Un băiat în vârstă de doi ani dintr-o familie din localitatea Bobulești, raionul Florești este căutat de ieri de salvatori și polițiști. Apelul privind dispariția copilului a parvenit la poliție la ora 16.22 minute. Conform informațiilor prealabile băiatul ar fi fost observat jucându-se pe malul râului Răut, iar mai târziu acesta a dispărut. Părinții și vecinii au alertat serviciile de urgență pentru a găsi micuțul.
La fața locului pentru efectuarea misiunii de căutare a fost îndreptat un echipaj al Serviciului Situații Excepționale și angajați ai Inspectoratului de Poliție al raionului Florești. Lucrările de căutare au durat pînă noaptea, dar fără rezultat. În această dimineață salvatorii și polițiștii au reluat căutările inclusiv și cele subacvatice de pe râul Răut. Toate circumstanțele sunt investigate de organele de drept.
Dacă cineva cunoaște informații despre locul aflării copilului, sau detalii în acest caz, sunt rugați să apeleze de urgență serviciiile 901 sau 902.
Trafic de cocaină în Capitală: jumătate de kilogram ridicat! Un tânăr de 24 de ani și un bărbat de 44 de ani le distribuiau prin localuri
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica și procurorii Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au destructurat activitatea infracțională a unui grup de persoane specializat în comercializarea drogurilor pe teritoriul capitalei.
Timp de o lună, oamenii legii au documentat activitatea infracțională a doi bărbați de 44 și 24 de ani, specializați în păstrarea și realizarea drogurilor de tip cocaină în localurile din capitalǎ.
În timpul investigațiilor, ofițerii Antidrog au stabilit că bărbatul de 44 ani, având o afacere profitabilă în Chișinău a pus la cale și o „afacere” cu droguri, iar pentru a-și camufla acțiunile infracționale a racolat un prieten de-al său de 24 de ani, pentru a înstrăina drogurile unui cerc restrâns de consumatori de cocaină.
În urma acțiunilor de urmărire penală și probelor acumulate la începutul lunii aprilie, oamenii legii l-au reținut pe bărbatul de 24 ani, care preluase substanțele narcotice de la celălalt suspect pentru a le înstrăina consumatorilor.
Ulterior, au fost efectuate percheziții la domiciliul bărbatului de 44 ani, de unde a fost ridicat aproximativ jumǎtate de kilogram de cocainǎ, telefoane mobile, un cântar de înaltǎ precizie, 3 120 de euro și 2 300 de dolari, care ar fi fost obținuți ca rezultat al comercializării drogurilor.
Menționǎm că, pe piața neagră prețul unui gram de cocaină variază între 130 și 160 de euro.
Pe numele bărbaților au fost eliberate mandate de arest preventiv pe un termen de 20 zile.
Conform legislației în vigoare, persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Reacția lui Donald Trump după atacul rusesc care a ucis peste 30 de persoane în Sumî: „Mi s-a spus că au făcut o greșeală. Cred că este un lucru oribil”
Președintele american Donald Trump a calificat drept „teribil” atacul lansat duminică de Rusia asupra orașului Sumî, unde au fost ucise cel puțin 34 de persoane, dar a precizat că i s-a spus că „au făcut o greșeală”, fără a detalia cine anume i-a transmis asta, potrivit Kyiv Independent și BBC.
„Cred că a fost groaznic, și mi s-a spus că au făcut o greșeală, dar cred că este un lucru oribil. Cred că întregul război este un lucru oribil (…) pentru ca acest război să fi început este un abuz de putere. Această țară nu ar fi acceptat niciodată ca acest război să înceapă dacă eram președinte. Acel război este o rușine ”, a declarat Trump, la bordul Air Force One, când a fost întrebat despre atacul rusesc.
„Acesta este războiul lui Biden”
Când reporterii au insistat dacă el crede că tragedia nu a fost intenționată, Trump a cerut să fie întrebați rușii. „Au făcut o greșeală. Să îi intrebați pe ei”, a spus președintele american care a insistat că „este războiul lui Biden”.
„Acesta este războiul lui Biden. Nu este războiul meu. Sunt aici de o perioadă foarte scurtă de timp. Acesta este un război care a fost sub conducerea lui Biden. El le-a dat miliarde și miliarde de dolari. Nu ar fi trebuit dacă avea creier, ceea ce nu a avut și nu are și s-a dovedit, să permită să înceapă ”, a spus Trump.
