Eurovision 2018 și-a deschis oficial porțile. Artiști din toate țările au sosit la Lisabona și au pășit pe un covor special amenajat, Blue Carpet.
Trupa The Humans reprezintă anul acesta România la Eurovision, în urma selecției naționale. Cristina Caramarcu, din trupa The Humans, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Rosario, iubitul ei din Italia.
Artista se împarte între București și Roma pentru a fi aproape de iubitul ei. Acum, cei doi sunt pregătiți pentru a deveni soț și soție. Solista trupei The Humans a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. Cei doi sunt împreună de 8 ani. Momentul a avut loc pe blue carpet.
Rosario i-a oferit iubitei lui un trandafir roșu și a cerut-o în căsătorie. S-a întâmplat în prezența jurnașitilor și a delegaților care participă la concurs.