Serviciul Fiscal de Stat anunţă că aproape 1.760 de persoane fizice din ţara noastră, pe parcursul anului 2018, au obținut venituri de peste 1 milion lei. În total aceştia au câştigat 6, 14 miliarde de lei, iar impozitul achitat la buget ajunge la 479,71 milioane de lei. Cea mai mare sumă a venitului obținut de către o persoană fizică în anul 2018 a fost de 83,25 milioane lei, scrie publika.md
Sub aspect teritorial, cei mai mulți milionari sunt înregistrați în municipiul Chișinău – 1384 de persoane. Cea mai tânără persoană din această categorie are 21 de ani, iar cea mai vârstnică – 90 de ani.
Datele fiscului mai arată că suma venitului mediu ce i-a revenit unui moldovean în 2018 este de 49,7 mii lei, față de 44,8 mii lei în 2017.
În total, anul trecut suma veniturilor obținute de persoanele fizice a fost de 59,58 miliarde lei, iar impozitul pe venit achitat la buget a ajuns la 4,53miliarde lei. Acești indicatori sunt în creștere față de cei înregistrați în 2017 cu 11% și 8%.
Împodobitul bradului a devenit motiv de scandal într-o familie. Un bărbat și-a pălmuit soția pentru că nu i-a plăcut cum l-a decorat
Împodobitul bradului a devenit motiv de scandal într-o familia care locuiește în Burdujeni, România. Miercuri seară, doi soți au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment s-au apucat să împodobească bradul. La un moment dat, pentru că băutura se terminase, soțul a plecat după alte provizii, scrie presa română.
S-a întors după circa jumătate de oră, perioadă în care soția finalizeze operațiunea ”bradul”. Bărbatului nu i-a plăcut ce a văzut, iar între cei doi a izbucnit un scandal, la finalul căruia soția a fost pălmuită.
Aceasta a pus mâna pe telefon și a sunat la Poliție, iar oamenii legii au constatat că nu se impune emiterea vreunui ordin de protecție.
Mai mult, femeia a refuzat să meargă la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”violență în familie”.
Un lider de raion riscă până la 7 ani de închisoare după ce ar fi primit aproape 3 mil. de lei pentru activitățile partidului „Șor”
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Cimișlia al Partidului Politic „Şor”, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, infracțiune prevăzută la (art. 181/2 alin. (5) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.
Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Cimișlia al Partidului Politic „Șor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.
Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.
În asemenea circumstanțe, învinuitul a acceptat finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 2,98 milioane lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului in valoare de 191 000 lei.
Un soldat a fost rănit cu un cuțit de un camarad
Un soldat a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce ar fi fost rănit cu un cuțit de către un alt soldat. Incidentul a avut loc marți, 17 decembrie, pe teritoriul Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, scrie PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor cei doi s-ar fi aflat la bucătăria unității militare, iar din „joacă” unul dintre ei l-ar fi rănit pe altul la picior cu un cuțit. Soldatul rănit a fost transportat la spital pentru a i se acorda ajutor medical.
„Soldatul rănit a fost transportat la spital”, a confirmat pentru Nordinfo.MD serviciul de presă a Spitalului Clinic Bălți. Acesta nu a fost internat, dar i s-a acordat asistența medicală necesară. Tânărul s-a ales cu o plagă superficială de de 1 cm.
În acest caz s-ar fi inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.