Potrivit purtătoarei de cuvânt a IGSU , Liliana Pușcașu, două persoane au murit în seara aceasta, 12 februarie, într-un incendiu care a cuprins un apartament din clădirea cunoscută precum „Romanița”, din Capitală.

Cazul a fost recepționat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la ora 17:34. Potrivit informațiilor primite, a fost observat fum dens din scara unui bloc de locuințe de pe strada Nicolae Testemițanu 29/2.
Focul a cuprins un apartament de la etajul 17. Salvatorii au evacuat mai multe persoane de la etajul 18 pentru a evita intoxicarea acestora cu produse de ardere.
La moment, incendiul este localizat, iar 72 de angajaţi ai IGSU, cu 9 unităţi de tehnică inclusiv şi autoscara, sunt implicați pentru lichidarea completă a arderii, fiind create două sectoare de luptă.
Cauza şi circumstanţele producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Clădirea care a luat foc este din perioada sovietică și atrage atenția cu forma cilindrică. Datorită arhitecturii deosebite, localnicii au botezat-o „romanița”. Starea în care a ajuns nu era însă deloc înfloritoare. Europa Liberă Moldova a realizat în 2016 un reportaj în care a relatat situația în care se afla atunci clădirea. Aceasta are 24 de etaje, dintre care doar 16 sunt locative, restul erau tehnice, nu erau utilizate și anume acolo se aduna multă mizerie. Erau locuri în care se adăposteau oameni ai străzii, dar și consumatori de droguri. Același tablou era și în spaţiile libere din jurul scărilor de evacuare în caz de incendiu.