Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice a INI în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de 1.800 litri de alcool etilic, transportat cu barca cu motor pe Nistru din Ucraina, în afara controlului vamal, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Transportarea acestei cantități de alcool etilic de circa 240.000 lei pe râu, fără acte de proveniență, a fost deconspirată în regiunea raionului Rezina. Pe lângă cei doi bărbați cu vârste de 19 și 48 ani care însoțeau marfa în barcă, au fost deconspirați și alți doi complici ai acestora cu vârste de 40 și 76 de ani – toți patru din raionul Râbnița – care urmau să supravegheze descărcarea alcoolului din barcă și încărcarea într-un microbuz ce urma să-l transporte la Bălți.
Astfel, a fost ridicat atât alcoolul etilic și barca cu motor, cât și automobilul celor doi folosit la monitorizarea descărcării mărfii. Ulterior, a fost preluată o mostră din alcoolul de contrabandă pentru verificarea autenticității și altor caracteristici, urmând ca cei patru să fie cercetați penal inclusiv în baza rezultatelor acestei expertize.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.