Doi copii de 4 ani au rămas blocați în apartamente, după ce părinții i-au lăsat singuri acasă

Doi copii de patru ani au rămas blocați, ieri, în apartamentele unde locuiesc, după ce părinții lor au ieșit din casă. În aceste cazuri a fost nevoie de intervenția salvatorilor.

separator
deblocarea

Primul incident a avut loc într-un apartament de pe strada Petru Zadnipru din sectorul Ciocana al Capitalei.

Micuțul a rămas singur în casă, după ce mama lui a plecat la magazin, iar ușa locuinței s-a blocat. Femeia a solicitat intervenția specialiștilor care în mai puțin de 20 de minute au deschis apartamentul.

Un alt caz s-a produs într-un apartament de pe strada Burebista din sectorul Botanica al Capitalei.

Salvatorii au fost solicitați de părinți, după ce micuțul a blocat ușa locuinței. Mama copilului a ieșit pentru câteva minute din casă, iar când a revenit a găsit uşa încuiată.

Și de data aceasta salvatorii au reușit să deblocheze ușa, fără ca viața copilului să fie pusă în pericol.

Serviciul Situațiilor Excepționale îndemnă părinții să nu-i lase copii singuri în case. De la începutul acestui an, salvatorii au efectuat aproape 430 de lucrări de deblocare a ușilor.

sursa: www.publika.md

Atenție! Chestionarul de recensământ NU cere de la cetățeni informații privind datele bancare

Atenție! Au fost raportate cazuri din partea populației precum că au fost contactați la telefon și li s-au solicitat datele bancare sub pretextul colectării datelor pentru recensământ.

Informăm că datele de la recensământ sunt colectate pe o tabletă și doar prin interviu față în față.

În chestionarul de recensământ NU sunt întrebări privind datele bancare.

În cadrul recensământului, oferiți răspunsuri doar persoanelor angajate de Biroul Național de Statistică. Recenzorul este obligat să prezinte legitimația și să poarte vestimentație cu logo-ul recensământului.

Puteți verifica identitatea recenzorului la Linia verde (apel gratuit) 0800 800 24.

sursa: facebook/Lorena Bogza, jurnalistă Protv.md

O conațională a încercat să ajungă în Italia cu mii de euro, fără a-i declara cum cere legea

În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră în coordonare cu fucționarii vamali au reușit să anihileze un caz de transportare ilegală a mijloacelor financiare. O cetățeancă a R. Moldova intenționa să ajungă în Italia cu 26 000 euro, fără a-i declara cum cere legea.

Persoana s-a prezentat ieri, 12 aprilie 2024, printre pasagerii cursei „Chișinău-Milan Bergamo”.

În cadrul controlului de securitate au fost observate bancnotele în geanta de mână, ulterior la extinderea verificărilor, echipa comună a descoperit cei 26 mii euro.

Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este transmis pentru cercetare Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

10.000 de voluntari vor participa duminică la Ziua Internațională a Faptelor Bune

Ziua Internațională a Faptelor Bune, dedicată ajutorului, solidarității și implicării sociale, va avea loc duminică, 14 aprilie. La ediția din acest an, peste 9.900 de voluntari și voluntare, care vor participa la 255 de acțiuni de voluntariat în întreaga țară.

Centrul Republican al Voluntarilor RVC este reprezentantul oficial al evenimentului în Moldova, începând cu 2016, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului, pe 14 aprilie, între orele 10.00 și 16.00, în toată Moldova vor avea activități menite să aducă bucurie și sprijin comunităților. Este vorba despre o excursie la spital alături de copii, denumită generic: „Bucură-te alături de ei”. 

Voluntarii vor vizita un cămin de copii unde vor avea un program și surprize speciale pentru aceștia. Vor vizita și adăposturile pentru animale pentru a ajuta animalele fără stăpân.

De asemenea, voluntarii vor desfășura acțiuni de salubrizare, vor face curățenie în parcuri, vor realiza o pictură murală pe peretele unei stații de autobuz. Totodată vor furniza alimente pentru persoanele nevoiașe și vor desfășura acțiuni de voluntariat în căminele pentru vârstnici.

Programul pentru 14 aprilie în Chișinău va începe cu înregistrarea participanților, la ora 10.30, pe strada pietonală Eugen Doga. La 11.30 va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, iar de la 12.00 se vor desfășura acțiuni de voluntariat în întreg municipiul.

Potrivit organizatorilor, în intervalul orelor 10.00 și 16.00 pe strada pietonală vor avea loc ateliere creative pentru copii de la JCC KEDEM și se va desfășura campania „Fă-ți testul pentru HIV/SIDA” de la Inițiativa Pozitivă. 

De asemenea, va fi instalat un punct de recoltare a sângelui de la Centrul de Transfuzie Sanguină, va avea loc o acțiune demonstrativă privind primul ajutor de la Crucea Roșie a Moldovei, dar și alte evenimente și campanii.

Potrivit Centrului Republican al Voluntarilor, Ziua Internațională a Faptelor Bune reprezintă o oportunitate de a face ceva bun pentru societate și pentru oamenii înconjurători. Centrul a invitat toți doritorii să se alăture mișcării voluntarilor.

Ziua Internațională a Faptelor Bune este o inițiativă globală care încurajează milioane de oameni din întreaga lume să facă lucruri bune pentru alții și pentru comunitatea lor. Este sărbătorită în fiecare an și reprezintă un apel la acțiuni pozitive în diverse domenii ale vieții.

Xenia Deli a postat poze „periculoase” pe Instagram. Fanii sunt îngrijorați
Articolul anterior
Șefa blocului alimentar al Spitalului de Psihiatrie din Bălți a fost reținută de CNA!
Articolul următor