lupt atunci la Tokyo dar și mai departe încă 3 ani de zile?Probabil datorită faptului ca genunchiul era mereu în tonus muscular.
A fost nevoie de intervenția din iunie la menisc ca să aflu că de fapt sunt consecințele ligamentelor rupte de care nu aveam nici cea mai vagă idee.
Accept toate provocările și sunt conștientă de faptul ca sportul de performanță necesită sacrificii.Doar îmi pare rău ca lucrurile nu au fost făcute la timp și acum situația e mult mai neplăcută și complicată!😕
Un mare mulțumesc domnului doctor @ringerdocjohann pentru suport și profesionalism.Un medic cu suflet mare.Sunt sigură ca ați făcut tot ce este mai bun pentru a mă reabilita cât mai curând.”, a scris aceasta pe canalul ei de INSTAGRAM!

O companie aeriană care opera zboruri la Chișinău își anulează toate cursele

Compania aeriană românească Bees Airlines a anunțat că va renunța la toate zborurile comerciale regulate, suspendând rutele operate din București, Suceava și Chișinău începând cu prima săptămână din ianuarie 2025, scrie safenews.md.

Decizia vine la mai puțin de șase luni de la lansarea operațiunilor regulate, în august 2024.

Printre rutele afectate se numără:

  • București – Suceava (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),București – Praga (ultimul zbor: 3 ianuarie 2025),București – Chișinău (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025),Suceava – Karlsruhe (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),Suceava – Bergamo (suspendată deja din 20 decembrie 2024),Chișinău – Bologna (suspendată din 25 noiembrie 2024),Chișinău – Verona (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025).
  • Zborurile dintre România și Israel, anulate recent „din motive de siguranță,” reprezintă un alt semnal de instabilitate pentru companie.Directorul general al companiei, Victor Antohe, a justificat anterior anulările printr-o „lipsă de pasageri,” însă Bees Airlines nu a oferit explicații oficiale pentru retragerea completă de pe piață. Situația financiară dificilă a companiei este evidentă: restanțe salariale, datorii către alte companii aeriene precum Dan Air și aeroporturi din România, și o amendă aplicată recent de ANPC, scrie boardingpass.ro.Mii de pasageri cu bilete rezervate sunt acum nevoiți să găsească alternative, iar mulți dintre aceștia se plâng de imposibilitatea de a contacta compania pentru rambursări. În conformitate cu legislația europeană, aceștia sunt eligibili pentru restituirea sumelor plătite, dar numeroase recenzii negative de pe rețelele sociale sugerează dificultăți majore în relația cu Bees Airlines.Cu o flotă compusă dintr-un singur Airbus A320 (YR-BUZ), Bees Airlines a încercat să pătrundă pe o piață competitivă, dar strategia sa a eșuat în mai puțin de jumătate de an. Viitorul companiei rămâne incert, mai ales în contextul cererilor de insolvență și litigiilor în instanță.Pasagerii afectați sunt sfătuiți să contacteze autoritățile competente sau să apeleze la platforme de mediere pentru a-și revendica drepturile.

    Avantaje pentru cetățenii Republicii Moldova după intrarea României în spațiul Schengen

    Intrarea României în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 aduce o serie de beneficii semnificative pentru cetățenii Republicii Moldova, optimizând procesul de călătorie în Uniunea Europeană, informează unica.md.

    Mai jos sunt reflectate cele mai importante avantaje pentru cetățenii Republicii Moldova:

    Creșterea mobilității.  Intrarea României în spațiul Schengen va elimina controlul sistematic la hotarul dintre România și celelalte state Schengen. Astfel, cetățenii Republicii Moldova care dețin pașapoarte biometrice vor beneficia de un proces mai rapid și mai simplu la intrarea în țările Schengen, prin intermediul României.

    Facilitarea călătoriilor și turismului. Absența controalelor la frontieră între România și alte state Schengen va încuraja cetățenii Republicii Moldova să călătorească mai des în scopuri turistice, educaționale sau de afaceri, datorită reducerii timpului și a complexității traversării frontierelor.

    Susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.  Apropierea fizică și practică de spațiul Schengen prin România poate fi percepută ca un pas simbolic și logistic important în contextul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova.

    Cele mai bogate alimente în antioxidanți

    Chimiștii americani au stabilit o listă a celor mai bogate alimente în antioxidanți. Câștigătorul absolut pare să fie fasolea boabe roșie care învinge coacazele sălbatice la destul de mică distanță, scrie ele.ro.

    Lista produselor de mai jos a fost publicată în “Journal of Chemistry and Food”.

    Iată topul celor mai bogate alimente în antioxidanți:

    1. Fasolea roșie cu bobul mic
    2. Coacazele sălbatice
    3. Fasolea boabe roșie
    4. Coacazele de grădină
    5. Afinele
    6. Anghinarea (chiar fiartă)
    7. Murele
    8. Prunele
    9. Zmeura
    10. Capșunile
    11. Merele roșii – soi Delicious
    12. Merele – soiul Smith
    13. Nucile
    14. Cireșele
    15. Prunele uscate
    16. Cartofii (și fierți)
    17. Fasolea verde păstai
    18. Merele – soi Gala

    Specialiștii nu pot explica de ce unele produse au mai mulți antioxidanți decât altele.

    Chimiștii au stabilit că principalul component care stă la baza antioxidanților este antocianina, care, de altfel, dă culoarea roșu-închis la marea majoritate a acestor produse. De altfel, culoarea produselor pe care le consumam este un indicator foarte de important al cantitatii de antioxidanți pe care acestea le conțin. De exemplu, culoarea galbenă indică prezenta luteinei, culoarea portocalie indica prezenta carotenoidelor (pepene galben, mango etc), culoarea roșie indică prezența licopenului (roșii și pepene roșu) și cele mai închise culori (mure, prune uscate etc), înseamnă antocianina.

    De asemenea, contează foarte mult și felul în care consumăm fiecare dintre aceste produse: de exemplu, coacazele trebuie consumate exclusiv proaspete, nu coapte în prăjituri sau congelate sau sub oricare altă formă. Sfatul cel mai important pe care ni-l dau cercetătorii este acela de a nu ne limita la câteva produse, ci acela de a ne colora efectiv farfuria: cu cât farfuria este mai viu colorată, cu atât mai mulți antioxidanți vom consuma și asimila în organism.

    Dezbateri electorale: Maia Sandu nu a venit, Alexandr Stoianoglo a părăsit platoul
    Articolul anterior
    Cutremure în apropiere de R. Moldova
    Articolul următor