Șofer vitezoman prins cu 124km/h prin Briceni

Un șofer grăbit care conducea cu 124 km/h, astăzi dimineață, pe strada Prieteniei din Briceni a fost stopat de polițiști. Bărbatul de 37 de ani se afla la volanul unui Mercedes.

Polițiștii de patrulare au fixat încălcarea cu aparatul Trucam, iar conducătorul auto a fost stopat și documentat pentru depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum.

Conform noilor prevederi, care au intrat în vigoare în vara anului 2023, pentru această încălcare se aplică amendă de la 2250 la 2500 de lei cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 30 la 45 de zile.

Precizăm că de la începutul anului, în țară s-au produs 61 de accidente rutiere grave din cauza vitezei, în urma cărora 15 persoane au decedat, iar 75 au fost traumatizate.

Poliția solicită repetat șoferilor respectarea regulilor de circulație și a colegilor din trafic.

Afacere dulce la Anenii Noi! Premierul Recean a vizitat patiseria „Dolce Parma”

Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat patiseria „Dolce Parma”. Întreprinderea are circa 25 de angajați și planifică să se extindă în următorii ani. În acest scop, premierul a încurajat proprietarii să valorifice multiplele posibilități de creștere a afacerilor oferite de autorități.

„Guvernul oferă multe oportunități pentru tinerii antreprenori. Toți cei reveniți acasă, dar și cei de aici pot beneficia de programele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Programul guvernamental ”373”, ca să dezvolte sectorul antreprenorial în Republica Moldova”, a subliniat prim-ministrul.

Afacerea a pornit acum 10 ani și a fost deschisă de Victoria și Igor Toma. După mai mulți ani în care au muncit într-o patiserie din Parma, Italia, s-au întors în localitatea de baștină ca să-și lanseze propria afacere. „Acum zece ani, am adus conceptul brandului Dolce Parma din Italia. Am vrut să oferim și celor din Republica Moldova tot ce am învățat acolo. Am divizat sarcinile între mine și soț”, spune Victoria Toma.

De la început, au investit banii câștigați în străinătate, iar pe parcurs au beneficiat și de fonduri oferite de stat. Din contul acestora, au instalat panouri solare, au eficientizat procesul tehnologic și au aplicat soluții inovative.

La moment, patiseria „Dolce Parma” dispune de o secție de producere la Mereni și de trei magazine – în orașul Anenii Noi, în satul Chetrosu și la Chișinău.

Premieră! Elevii din două licee din capitală susțin testul la matematică în format digital

185 de elevi din Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din municipiul Chișinău au susținut, astăzi 17 mai, testul la matematică, din cadrul testării naționale în învățământul primar, în format digital, scrie stiripesurse.md

Elevii au rezolvat la calculator, pe o platformă specializată, un test la matematică, în format digital, constituit din 14 itemi. Durata examenului a fost de 60 de minute.

„Testarea națională la matematică în format digital vine să contribuie la îmbunătățirea procesului educațional și va pregăti elevii pentru cerințele unei lumi digitale în continuă schimbare”, susține Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.

Menționăm că, în luna februarie 25 de elevi din aceste două instituții au participat la testarea pilot la calculator și au avut posibilitatea de a exersa pe un test de antrenament pentru a fi familiarizați cu interfața aplicației, tipologia itemilor, cronometrarea timpului.

Astăzi la testarea națională în învățământul primar participă 31.114 elevi în 1.084 instituții de învățământ.

O pacientă, internată cu botulism, după ce a mâncat pate de porc, conservat acasă

O femeie cu botulism a fost internată la spitalul „Toma Ciorbă”. Tânăra de 25 de ani a fost diagnosticată cu botulism, scrie realitatea.md.

Ancheta epidemiologică a stabilit că pacienta consumase pate de porc conservat, gătit acasă. Ea s-a aflat în spital în perioada 1-11 mai 2024 și a primit trei doze de ser antibotulinic polivalent, administrate intramuscular timp de trei zile consecutiv.

„Datorită intervenției prompte și tratamentului specific, evoluția bolii a fost controlată, iar pacienta a fost externată într-o stare satisfăcătoare, fără sechele”, transmit doctorii.

Botulismul este o neuroinfecție paralitică. Infectarea se face prin consumul de alimente contaminate, în special conservele artizanale, sau prin contactul direct cu o plagă infectată. Diagnosticul se bazează pe date epidemiologice, clinice și de laborator, iar tratamentul constă în administrarea serului antibotulinic și suport respirator la nevoie.

Spitalul „Toma Ciorbă” deține stocuri de seruri curative pentru botulism. În aprilie 2024, instituția a sprijinit doctorii din Ploiești și Piatra Neamț, România, furnizând seruri pentru tratarea a doi pacienți.

Șefa statului, de Ziua Națională a Lecturii: „Vă invit să deschidem toate cărțile!”
Articolul anterior
Maestrul Mihai Amihalachioaie, condus pe ultimul drum de două orchestre
Articolul următor