Într-un comunicat publicat pe pagina web a Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove, Mitropolitul Vladimir vine cu o recomandare către cetățeni. Acesta comunică că oficierea serviciilor divine pentru cei adormiți se poate face în locașele sfinte și în alte locuri decât în cimitire, în cazul în care accederea spre cimitire nu este posibilă din cauza intemperiilor.
Iată ce se arată în comunicat:
,,Circa 600 de localități au rămas fără energie elctrică, iar accesul spre unele instituții este paralizat. Viața multor oameni este în pericol, unii deja au nevoie de ajutor. În aceste clipe, de grea încercare pentru atâtea localități și suflete, să ne mobilizăm dând o mână de ajutor celor din jur. Să ne unim eforturile pentru a ieși din nămeți și să ne rugăm pentru contenirea ninsorii.
De Paștile Blajinilor, recomandăm ca în zonele unde nu este acces spre cimitire și este imposibilă oficierea serviciilor divine pentru cei adormiți direct la morminte, rugăciunilie să fie înălțate în sfintele locașe și așezăminte.
Paștile Blajinilor este un obicei local de pomenire a celor adormiți, înrădăcinat în conștiința credincioșilor, iar slujbele și actele de milostenie pentru aceștia pot fi săvârșite în biserici și în alte locuri decât la cimitire.
Credincioșii care cinstesc acest Paști al Blajinilor și obișnuiesc să se deplaseze în alte zone și localități pentru a ajunge la mormintele rudelor și celor dragi, sunt rugați să fie prudenți și să se limiteze la pomeniri în bisericile din vecinătate.
Totodată, după potolirea ninsorii și dezăpezire, vă îndemnăm să aduceți în ordine mormintele, la care ulterior să fie oficiate slujbe.
Dumnezeu să ne ocrotească de aceste calamități prin care trecem și să dea sănătate și puteri la toată lumea”.
Euro, câştigătorul surpriză al turbulenţelor de pe pieţele globale provocate de tarifele impuse de Trump
Euro a devenit câştigătorul neaşteptat al recentelor turbulenţe de pe pieţele financiare provocate de tarifele comerciale impuse de preşedintele Donald Trump, atingând un maxim al ultimilor trei ani faţă de dolar, în contextul în care Europa este percepută tot mai mult drept un refugiu sigur în haosul economic global, relatează Reuters.
Creşterea euro este alimentată de temerile tot mai mari ale investitorilor globali în privinţa activelor americane, determinându-i să îşi vândă deţinerile şi să îşi repatrieze capitalurile.
În Europa, aceste fluxuri susţin aprecierea monedei unice.
”Fluxurile de capital au devenit mult mai mari decât cele comerciale. Dacă guvernul SUA face ca acţiunile să scadă şi reduce profitabilitatea companiilor americane, trebuie să ne întrebăm dacă restul lumii mai doreşte să-şi plaseze banii în obligaţiuni sau acţiuni americane,” a declarat Kit Juckes, strateg valutar-şef la Societe Generale.
Euro s-a apreciat cu peste 5% faţă de dolar de la 1 aprilie, cu o zi înainte ca Trump să introducă tarife vamale de bază de 10% pentru toate economiile şi taxe suplimentare de 20% pentru Uniunea Europeană.
Decizia de joi a preşedintelui american de a suspenda aplicarea acestor tarife pentru 90 de zile a provocat cea mai mare creştere zilnică a euro din 2015 încoace.
Vineri, euro a depăşit pragul de 1,14 dolari, susţinut de creşterea declanşată în urmă cu câteva săptămâni, după ce Germania a anunţat un plan masiv de cheltuieli.
Deşi un euro puternic este privit de unii oficiali ca semn al consolidării statutului monedei ca jucător global, analiştii avertizează că aprecierea monedei unice poate afecta exportatorii europeni, care au beneficiat până acum de un euro mai slab în perioadele de încetinire economică globală.
Aprecierea euro este generalizată: moneda a atins un maxim de 17 luni faţă de lira sterlină şi se află la cele mai ridicate niveluri din ultimii 11 ani faţă de yuanul chinezesc, atingând un record şi în raport cu un coş ponderat de valute.
