Pentru că urmează luna dragostei, care este succedată de Mărțișor, primăria municipiului Chișinău a prezentat o dispoziție cu privire la organizarea comercializării florilor, suvenirelor și mărțișoarelor.
Dispoziția a fost semnată după ce au fost înregistrate mai multe solicitări ale agenților economici și persoanelor fizice privind comercializarea acestor obiecte. Astfel, preturile sectoarelor Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana vor stabili și vor autoriza, pe perioada 10 februarie – 10 martie, locurile destinate comerțului ambulant. Comisarul de poliție a municipiului Chișinău va asigura ordinea publică, deasemenea va contribui și la combaterea comerțului neautorizat în capitală.
Și-a transformat apartamentul într-un loc de consum al drogurilor: Un bărbat din Capitală, reținut de oamenii legii
Polițiștii de la Buiucani au documentat activitatea ilegală a unui bărbat de 43 de ani din Capitală, care a amenajat în propriul apartament un spațiu de consum a drogurilor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În timpul perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate mai multe dispozitive artizanale, destinate consumului de substanțe narcotice.
În momentul intervenției, în apartamentul bărbatului au fost depistați și identificați alți trei bărbați, consumatori de droguri.
Proprietarul este cercetat penal, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă până la 4 ani de închisoare.
În continuare se desfășoară și alte acțiuni de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Poliția își reiterează angajamentul ferm în destructurarea rețelelor care favorizează consumul substanțelor interzise.
Amenzi pentru mai mulți ”întreprinzători” care activau inclusiv prin platforme online sau prestau servicii
În perioada lunii martie curent, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și-a continuat acțiunile de combatere a activității ilicite de întreprinzător, fiind aplicate sancțiuni în 280 de cazuri și amenzi în sumă de 447,55 mii de lei.
Activitățile ilicite au fost identificate în mai multe sectoare economice, cele mai frecvente fiind în comerțul cu bunuri, inclusiv prin platforme online, prestări de servicii și transport de pasageri în regim taxi, transmite Știri.md.
„Aceste acțiuni au drept scop identificarea și sancționarea persoanelor fizice care desfășoară activități ilicite de întreprinzător, precum și aducerea acestora în cadrul legal prin aplicarea măsurilor de conformare”, comunică SFS.
Totodată, instituția face apel la conformare voluntară.
„Toate persoanele fizice care desfășoară activități economice urmează să se înregistreze legal într-o formă organizatorico-juridică și să respecte cerințele legale; Ignorarea obligațiilor atrage sancțiuni, dar și pierderea unor drepturi esențiale, cum ar fi accesul la protecție socială sau pensii; Evitarea sancțiunilor! Serviciul Fiscal de Stat încurajează toate persoanele fizice să-și declare activitățile economice și să evite sancțiunile, optând pentru conformarea voluntară”, subliniază SFS.
De menționat că, în cazul în care se depistează desfășurarea activității ilicite de întreprinzător de către persoanele fizice, funcționarii fiscali întocmesc proces-verbal cu privire la contravenție, cu aplicarea amenzilor de la 1.500 la 4.500 de lei.
BNM va pune în circulație o monedă comemorativă
Banca Naţională a Moldovei (BNM) lansează din 18 aprilie în circulație o nouă monedă comemorativă – „100 de ani de la prima instalare a statuii Lupului Roman la Chişinău”.
Moneda de 50 de lei este confecționată din argint 999/1000, transmite infotag.md.
Diametrul acesteia este de 35 de milimetri, greutatea de 22 de grame, iar tirajul este de 300 de exemplare.