După ce mai multe vedete din Rusia s-au declarat împotriva războiului, acestea au ales să emigreze din țară pentru propria siguranță.
De exemplu actrița Chulpan Khamatova și criticul de film Anton Dolin s-au mutat în Letonia. Khamatova a fost una dintre primele celebrități care a semnat o scrisoare împotriva războiului în care afirmă: „Considerăm că folosirea forței pentru a rezolva conflictele politice este inumană și vă solicităm să încetați focul și să începeți negocierile”.
Actorul Emmanuil Vitorgan s-a mutat și el în Letonia. Fiul său Maxim Vitorgan este cetățean israelian, aici a zburat fosta sa soție Ksenia Sobchak cu fiul lor comun. Sobchak afirmă că este doar într-un concediu de o săptămână și că nu planifică să părăsească Rusia.
Cântăreața Zemfira și actrița Renata Litvinova s-au mutat la Paris.
Vedeta TV de la canalul “Dojdi” și mai devreme NTV, Anna Mongait a plecat la Tbilisi. Mulți dintre cei 200 de oameni care au lucrat la Dojdi se află deja în Erevan, Tbilisi, Baku, Istanbul și alte orașe.
Anterior presa scria că și Alla Pugaciova cu cei doi copii minori pe care îi are cu Maxim Galkin a plecat zilele trecute cu un avion privat, dar nu s-a menționat încotro.
Deși unele persoane publice din Rusia susțin acțiunile lui Putin (Bascov, Mihalkov, Gazmanov, Kandelaki), majoritatea fie tac, fie au condamnat acest război.