Valute considerate sigure precum yenul japonez şi francul elveţian s-au apreciat de asemenea. Totuşi, spre deosebire de aceste monede, euro tinde să se deprecieze în perioade de stres financiar, ceea ce face această evoluţie şi mai surprinzătoare.
La începutul anului, euro se tranzacţiona în jurul valorii de 1,03 dolari, iar mulţi analişti anticipau o scădere sub pragul de 1 dolar dacă ar fi fost impuse tarife vamale. Aceste aşteptări sunt acum reevaluate semnificativ.
Repatriere masivă de capita
lExistă şi un volum mare de active americane care pot fi vândute: deţinerile străine de active din SUA au crescut de la 13 trilioane de dolari în urmă cu un deceniu la 62 de trilioane în 2024, în contextul în care investitorii au fost atraşi de performanţele superioare ale acţiunilor, obligaţiunilor şi imobiliarelor americane.
Zona euro deţine cea mai mare parte a acestor active străine denominate în dolari, potrivit datelor furnizate de Adam Pickett, şeful strategiei macro globale la Citi.
”Această tendinţă poate continua atâta timp cât durează reorientarea capitalurilor,” a declarat Pickett, comparând situaţia actuală cu cea din 2022, când acţiunile europene le-au depăşit pe cele din indicele S&P 500 pentru aproximativ şase luni, iar euro s-a apreciat cu aproximativ 10%.
Totuşi, o schimbare structurală pe termen lung în ceea ce priveşte deţinerea activelor americane este mai greu de anticipat.”
Europa, refugiu aparent mai sigur
Politicianul François Villeroy de Galhau, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat joi că politicile lui Trump au erodat încrederea în dolar.
”Slavă Domnului că Europa a creat euro acum 25 de ani,” a spus el.
Aprecierea euro ar putea continua.
”Un curs de 1,25 dolari pentru euro este o posibilitate reală,” a declarat Vasileios Gkionakis, economist-şef la Aviva Investors, invocând atât fluxurile de refugiu, cât şi planul de cheltuieli anunţat de Germania.
Un euro mai puternic i-ar putea permite Băncii Centrale Europene să menţină dobânzile scăzute, chiar dacă tarifele vor alimenta inflaţia.
Un euro puternic are şi efecte negative
”În mod normal, atunci când ciclul economic global este slab, euro se depreciază, ceea ce funcţionează ca o supapă de siguranţă pentru economia europeană. Acum acest mecanism nu mai funcţionează, iar acest lucru ar putea genera un risc suplimentar pentru acţiunile europene,” a declarat Mathieu Savary, strateg-şef pentru Europa la BCA Research.
Fetița de 10 ani din Strășeni, care s-a rătăcit în pădure, a fost găsită
Toate subdiviziunile Poliției Naționale au fost implicate inclusiv dronele, localnicii și voluntarii, după ce a fost sesizată ieri în jurul orei 19:15 despre dispariția unei fetițe de 10 ani, care s-a pierdut în timpul unei competiții naționale organizată în pădurea dintre localitățile Căpriana și Ciobanca din raionul Strășeni.
Din fericire, fetița a fost găsită la o distanță de 20 km de la locul dispariției, în jurul orei 22.00 Copila a reacționat la strigăte și a venit în întâmpinarea polițiștilor.
„Mulțumim polițiștilor, colegilor din subdiviziuni și tuturor persoanelor care ni s-au alǎturat. În aceastǎ noapte am demonstrat repetat cǎ #Împreunǎ_reușim!
Colegii noștri urmează să stabilească toate circumstanțele, iar fetița va fi consultatǎ de specialiști.”, este scris pe pagina oficială a Poliției Naționale.
AMINTIM:
IERI, competiția a început la ora 13:00, fiind implicați 150 de copii și 50 de adulți din diferite localități, organizați pe grupuri, fiecare participant având harta cu traseul de deplasare.
În jurul orei 16:00 organizatorii au observat ca minora nu a ajuns la finish, moment în care individual au pornit căutările, mai tirziu solicitând ajutor la 112.
Fetița este din raionul Sîngerei și nu avea la ea telefon sau un alt dispozitiv de localizare.
