Sharon Stone a anunțat că fratele ei, Patrick, a murit. Bărbatul s-a stins din viață duminică, în Pennsylvenia, la vârsta de 57 de ani, în urma unui infarct.
„Transmit acest mesaj ca să confirm că mi-am pierdut fratele. Patrick Joseph Stone s-a stins din cauza unui infarct. El era tatăl lui River, pe care l-am pierdut anul trecut, la doar 11 luni de viață. Au rămas soția sa, Tasha, fiul, Hunter și fiica lor, Kaylee.
Ca orice familie… vă mulțumim pentru dragostea și suport în aceste momente extrem de dureroase. Și vă mulțumim pentru condoleanțele trimise. Am avut multe pierderi în ultimii ani, la fel cum, poate, ați avut și voi… Vă mulțumesc mult pentru susținerea pe care ne-o oferiți.” – a fost mesajul actriței.
Republica Moldova, acord de securitate cu Marea Britanie
Președinta Maia Sandu a discutat azi cu șeful diplomației britanice, David Lammy, despre aprofundarea relațiilor bilaterale, stabilitatea regională și consolidarea democrației în Republica Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În cadrul întrevederii, șefa statului a salutat progresul pe marginea acordului privind recunoașterea permiselor de conducere moldovenești în Marea Britanie, o prioritate pentru cetățenii moldoveni care locuiesc în Regatul Unit. Președinta Maia Sandu a mulțumit Marii Britanii pentru sprijinul oferit în modernizarea economiei Moldovei, inclusiv în domenii precum dezvoltarea mediului de afaceri, reforma justiției și tranziția energetică: „Un parteneriat economic solid contribuie nu doar la prosperitatea noastră, ci și la consolidarea democrației și rezilienței țării,” a subliniat Președinta.
Discuțiile au abordat, de asemenea, perspectivele economice, iar șefa statului a evidențiat necesitatea intensificării eforturilor comune pentru a stimula schimburile comerciale dintre Republica Moldova și Regatul Unit. Eliminarea taxelor vamale pentru mai multe produse agricole moldovenești și prelungirea acordului de liber schimb până în 2029 oferă un potențial semnificativ pentru extinderea exporturilor moldovenești, iar cooperarea pentru valorificarea acestor oportunități rămâne o prioritate.
Discuțiile s-au concentrat și pe situația de securitate din regiune, cu accent pe sprijinul internațional pentru Ucraina. Președinta Maia Sandu a subliniat că rezistența Ucrainei apără nu doar libertatea sa, ci și stabilitatea întregii regiuni. „Stabilitatea în regiune este esențială pentru siguranța cetățenilor noștri și dezvoltarea economică a Moldovei”, a declarat șefa statului.
Un individ, care și-a ucis concubina din gelozie, și-a aflat sentința
Un bărbat, în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare pentru violență în familie care a cauzat decesul victimei, anunță Procuratura raionului Rezina. Sentința a fost pronunțată ieri, 20 noiembrie 2024 de Judecătoria Orhei, sediul Rezina, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Potrivit acuzării înaintate de procurorii de la Rezina, în noaptea lui 28 februarie 2024, inculpatul, fiind în extravilanul unui sat din raionul Rezina, în urma unei crize de gelozie față de concubina sa în vârstă de 40 de ani, a aplicat violență fizică în privința acesteia. Acesta i-a aplicat multiple lovituri cu pumnul, piciorul și o bară metalică, peste diferită părți ale corpului, atât în mijlocul de transport în care se aflau, cât și afară, pe drum.
Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, bărbatul i-a cauzat femeii mai multe traume, inclusiv traumă contuză a toracelui, echimoze, hemoragii în țesuturile moi, fracturi și alte leziuni, care se califică ca vătămare gravă a integrității corporale.
În continuare, după aplicarea violenței fizice, inculpatul a urcat-o înapoi pe concubina sa în mijlocul de transport și s-au deplasat la domiciliul comun, unde, în câteva ore, femeia a decedat.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în crima comisă. Acesta nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru alte fapte de violență.
Sentința este cu drept de apel.
Cod roșu de viscol în 7 județe din România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a extins avertizările de vreme rea și anunță că vremea se înrăutățește începând de joi noapte. Meteorologii au emis noi avertizări cod galben, cod portocaliu, dar şi cod roşu. Vântul va sufa cu putere în cea mai mare parte a ţării şi vor cădea precipitaţii, scrie digi24.ro.
ANM a emis un cod galben de intensificări ale vântului valabil joi până la ora 23:00, „În Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei și în sudul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h”. Potrivit meteorologilor, „Pe creste, rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h, viscolind zăpada”. Aceștia mai informează că „în prima parte a zilei va mai ninge în zona de munte și local în Transilvania și Moldova”.
Cod galben valabil vineri în mai multe zone din țară Începând de astăzi și până vineri la ora 20:00, „vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h. Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol”, avertizează ANM. Meteorologii mai anunță și că „În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei”.
Cod portocaliu de vânt puternic
A fost emis și un cod portocaliu de intensificări ale vântului, care va fi valabil de vineri dimineață până vineri la ora 14:00, în zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad. „În zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad, în a doua parte a nopții de joi spre vineri și în prima parte a zilei de vineri, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…85 km/h”, scriu meteorologii. ANM a emis cod portocaliu de viscol puternic, ninsori abundente în zona înaltă a Carpaților, valabil tot vineri începând cu ora 02:00, până la 20:00. Sunt afectate zonele Capraților Meridionali și local Carpații Occidentali și Orientali. Potrivit ANM, „În zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali vântul va sufla tare, cu rafale de 80…120 km/h. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită”.
Primul cod roșu de viscol din sezon
Meteorologii au emis și o avertizare cod roșu de viscol, care va fi valabil vineri de la ora 02:00, până la ora 14:00. Astfel, „la altitudini de peste 1700 metri în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița va fi viscol foarte puternic, cu viteze de peste 120 km/h, care determină reducerea vizibilității spre zero și troienirea zăpezii”.