Infractor periculos predat autorităților germane de polițiștii de la Chișinău. Erab căutat pentru infracțiuni grave comise în țara sa

Poliția Republicii Moldova a predat organelor de drept ale Republicii Federale Germania un cetățean de origine germană, în vârstă de 44 de ani, anunțat în căutare pe canalele INTERPOL pentru omor și alte infracțiuni grave comise în țara sa de origine, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Acțiunea s-a datorat implicării active a ofițerilor Inspectoratului național de investigații al IGP în comun cu autoritățile germane care au stabilit că, condamnatul se ascundea în Republica Moldova, intrând în mod ilegal pe teritoriul țării.

Conform informației, în anul 2012, cetățeanul german a fost condamnat la detenție pe viață în Germania, pentru asasinarea unui cetățean ucrainean, iar în octombrie 2023 a reușit să evadeze cu suportul unui fost coleg de celulă.

Astfel, la data de 28 iulie 2024, ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație și ai Direcției cooperare polițienească internațională a IGP cetățeanul german a fost localizat și reținut în municipiul Chișinău.

Acesta a fost predat de ofițerii batalionului detenție și escortă a Direcției de poliție Chișinău a IGP, în comun cu polițiștii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI, fiind condus până la bordul aeronavei specializate a Republicii Federale Germane.

Ultim omagiu pentru Andreea Cuciuc. Biserica și curtea cimitirului, de neîncăput: Sute de oameni își iau rămas bun de la tânără

Lacrimi și durere fără margini! Familia, apropiați, prietenii și sute de oameni își iau rămas bun, în aceste clipe de la Andreea Cuciuc. Ceremonia funerară are loc chiar în aceste momente, informează unica.md.

Tânăra va înmormântată la Cimitirul Armenesc din Chișinău. Sute de oameni s-au adunat afară pentru ai aduce un ultim omagiu Andreei Cuciuc.

sursa: captură de ecran TezaurMedia

Tragedie la Anenii Noi: Două persoane au murit în urma intoxicațiilor cu gaze. Alte două au ajuns la spital în weekend

Două persoane din raionul Anenii Noi au decedat în urma intoxicației cu gaz natural, iar alte două persoane din UTA Găgăuzia, au avut de suferit în urma emanării monoxidului de carbon de la o sobă, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cazul tragic a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 17 noiembrie 2024, într-o casă de locuit din satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi. Aici, au fost depistate cadavrele a două persoane: un bărbat în vârstă de 42 de ani și un copil de 3 ani. În urma cercetărilor efectuate de specialiștii serviciilor de urgență, s-a stabilit că persoanele s-au intoxicat din cauza scurgerii de gaz natural, în timpul utilizării unui cazan de încălzit conectat la rețeaua de gaze.

Al doilea caz a avut loc în dimineața zilei de ieri. Salvatorii din sudul țării au fost informați despre două persoane care s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă într-o casă din localitatea Copceac, UTA Găgăuzia. Pentru cercetarea cazului, la fața locului au ajuns angajații serviciilor de urgență, inclusiv salvatorii Secției Situații Excepționale Ceadâr-Lunga. Investigațiile efectuate au demonstrat că o femeie în vârstă de 42 de ani și un minor de 12 ani au suferit intoxicație cu monoxid de carbon emanat de la o sobă în care focul a rămas aprins pe toată noaptea. Persoanele au fost transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de autoritățile competente.

În acest sens, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit în perioada rece a anului.

Specialiștii IGSU avertizează că sobele trebuie verificate minuțios înainte de a fi utilizate. Acestea trebuie să fie funcționale și curățate de funingine și depuneri.

Fisurile și defectele trebuie eliminate la timp. De asemenea, pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, încăperile trebuie aerisite periodic, iar canalele de ventilare trebuie să rămână deschise și neobturate. Totodată, pe timp de noapte, oamenii sunt rugați să stingă focul din sobă.

În perioada rece a anului, oamenii trebuie să fie prudenți la utilizarea instalațiilor conectate la gaze naturale. Cetățenii sunt rugați să monteze corect instalațiile alimentate cu gaze naturale, în locuri inaccesibile copiilor. Funcționalitatea acestora trebuie verificată sistematic.

Pentru a evita intoxicațiile din cauza scurgerii gazelor naturale provocate de defecțiuni, este necesar ajutorul specialiștilor autorizați.

Conectarea și utilizarea instalațiilor alimentate cu gaze naturale se va efectua doar după eliminarea cauzelor care ar putea determina scurgeri de gaze.

Persoanele care optează pentru utilizareaze buteliile de gaz, IGSU atenționează că amplasarea acestora în interiorul locuințelor, mai ales în apropierea surselor de căldură, este interzisă. Buteliile care alimentează instalațiile de încălzit trebuie plasate în cutii metalice afară, la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Alimentarea acestora este posibilă doar cu combustibilul pentru care sunt destinate.

Conform datelor IGSU, pe parcursul anului au fost înregistrate 44 cazuri de intoxicație cu produsele de ardere în urma cărora au avut de suferit 77- persoane dintre care 30 copii, iar 13 persoane au decedat, inclusiv 2 minori.

În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Moldelectrica, anunț în contextul atacului asupra sistemului energetic din Ucraina

Moldelectrica a venit cu precizări privind starea sistemului electroenergetic moldovenesc după atacul masiv al Rusiei asupra obiectivelor energetice din Ucraina, informează unica.md.

”Moldelectrrica informează opinia publică despre starea stabilă a sistemului electroenergetic moldovenesc, în contextul atacurilor asupra obiectivelor energetice din Ucraina.

Nu există consumatori de energie electrică afectați urmare a atacurilor din Ucraina.

În cazul oricăror schimbări, vom reveni cu informații de interes public.”, se arată în mesajul instituției.

Tâlhărie la Aeroportul Chișinău! O moldoveancă a furat de la o pasageră din Ucraina tot ce avea de valoare. A fost depistată pe urme fierbinți
Articolul anterior
Doi sportivi moldoveni intră în concurs la Jocurile Paralimpice de la Paris
Articolul următor