Polițiștilor li s-au alăturat mai mulți localnici și pădurarii.
Duminica Floriilor//Cel mai important obicei pe care credincioșii trebuie să îl respecte în ziua Intrării Domnului în Ierusalim
Sărbătoarea de Florii este celebrată în fiecare an cu o săptămână înainte de Învierea Domnului. Praznicul marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și este considerat momentul de început al Săptămânii Patimilor, scrie digi24.ro
Din Duminica Floriilor încep să se organizeze Deniile, slujbele care amintesc momente din viața lui Hristos, iar credincioșii respectă mai multe obiceiuri și tradiții până în ziua Paștelui.
Sărbătoarea de Florii mai este denumită și Duminica Patimilor, a Floriilor sau Duminica Patimilor Domnului. Este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox și zi cu delegare la pește.
Obiceiuri și tradiții de Florii
Crenguțele de salcie sfințite în ziua de Florii Multe dintre obiceiurile sărbătorii de Florii sunt asociate cu ramurile de salcie, care înlocuiesc crenguțele de finic și măslin cu care Iisus Hristos a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim.
Credincioșii duc la biserică crenguțe de salcie pentru a fi sfințite de preot la sfânta Liturghie și, ulterior, le duc și le păstrează în locuințe pentru sporul casei. Ramurile de salcie se pun la icoane, la intrarea în casă sau la adăposturile animalelor pentru ca acestea să fie ferite de boli.
Zi cu dezlegare la pește
Duminica Floriilor este una dintre puținele zile din postul Mare în care este dezlegare la pește.
Potrivit obiceiurilor, peștele nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare.
De Florii se sărbătoresc toți cei care poartă nume de floare
Ziua de Florii este dedicată și persoanelor care își serbează onomastica, deoarece poartă nume de floare.
Potrivit tradiției, sărbătoriților li se oferă flori ori alte cadouri simbolice.
Credincioșii se spovedesc și se împărtățesc înainte de Săptămâna Mare
Mulți credincioși aleg să se spovedească înainte de Paște, imediat după slujba de Florii. Potrivit tradițiilor strămoșești, persoanele care aleg să se împărtășească în această zi au șanse mari să li se îndeplinească dorințele în scurt timp.
„Încă din ziua de Florii, cu toții simțim că cele șașe săpătămâni de post se termină și urmează o săptămână specială, o perioadă de postire mai aspră. Imediat după duminca Floriilor începe săptămâna Sfintelor Pătimiri, iar de acum mulți oameni aleg să țină post negru, dar și să participe la slujbe de spovedire.”, a declarat pentru Digi24 Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București.
Încep Deniile din Săptămâna Mare
„Deniile încep să se săvârșească în toate bisericile din țară începând cu duminica Floriile. De acum și până în Vinerea Mare, oamenii sunt invitați să participe la slujbele speciale denumite Denii. Acestea sunt citiri sfinte care au rolul de a aminti momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim și până la Învierea Sa.”, a mai declarat părintele Cazacu.
Ce este interzis să faci în ziua de Florii
De Florii, femeile nu au voie să coase ori să spele haine. În această zi nu sunt recomandate muncile grele în gospodărie.
Ziua în care se prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim mai este denumită, în popor, și „Nunta Urzicilor”. Potrivit scrierilor vechi, din această zi înfloresc urzicile și nu mai sunt bune pentru consum.
De Florii nu se plantează copaci. Conform superstițiilor, pomii plantați în ziua de Florii nu vor înflori niciodată.
În Duminica Floriilor nu se consumă carne. Praznicul Întâmpinării Mântuitorului în Ierusalim este în postul Paștelui, iar credincioșii nu au voie să consume carne ori alimente de dulce.
„Duminica Floriilor este o zi în care ar trebui să ne debarasăm de grijle lumești și de tensiunile vremii și să punem mai mult preț pe liniște și pace. Este bine să facem fapte bune pentru noi, dar și pentru alții. Să facem milostenie și să ne împăcăm cu cei cu care, poate, am mai avut conflicte. În aceste zile, să ridicăm ochii spre Cer cu multă nădejde de mântuire.”, a mai precizat Părintele Gabriel Cazacu.