Această femeie are 35 de ani şi este din Capitală. Pe parcursul a mai mulţi ani a efectuat tratamente pentru a putea aduce pe lume un copil, însă toate s-au încheiat cu eşec.


“Foarte demult timp ne-am dorit, 15 ani ne-am tratat, am făcut multe investigaţii, dar au fost nereuşite.”
În ziua în care s-a decis să apeleze la procedura de fertilizare in vitro, a aflat că o poate face gratuit. A depus dosarul, iar astăzi a primit marea veste. Femeia va deveni mamă de gemeni. „Nici nu vă pot reda, absolut nişte emoţii extraordinar de fericită.”
Amintim că tratamentul gratuit de fertilizare in vitro poate fi efectuat la patru clinici private din țară care prestează astfel de servicii medicale. Cuplul este scutit de plata procedurii care costă 31 de mii de lei, iar medicamentele necesare le achite de sine stătător.
„Ei achită preparate de stimulare ovariană, care ele sunt costisitoare. Dar totuşi este un ajutor substanţial că totuşi mai mult de 50 de procente din procedură este susţinută de stat. După transferul embrionului, tratamentele nu mai sunt aşa de costisitoare.”
În total, din luna aprilie şi până în prezent, comisia specială de evaluare a recepţionat 67 de dosare. Doar 30 de cupluri au fost eligibile şi au început procedura de fertilizare in vitro. Au fost respinse dosarele femeilor care au masa corporală ponderală şi dereglări hormonale.
„În primul rând statutul hormonal să fie adecvat, într-al doilea rând rezerva ovariană şi într-al treilea rând consider că toate femeile trebuie să ştie statutul ei de sănătate. Uterul sănătos, fără patologii, fără miomă.”, a spus ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, pentru publika.md