Soția lui Vladimir Plahotniuc a acționat Procuratura Anticorupție în judecată: Cere vila din Elveția

Soția fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, Oxana Childescu, a acționat Procuratura Anticorupție în judecată. Aceasta cere ridicarea sechestrului de pe vila de milioane de euro din Elveția, înregistrată pe numele său.

Surse Anticorupție.md au declarat că cererea a fost depusă încă în luna mai. Prima ședință a fost însă amânată pentru luna octombrie.

Procuratura Anticorupție (PA) a confirmat pentru Anticoruptie.md că Oxana Childescu a depus o astfel de cerere, iar acuzatorii vor cere neadmiterea acesteia. Conform PA, odată cu „efectuarea modificărilor la Codul de procedură penală, aceste categorii de litigii urmează a fi examinate la judecătorul de instrucție”. Astfel, PA va cere încetarea procesului din motiv că instanța nu este competentă să judece cauza în procedură civilă.

Vila din Elveția a fost pusă sub sechestru în luna septembrie curent, anunțul fiind făcut de șefa de la Procuratura Anticorupție, Veronica Dragalin.

„Acest bun a fost cumpărat din banii lui Vlad Plahotniuc în 2012 pentru o sumă de aproximativ 26 de milioane de dolari – bugetul PA pentru aproximativ 13 ani. În prezent este înghețată, proprietarii nu pot vinde acest bun. Sperăm să avansăm cât mai mult pe dosarul penal care este deja în judecată, unde, dacă va fi condamnat Plahotniuc, ar fi posibil să recuperăm prejudiciul cauzat în acest caz inclusiv cu banii din vila care este sechestrată în Elveția”, a menționat Veronica Dragalin.

La sfârșitul lunii mai 2020, Judecătoria Chișinău a aplicat sechestru pe 10 dintre imobilele deținute de fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 33 de milioane de lei. Instanța a respins însă cinci demersuri ale procurorilor anticorupție privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor, estimate la 7,7 milioane de euro, deținute de Plahotniuc în afara Republicii Moldova. Magistrații au admis doar un demers din cele șase privind aplicarea sechestrului asupra imobilelor lui Plahotniuc. Astfel, sechestrul a fost aplicat pe șase apartamente și patru încăperi comerciale. Judecătoria Chișinău a respins însă demersurile privind aplicarea sechestrului pe vilele deținute de Plahotniuc în Elveția, Franța și România, cinci autoturisme și o barcă, înregistrate în Elveția, precum și patru autoturisme înregistrate în Republica Moldova.

Atunci, procurorii au depus un recurs împotriva hotărârii judecătorului de instrucție, Curtea de Apel Chișinău a respins însă ca neîntemeiat recursul acuzatorilor.

În iunie curent, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins o altă cerere de strămutare depusă de apărătorul fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc. Avocatul Lucian Rogac a solicitat ca examinarea recursului împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020, prin care a fost autorizată aplicarea sechestrului pe o parte din bunurile lui Plahotniuc, să fie preluată de o altă instanță egală în grad. Magistrații CSJ au conchis că motivul invocat de „neîncredere în judecători” nu este unul întemeiat și au dispus judecarea cauzei în continuare la Curtea de Apel Chișinău.

În 2018, jurnaliștii RISE Moldova au publicat o investigație despre patru imobile de lux din străinătate ale lui Vlad Plahotniuc, lider al democraților la acea vreme. Din „imperiul imobiliar” descris făcea parte și vila situată într-o suburbie a Genevei, pe malul Lacului Leman, actualmente obiect al sechestrului.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Cum se formează imunitatea copiilor? Medic: ,,Părinții nu trebuie să se sperie de febră”
Articolul anterior
Peste 100 de delfini morți în Amazon, în condițiile în care apa atinge 40 grade Celsius
Articolul următor