Socrul Andreei Bălan și-a ucis amanta cu 25 de lovituri de cuțit și a intrat în pușcărie

George Burcea, soțul Andreei Bălan, are o viață de roman, unul de groază. Când avea doar trei săptămâni, tatăl lui a intrat în pușcărie pentru că și-a ucis amanta cu 25 de lovituri de cuțit. Acum, Nelu Burcea este în libertate, după ce-a ispășit o detenție de zece ani și spune că regretă ceea ce a făcut.

separator
Mama lui George Burcea a îndurat o viață de coșmar lângă tatăl celor patru copii ai săi. Nelu Burcea își bătea soția și își teroriza copiii, iar totul a culminat, în 1988, cu uciderea amantei. Bărbatul a intrat în pușcărie pentru zece ani, după ce și-a recunoscut fapta, iar acum se află în libertate, scrie viva.ro.

„Concubina m-a păcălit să semnez niște acte. Noi eram colegi, lucram la aceeași fabrică. Și pentru că mi-am pus semnătura pe acele acte eram pasibil de 15-20 de pușcărie. Am făcut crima. Îmi asum acest lucru. După ce am aflat de treaba cu actele, m-am dus acasă, ne-am certat și am tăiat-o. Dar lucrurile nu sunt așa cum s-au spus.

Cea mai mare lovitură avea patru centimetri, așa cum arată și în raport. Ea s-a speriat și a făcut infarct. Aceasta a fost cauza decesului. Am regretat și regret și acum. Imediat ce am conștientizat, m-am dus și m-am predat. Am fost condamnat la 10 ani de pușcărie. Dacă intram pe actele pe care ea m-a pus să le semnez făceam 25 de ani’, a declarat Nelu Burcea, în exclusivitate, pentru Cancan.

Soțul Andreei Bălan și-a propus să scrie o carte despre violența domestică, inspirat evident de ororile din familia lui.

„Voi ieși cu o carte, un roman pe care îl scriu acum. O poveste adevărată despre violența domestică. Un subiect inspirat din viața mamei mele. Am câteva campanii de informare în ceea ce privește violența domestică, pe care doresc să le desfășor, după care îmi doresc să vin și cu un film, să văd dacă e serial sau este un film artistic, tot despre violența domestică.

Este un subiect care m-a marcat, un subiect care interesează și o poveste care cred eu că poate să inspire lumea. Am depășit ceea ce s-a întâmplat fiind puternic, mergând mai departe și dorind mereu să-mi depășesc condiția.

Am ajutat-o pe mama mea și încerc să fiu mereu lângă ea pentru a-i ține energia sus. Povestea mamei poate să inspire poveștile altor mii și milioane de femei atât din România, cât și din afară. Aș vrea ca și femeile, dar și bărbații să vadă că se poate trece peste orice atâta timp cât mintea îți este puternică.

Tatăl meu a fost foarte violent în familia noastră. O bătea pe mama foarte des, a îndurat destul de multe din cauza lui. Ei nu mai sunt împreună de foarte mulți ani, s-au despărțit în urmă cu ceva timp.

Ceea ce s-a întâmplat m-a făcut să îmi doresc să lupt pentru viața mea, să devin un om mai bun și să realizez ceva cu viața mea. Toate lucrurile acestea violente, toată viața mea și cât a îndurat mama de la tata o să le găsiți în cartea mea. Îmi doresc să fie vizibile pentru a schimba lumea în bine’, a declarat George Burca.

Rusia a declarat stare de urgență în țară după scurgerile masive de țiței în Marea Neagră, ca urmare a eșuării celor două petroliere

Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de naufragierea celor două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Reuters și Agerpres, citate de digi24.ro.

Petrolierele au fost lovite de o furtună pe 15 decembrie. Unul s-a rupt în două, iar celălalt a eşuat. Scurgerile rezultate au acoperit plajele de nisip din Anapa, o staţiune populară, şi au cauzat probleme serioase pentru animale sălbatice, inclusiv păsări marine, delfini şi marsuini. Peste 10.000 de persoane au fost mobilizate pentru operaţiunile de curăţare.

