Sondaj: 60 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova susțin aderarea la UE

46,5% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt la curent cu principalele informații ce țin de Uniunea Europeană (UE), iar peste 52% dintre respondenți au declarat că sunt puțin sau deloc informați despre activitatea UE, dar aproape 60% susțin aderarea.

Aceasta arată rezultatele unui sondaj de opinie privind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, realizat în iunie curent de Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA, transmite Anticorupție.md.

Potrivit rezultatelor sondajului, peste 59,2% dintre cei intervievați susțin aderarea Moldovei la UE, iar 31,6% sunt împotrivă. Un pic mai mic – 55,4% dintre moldoveni – este numărul celor care ar vota pentru aderare în cadrul unui referendum, dar și a celor care ar vota contra – 30,6%.

Totodată, respondenții consideră că Republica Moldova nu este prea pregătită pentru aderare. Doar 14,3% dintre intervievați cred că țara este pregătită pentru a păși în UE, în timp ce 63,5% dintre respondenți cred că Moldova este „nu prea” sau „deloc” pregătită să adere la UE.Totodată, respondenții consideră că Republica Moldova nu este prea pregătită pentru aderare. Doar 14,3% dintre intervievați cred că țara este pregătită pentru a păși în UE, în timp ce 63,5% dintre respondenți cred că Moldova este „nu prea” sau „deloc” pregătită să adere la UE.

Principalele două așteptări ale respondenților de la aderarea la UE sunt reducerea nivelului corupției (16,6%) și pacea și securitatea (16,5%), urmate de libertatea de a studia sau lucra oriunde în UE (15,5%) și libertatea de a călătorii oriunde în UE (15,1%). Pe locul cinci în topul așteptărilor se plasează stabilitatea economică, pe care au indicat-o 15,1% din respondenți.

Tot combaterea corupției deține primul loc în răspunsurile privind condițiile care trebuie realizate de Moldova pentru a adera la UE – 49,4% au răspuns astfel. În topul condițiilor numite de respondenți pentru aderare sunt dezvoltarea economică (37,5%) și reforma justiției (30,8%).

Doar 17,5% dintre cei intervievați consideră că negocierile privind aderarea Republicii Moldova la UE vor începe cel mai probabil pe parcursul anului curent, iar alte 51,6% consideră că aceasta va avea loc în decursul următorilor – de la 1 până la 10 ani. Totodată 21,8% nu cred că aceasta se va întâmpla vreodată.

Principalele surse de informații despre Uniunea Europeană sau Europa în ansamblu sunt internetul cu 46,1% și TV – 40,3%, urmate de rețele de socializare (22,3%) și rudele plecate la muncă peste hotare (20%).

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Trei indivizi, condamnați la ani grei de închisoare după ce au exploatat sexual o minoră
Articolul anterior
Dorin Recean, întrevedere la Kiev cu premierul Ucrainei, Denis Șmîgal
Articolul următor