De asemenea, el și-a reiterat dorința de a opri războiul. „Încerc doar să îl opresc, astfel încât să putem salva o mulțime de vieți. Se întâmplă să fie vieți ucrainene și rusești, dar tot ce vreau să fac este să-l opresc”, a declarat Trump.
Lunea Mare: De ce a blestemat Iisus Hristos smochinul neroditor
Lunea Mare este prima zi din Săptămâna Patimilor și aduce în prim-plan două momente semnificative: blestemarea smochinului neroditor (Matei 21, 19–20) și istoria lui Iosif cel Prea Frumos. Părintele Petroniu Tănase amintește că aceste episoade au două semnificații. Cea istorică este legată de poporul evreu, care aștepta venirea lui Mesia. Privind din perspectiva duhovnicească, acestea se referă la pregătirea pentru cea de-a doua venire a lui Hristos, scrie evz.ro.
Ce semnificație are Lunea Mare
Părintele explică faptul că încăperea pregătită de Mântuitorul pentru Israel, adică Biserica Sa, a rămas neocupată de acest popor, din cauza a două păcate grave. Acestea sunt pomenite de Hristos în slujba Utreniei din Vinerea Mare.
„Două lucruri și rele a făcut fiul Meu cel întâi-născut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vieții, M-a răstignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut și l-a slobozit”, afirmă părintele.
Nerodirea și desfrânarea
Primul păcat este nerodirea, sterpiciunea. Poporul a părăsit izvorul vieții – cuvintele Evangheliei – și a ales în schimb interpretări greșite.
Pilda smochinului face referire directă la această stare a Sinagogii. Deși nu era încă vremea roadelor, iar Duhul Sfânt nu coborâse, smochinul era complet lipsit de semne de viață. Refuzul categoric al Evangheliei și înrădăcinarea în litera Legii au adus asupra lui blestemul uscăciunii: „Să nu mai rodești în veac”.
Al doilea păcat al lui Israel este desfrânarea. Mesia venise pentru a salva oile pierdute ale casei lui Israel și trebuia să intre mai întâi în cămară, fiind Mirele care venea pentru poporul Său. Însă Israel s-a lepădat de adevăratul Mire și l-a ales pe Baraba, un tâlhar. Din această pricină, Biserica îl numește astfel.
„Adunare vicleană și desfrânată care n-a păzit credința bărbatului său”.
Iosif este un exemplu de curăție și credință față de stăpânul său. Părintele amintește că el a preferat închisoarea în locul cedării la ispitele desfrânate ale egiptencei.
Cele două păcate ale lui Israel rămân, de-a lungul vremii, piedici în calea intrării în cămara de nuntă a Mirelui Hristos. Smochinul neroditor simbolizează sufletul care nu se adăpă din Izvorul vieții, Hristos, și nu aduce rodul duhovnicesc al Evangheliei.
Mântuitorul, mereu flămând de mântuirea noastră, caută rodul faptelor mântuitoare și, neaflându-l, ne blestemă cu uscarea, transformându-ne în materie pentru focul gheenei. De aceea, Vecernia de luni ne cheamă la reflecție și pocăință.
„Temându-ne fraților, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, să aducem roade de pocăință lui Hristos, Cel ce are mare mila”, mai spune părintele.
Rodnicia în fapte bune este o datorie, în acord cu harul primit la Sfântul Botez, așa cum ne învață și ne îndeamnă Marcu Pustnicul.
„Omule, care ai fost botezat în Hristos, dă numai lucrarea pentru care ai luat puterea”, adaugă slujitorul bisericii.
Aceasta este haina sufletească necesară pentru a intra în cămara vieții veșnice.
Lunea Mare. Smerenia, o virtute pe care credincioșii sunt chemați să o dobândească
Prea Frumosul Iosif este pomenit, pe de o parte, pentru curăția sa, iar pe de altă parte, ca o icoană a Mântuitorului. Așa cum Iosif a fost vândut de frații săi cu intenții ucigașe, dar ulterior a devenit izbăvitorul lor, hrănindu-i cu pâine în timpul foametei, tot așa și Mântuitorul Hristos a fost vândut și dat la moarte de poporul Său, dar a devenit mântuire pentru Israel și pentru întreaga omenire, hrănindu-ne cu pâinea cea cerească a Trupului Său Preacurat.
