Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a depus declarația de avere pe 2024: deține un apartament de 230 mp, un teren intravilan și o mașină în leasing

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, și-a depus declarația de avere pentru anul 2024 la Agenția Națională de Integritate (ANI). Documentul arată că edilul a ridicat un salariu anual de aproximativ 301.000 de lei, ceea ce înseamnă peste 25.000 de lei lunar. De asemenea, a primit diurne de 125.494 de lei, aproape dublu față de 2023.

În plus, primarul a declarat venituri de 184.542 de lei ca indemnizații pentru nașterea și îngrijirea copilului. La evenimente de familie, acesta a primit 40.000 de lei la două zile de naștere și 19.850 de euro la o cumetrie.

Soția edilului, angajată la compania TIVI KIDS, a obținut un salariu de 49.992 de lei, dividende de 173.197 de lei și 2.400 de lei din închirierea unui automobil.

La capitolul bunuri imobile, Ceban a declarat un apartament de 230 metri pătrați, estimat la 991.775 de lei, primit prin donație în 2016. De asemenea, a indicat un teren intravilan evaluat la aproximativ 160.000 de lei, ambele nefiind înregistrate pe numele său.

În declarația sa mai figurează un automobil Skoda Kodiaq, achiziționat în leasing pe cinci ani, cu o valoare de 36.860 de euro.

Primarul nu a declarat conturi bancare.

Tragedie la Cantemir! Un polițist a lovit mortal un bărbat care ar fi încercat să traverseze strada neregulamentar

Un polițist a fost reținut pentru 72 de ore după ce a lovit mortal un pieton care ar fi încercat să traverseze strada neregulamentar la Cantemir. La volanul automobilului se afla un angajat Inspectoratului de Poliție Cantemir de 33 de ani, scrie zdg.md.

Accidentul s-a produs joi, 3 aprilie, în jurul orei 20:00. Potrivit șefei Secției comunicare și protocol a Inspectoratul General al Poliției (IGP), Diana Fetco, polițistul implicat în accident a sunat la numărul unic de urgență 112 și a comunicat că a tamponat un pieton și a solicitat intervenția unei ambulanțe pentru acordarea ajutorului medical.

Conform informațiilor ZdG, victima în vârstă de 66 de ani locuia în apropierea locului producerii accidentului.

Polițistul Andrei Munteanu a fost supus testării alcoolscopice cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ, conform oamenilor legii.

Angajatul IP Cantemir a fost reținut pentru 72 de ore. IGP punctează că Poliția, în colaborare cu Procuratura raionului Cantemir, desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Peste 20 de obuze, distruse în satul Cioburciu

Geniștii militari din Batalionul Geniu „Codru” au distrus la începutul lunii aprilie curent 23 de proiectile de artilerie în cadrul unei misiuni de deminare în satul Cioburciu, raionul Ștefan Vodă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Obiectele au fost descoperite de localnici într-o fâșie forestieră din apropierea localității la data de 1 aprilie, care au alertat imediat autoritățile publice locale. La solicitarea acestora, echipa de geniști condusă de maiorul Ion Golovei s-a deplasat la adresa indicată, unde, în urma cercetării terenului, a determinat că munițiile aveau calibrul 105 mm și au rămas în sol din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Obiectele periculoase au fost distruse la fața locului, în condiții de maximă securitate.

În aceeași zi, echipa a intervenit și în localitatea Talmaza, raionul Ștefan Vodă, unde niște fermieri au descoperit două obiecte explozive necunoscute în sol, în timp ce efectuau lucrări agricole. În urma examinării zonei, geniștii militari au identificat și neutralizat două proiectile de artilerie, de calibru 152 mm și, respectiv, 75 mm.

De menționat că în luna martie, geniștii Armatei Naționale au executat 23 misiuni în urma cărora au fost depistate și nimicite 102 obiecte explozive și 120 cartușe. Una din cele mai periculoase a fost cea din orașul Ungheni, unde echipa de deminare a distrus două bombe de aviație de 250 kg fiecare.

De la începutul anului, au fost îndeplinite 35 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 122 de obiecte explozive de diferite tipuri și 120 de cartușe.

Toate munițiile erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în locuri special amenajate, în condiții de maximă siguranță.

Geniștii Armatei Naționale îndeamnă cetățenii să fie precauți atunci când

depistează în sol obiecte explozive și să respecte cu strictețe următoarele reguli:

— Anunțați imediat 112;

— Marcați locul depistării obiectului exploziv;

— NU atingeți munițiile cu mâna sau cu alte obiecte;

— NU loviți sau mișcați munițiile găsite în pământ sau la suprafață;

— NU demontați focoasele sau alte componente;

— NU aruncați în foc obiectul exploziv.

Cod Galben de înghețuri! Meteorologii anunță schimbare bruscă a vremii

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de instabilitate atmosferică, în perioada 5-9 aprilie.

Astfel, în zilele de 4 și 5 aprilie sunt prognozate precipitații, iar în noaptea de duminică vremea se va răci accentuat, ploile transformându-se treptat în lapoviță și chiar ninsoare, transmite Știri.md.

Potrivit meteorologilor, pe data de 6 aprilie, temperatura medie va scădea cu aproximativ 10 grade. În intervalul 7-9 aprilie, în timpul nopții și al dimineții, temperaturile ar putea coborî până la -3 grade Celsius.

„În aceste condiții, se vor forma depuneri de lapoviță și polei, iar pe drumuri se va produce ghețuș”, atenționează reprezentanții SHS.

Pentru a evita eventuale incidente, Primăria orașului Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale, șoferii să nu-și parcheze automobilele pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copacii bătrâni, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite, la necesitate, utilajelor specializate să intervină în timp util.

Totodată, autoritățile municipale anunță că regiile din cadrul gospodăriei drumurilor și cele locativ-comunale sunt pregătite pentru a interveni. În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la Dispeceratul Central Municipal, la numerele de telefon: (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

Maia Sandu salută sancțiunile impuse de Regatul Unit grupării „Șor”
Articolul anterior
Captură de marijuana în valoare de până la 300.000 lei la Cahul. 7 percheziții efectuate
Articolul următor
Close menu