Duminică, două petroliere ruseşti – Volgoneft-212 şi Volgoneft-239 – au eşauat în timpul unei furtuni în apropierea Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Alt petrolier rus – Volgoneft-109 -, la bordul căruia se aflau 14 persoane, a emis un semnal SOS, la Marea Neagră, în urma unei ”pierderi de carburant”. O persoană a murit, iar alte 26 au fost evacuate, potrivit autorităţilor. Cele două nave se află în Strâmtoarea Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, în apropiere de Anapa. Canalul Telegram Baza a publicat înregistrări video în care apare o plajă acoperită de păcură, păsări înnegrite, blocate la sol, ameţite.

Două persoane și-au pierdut viața în incendii

Potrivit IGSU, nerespectarea regulilor de utilizare a sobelor a făcut două victime în ultimele 24 de ore, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 26 decembrie, în satul Arionești, Dondușeni, unde un incendiu a izbucnit într-o casă de locuit. Pentru lichidarea arderii la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Dondușeni și Serviciul Postului Salvatori și Pompieri Otaci. Focul a distrus mai multe bunuri materiale, iar în interiorul camerii a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 89 de ani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că gurarul sobei a fost deschis complet, iar cel mai probabil incendiul s-ar fi produs de la o scânteie.

Al doilea caz tragic a avut loc în seara zilei de 26 decembrie, în raionul Dubăsari, satul Pîrîta. Aici, angajații IGSU au fost solicitați să stingă focul, care a cuprins coșul de evacuare a fumului și parțial podul unei case de locuit. În timpul lichidării incendiului, în interiorul unei camere, pompierii au depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 84 de ani. Acesta s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat în urma arderii coșului de fum. Cauzele exacte și circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de organele de resort.

În vederea evitării producerii incendiilor și a cazurilor tragice în perioada rece a anului, IGSU repetă îndemnul către cetățeni de a respecta cu prudență maximă sobele și alte surse de încălzit. O atenție sporită trebuie acordată persoanelor în vârstă, care trăiesc singure, precum și persoanelor cu nevoi speciale. Astfel, cetățenii sunt rugați să fie empatici și să ofere sprijin și ajutor bătrânilor în procesul de aprindere a focului, dar și pentru gestionarea acestuia, în vederea evitării situațiilor de risc.

Pompierii IGSU atenționează oamenii că o atenție deosebită trebuie acordată procesului de întreținere a sobelor și a coșurilor de fum. Acestea trebuie curățate periodic de funingine sau alte obiecte care pot bloca evacuarea fumului. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să aerisească permanent încăperile în care arde focul în sobă sau funcționează aparatele electrice de încălzit locuințele. Mai mult, este extrem de important ca canalele de evacuare să nu fie obturate, iar sobele și alte surse de încălzit să nu fie puse în funcțiune dacă au defecțiuni.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1639 incendii în care 103 de persoane inclusiv 3 minori și-au pierdut viața.

Familiile care au copii cu dizabilități severe vor primi compensații la căldură, indiferent de venituri

Familiile care au copii cu dizabilități severe vor primi compensații la căldură, indiferent de venituri. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a explicat, astăzi, că autoritățile au operat modificări pentru luna decembrie, în cazul acestor gospodării: „Ei au explicat că din acel venit mai mare, o bună parte se duce pentru tratamente, servicii de reabilitare”, scrie unimedia.info.

„La moment avem aproximativ 6 mii de modificări pe dosare specifice, anticipăm că numărul va crește, pentru că unele sunt mai complicate și durează.

Plus, pentru decembrie am operat câteva modificări. Spre exemplu, am înțeles în noiembrie că am avut aproximativ 120 de familii în care erau preponderent copii cu dizabilități severe, iar veniturile lor erau mai mari și ei nu s-au calificat pentru a beneficia de compensații. Noi am examinat informația și solicitărie lor și am înțeles că e clar că un venit mai mare într-o familie unde există un copil cu dizabilități severe, nu înseamnă că acel venit e disponibil pentru a achita energia. Ei au explicat că din acel venit mai mare, o bună parte se duce pentru tratamente, servicii de reabilitare și o modificare pentru luna decembrie este că indiferent de venitul gospodăriei dacă în acea gospodărie este o persoană cu dizabilități severe, va beneficia de o compensație, în semn de solidaritate a noastră, a tuturor față de situația familiilor din RM care au în componență păersoane și în special copii cu dizabilități”, a declarat Alexei Buzu.

Ea e bogăția mamei! Mihaela, fiica Adrianei Ochișanu, a împlinit astăzi trei anișori
Articolul anterior
De ce sunt zodiile singure
Articolul următor