Potrivit părintelui, Iosif este „preafrumos” nu prin frumusețea trupească, ci prin frumusețea curăției sale. Curăția, considerată de Părinți ca fiind întreaga înțelepciune, reprezintă o sumă a tuturor virtuților, semn al credincioșiei statornice față de Dumnezeu.
Astfel, orice păcat este o întinare, o necurăție, o desfrânare, iar omul părăsește adevăratul Mire și se diavolului.
„A doua Eva aflând șarpele pe egipteancă, se nevoia să vâneze pe Iosif prin cuvinte de momeli. Iar el, lăsându-și haina, a fugit și a scăpat de păcat. Și gol fiind, nu s-a rușinat, ca și cel dintâi-zidit mai înainte de cădere…”, explică părintele Tănase.
Păcatele lumii
Goliciunea lui Adam, explică Sf. Maxim, era semnul unei vieți simple și naturale, fără nevoia de îmbrăcăminte, deoarece, din cauza nepătimirii sale, acesta nu experimenta rușinea. Înainte de cădere, omul nu era stăpânit de impulsuri păcătoase sau de dorințe trupești contrare naturii sale, ci trăia într-o stare de libertate și armonie, fiind simplu și neatins de conflicte interioare (Ambigua).
După căderea în păcat, ochii lor s-au deschis și au realizat că erau goi, s-au rușinat, și-au făcut îmbrăcăminte din frunze și s-au ascuns (Facere 3, 7-10).
După blestem, Dumnezeu i-a izgonit din Rai. De atunci, goliciunea trupească a devenit un motiv de rușine, asociată cu păcatul.
„Iosif, gol fiind, nu s-a rușinat ca și Adam înainte de cădere”.
Mulți pustnici și oameni ai lui Dumnezeu, cum a fost Sf. Maria Egipteanca, au trăit goi și nu se rușinau, goliciunea lor fiind un semn al nepătimirii și un prilej de laudă. În realitate, omul din Rai nu era complet gol; era îmbrăcat în veșmântul harului nepătimirii, iar goliciunea exterioară nu avea niciun înțeles pentru el. La fel, omul duhovnicesc, chiar dacă trupul său este gol, este îmbrăcat cu haina virtuții și poate purta cu ușurință goliciunea trupească.
Ce îi împiedică pe oameni să intre în cămara Mântuitorului
Nerodnicia virtuții și necurăția sunt păcatele majore, care ne împiedică să intrăm în cămara împodobită a Mântuitorului, mai spune părintele. De aceea, cererea celor doi fii ai lui Zevedei, de a sta de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului, este un subiect care se regăsește în Sfânta și Marea Luni.
„Doamne, nepricepându-se mama fiilor lor Zevedei, pentru taina cea nespusă a rânduielii Tale, a cerut de la Tine ca să dăruiești fiilor ei cinstea împărăției celei vremelnice…”, se arată în slujba Utreniei.
Dacă cele două păcate menționate anterior au fost o primejdie pentru sinagogă, acest al treilea păcat a fost o primejdie chiar pentru cei mai apropiați ai Domnului, ucenicii și Biserica Sa. Totuși, Mântuitorul ne arată că o astfel de înțelegere este străină de El:
„Ci Tu, învățând pe ucenicii Tăi, le-ai zis să nu se asemene păgânilor, ca să stăpânească pe cei mai mici… Că nu va fi așa între voi, ucenicii mei…; ci cel mai mare dintre voi să fie slujitor tuturor. Că și Eu Însumi am venit ca să slujesc lui Adam celui ce sărăcise și să-Mi dau sufletul răscumpărare pentru mulți…”, a rostit Domnul.
Părintele Tănase arată că sărăcia și smerenia în slujirea aproapelui sunt înțelese abia acum de Biserică.
„Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei auzind… bogăția și slava întru nimic le-ai socotit și tuturor ai strigat: iubiți pe Dumnezeu și veți avea dar veșnic. Nimic să nu cinstiți mai mult decât dragostea Lui și atunci când va veni întru slava Sa, veți avea odihnă cu toți sfinții…”, arată mărturieathonită.ro.
Sărăcia, smerenia și dragostea față de Dumnezeu sunt virtuțile care ne deschid larg ușa cămării împodobite a Mântuitorului.