Șor, supărat rău că i-au fost scoase corturile din centrul Chișinăului și îi cheamă din nou pe oameni la proteste

”Intervenția brutală de ieri a miilor de polițiști față de protestatarii pașnici din „Orășelul schimbării” a arătat adevărata față a Maiei Sandu, care conduce un regim eminamente dictatorial”. Așa a reacționat președintele Partidului „Șor” la evacuarea forțată a manifestanților din centrul capitalei, care se aflau acolo absolut legal și pașnic.

El a subliniat că, dacă Maia Sandu a încălcat, într-un mod grosolan, Constituția, poporul este îndreptățit, de astăzi, să manifeste nesupunere civică.

„Maia Sandu a devenit astăzi sinonimul lui Gaddafi și al altora de seama lui. Adică este, de fapt, un regim dictatorial, pe care Maia Sandu a demonstrat că îl conduce în Republica Moldova. Cum altfel poate numit asta, când trimiți 3.000 de carabinieri peste 600 de bunicuțe?”, a menționat Ilan Șor.

El consideră că, prin acțiunile poliției, Maia Sandu le-a dezlegat, pentru totdeauna, mâinile tuturor.

„Maia, ceea ce ai făcut astăzi nu a făcut niciun guvern care a fost până la tine, pe care le numeai dictatoriale, oligarhice și cum vrei. Nu și-au permis să se comporte într-un asemenea hal cu poporul. De astăzi, guvernarea este în afara legii. Guvernarea a încălcat definitiv Constituția și legislația. Când legea nu este respectată de garantul Constituției, adică președintele, poporul are dreptul moral de a nu o respecta nici el. De astăzi, dragi prieteni, sunteți pe deplin îndreptățiți să nu plătiți facturile pentru electricitate, pentru gaz, să nu plătiți impozitele”, a spus Ilan Șor.

El a explicat că, dacă, mâine, nu vor plăti pentru gaz cinci oameni, ei vor fi pedepsiți, dar dacă nu va plăti toată țara, guvernanții vor fugi și dreptatea va fi restabilită foarte repede.

sursa: www.timpul.md

Veste bună pentru șoferi! Acum puteți prezenta polițiștilor permisul și actele mașinii în format digital

Poliția vine cu o veste bună pentru șoferi! Grație tehnologiilor informaționale avansate, acum puteți prezenta polițiștilor de patrulare permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al mașinii în format digital, utilizând aplicația EVO, informează unica.md.

Menționăm că, aplicația telefonică #EVO este dezvoltată de Agenția de Guvernare Electronică.

Un cetățean turc, reținut după ce a estorcat 7.000 de euro de la un om de afaceri din Chișinău

Ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant un cetățean al Turciei în momentul primirii unei sume de 7000 de euro de la un om de afaceri din  capitală. Banii ar fi fost estorcați pentru stoparea unor pretinse investigații efectuate de poliție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, bănuitul i-ar fi comunicat denunțătorului, care conduce  împreună cu un alt cetățean turc o companie specializată în servicii de call-centru, că Poliția ar investiga anumite aspecte legate de activitatea acestora. Astfel, pentru a-i determina pe oamenii legii să adopte o decizie favorabilă pe marginea investigațiilor, bănuitul ar fi cerut 7000 de euro.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influență. În urma acțiunilor ofițerilor CNA, a fost documentată transmiterea banilor, soldată cu reținerea în flagrant a cetățeanului turc și plasarea acestuia în izolator pentru 72 de ore.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabilă a instanței de judecată.  

Vitezoman surprins cu 180 km/h în apropiere de Peresecina, într-o zonă unde s-au înregistrat 29 de accidente

În această dimineață, polițiștii de patrulare au surprins un șofer de 28 de ani care conducea un Ford cu viteza de #179_km/h, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei), în apropierea satului Peresecina, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Șoferul a depășit limita legală cu 89 km/h, iar conform legii, acesta riscă o amendă de până la 5.000 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 60 la 90 de zile.

Amintim că acest segment de drum este unul cu risc sporit de accidente!

De la începutul anului, în această zonă s-au înregistrat 29 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 10 au suferit traumatisme.

O tânără familie a fost ucisă într-un atac cu dronă la Kiev: ”Așteptau să vină pe lume primul lor copil”
Articolul anterior
VIDEO! Imagini ciudate cu un tanc rusesc ce se învârte în cerc încontinuu au declanșat un val de ironii pe social media
Articolul următor