Soțul a părăsit-o când a aflat că ea are cancer. Drama unei moldovence

Mariana, o moldoveancă de 43 de ani din satul Pepeni, raionul Sângerei, a trecut prin două căsnicii total diferite și din ambele a ieșit la fel de dezamăgită. Dacă primul soț a maltratat-o ani la rând, atunci al doilea, deși părea a fi un bărbat perfect, a părăsit-o aproape imediat atunci când a aflat că ea suferă de o boală gravă.

La vârsta de 16 ani, Mariana s-a cunoscut cu un băiat de care s-a îndrăgostit imediat. De la început totul părea frumos, chiar dacă unii îi spuneau că el nu este un băiat bun.

„La scurt timp, el a început să fie mai gelos. Diferența de vârstă dintre noi era șapte ani. Dar mie mi se părea asta normal, mă gândeam că am ce să învăț de la el. După un an de relație, cred că, am luat prima palmă de la el. El era băut atunci, nu știu ce s-a întâmplat. I-am spus atunci mamei și mama a zis să vorbească cu el, dar eu i-am zis că voi vorbi eu cu el, că o să mă lămuresc eu. Atunci el a cerut scuze, eu l-am iertat și am mers înainte”, a spus Mariana în cadrul unui nou „Monolog” cu Dorin Galben, transmite stiri.md.

Tânăra a decis să nu meargă în clasa a 12-a și să se căsătorească cu acel băiat. Atunci, mama sa a plecat la muncă peste hotare și aceasta a rămas cu tatăl său acasă. 

 „Într-o seară, tata a auzit o ceartă, unde el a sărit la mine să mă bată. Tata atunci i-a spus că el nu poate să o bată pe fiica lui, l-a luat și l-a dus acasă la el. Eu i-am dat hainele și i-am zis că nu mai vreau să continui o astfel de relație. Atunci tata mi-a zis să mă gândesc bine dacă vreau să mă căsătoresc cu un astfel de bărbat. Mama a vorbit și ea cu el, el i-a promis că nu va mai face așa”, spune femeia.

Totuși, nunta a avut loc. Însă, după eveniment, a început un adevărat coșmar în viața Marianei. Acesta era agresiv, consuma des alcool, apoi o bătea. 

„La scurt timp el a plecat la Moscova, eu am rămas acasă, îl așteptam. Am născut un copil și nici nu aveam posibilitatea de a pleca undeva, nu puteam pleca la mama”, își amintește Mariana. 

Când revenea de la Moscova, primele două zile decurgeau normal, însă apoi începeau din nou bătăile, înjosirile și gelozia. 

„Căuta prin dulapuri să vadă dacă nu am ceva bărbătesc pe acolo, mă întreba cu cine am mai umblat cât el nu a fost. De multe ori am fost bătută, dar ascundeam că îmi era rușine de lume, să nu mă vorbească de rău, căci tot eu ieșeam cu el în lume. O femeie care gândește normal nu era să facă copii cu un astfel de bărbat. Eu mă gândeam că am renunțat la tot pentru el, dar el nu apreciază nimic din ce fac eu. Simțeam că nu mai am chef de nimic, că mi-i frică să stau singură în casă, nu dormeam nopțile, nu voiam să-mi cresc copilul în așa căsnicie, mă gândeam ce să fac și cum să fac. Cel mai dureros e când copilul vede cum tata o bate pe mama. Ea a văzut o dată cum el m-a bătut tare și fata a început să plângă tare. Voiam să mor, să mă culc și să nu mă mai trezesc, dar mă gândeam că am copil și nu îl pot lăsa”, susține femeia.

La un moment dat, Mariana a rămas însărcinată pentru a doua oară. Bărbatul îi spunea că copilul nu este de la el, număra zilele și săptămânile, fiind convins că Mariana l-a înșelat. Atunci, acesteia i-au apărut în minte gânduri urâte. 

„Spre rușinea mea, mă gândeam atunci să fac avort, dar nu l-am făcut și mă bucur că nu l-am făcut. Mă gândeam că nu o să mă descurc cu doi copii, că nu o să am unde merge. La un moment dat, m-am gândit să-mi fac pașaport român, să plec, să nu mai umble din urma mea, să nu mă găsească”, spune ea. 

Între timp, Mariana a descoperit că soțul său avea o amantă cu care locuia împreună de mai mulți ani la Moscova. Aceasta a decis atunci că va pleca în străinătate, pentru a munci și pentru a-și întreține de una singură copiii. Atunci, ea a hotărât să divorțeze de soțul său. 

„El nu mă lăsa să merg la lucru, el nu îmi trimitea bani acasă. El doar venea, mă bătea și pleca înapoi. Îmi arunca pe foc hainele și tot ce aveam. Venea iarna și eu nu aveam cu ce să îmbrac, să încalț copiii. Îi ziceam să trimită bani pentru copii, dar el nu mai trimitea nimic. Dar eu eram bună de lucru, de ce să nu mă duc să fac banul meu, cât mai puteam trăi pe pensia soacrei mele?!”, își amintește Mariana. 

Când fiica loc avea 11 ani și băiatul doar patru ani, soții au divorțat. Mariana a lăsat copiii cu mama sa și a plecat la muncă. 

„Mi-a fost foarte dureros să mă despart de copiii mei, plângeam toți. Lucram fără timp liber, fără zi libere, 24/24, într-o casă de bătrâni. Le făceam curat, mâncare. Băiatul meu s-a îmbolnăvit de la atâta suferință, că eu nu sunt lângă el, că îl durea sufletul după mine. Atunci eu m-am gândit să-mi iau copiii cu mine în Italia, să fie lângă mine. După o perioadă i-am luat cu mine. A trecut deja perioada de acomodare, a fost un pic dificil, dar până la urmă totul a fost bine, i-am dat la școală acolo”, spune ea. 

După o perioadă îndelungată, Mariana a cunoscut un bărbat, care era mai mare decât ea cu 15 ani. Acesta avea două fetițe. I-a scris pe Facebook și când Mariana i-a răspuns, el a plecat imediat în Italia la ea. 

„A fost foarte frumos, am plecat la Veneția, cu copiii împreună. Mi-a zis să merg în România, la el. Între noi doi era o diferență de 15 ani, dar el arăta foarte bine, făcea sală, avea grijă ce mănâncă, era foarte okay. Am mers la el în România, am văzut cum trăiește, el nu m-a grăbit tare și mi-a zis să mă mai gândesc. El își dorea foarte mult să ne unim destinele. Eu nu prea eram convinsă, îmi era frică, atâția ani eram singură. Cu timpul ne-am mutat în România. Fata a rămas în Italia până a terminat liceul, după care a venit și ea în România. Era foarte bine, călătoream foarte mult, a fost o viață frumoasă, interesantă”, povestește femeia. 

La o lună după nuntă, însă, aceasta a descoperit că are cancer. Era atunci în Croația, la mare, în vacanță. Când s-a întors într-o zi de la plajă, a observat că are un nodul. Imediat ce s-au întors în România, femeia a mers la un control medical, unde a aflat vestea cea proastă că are cancer.

„La scurt timp am fost operată, am început tratamentele. Am mers la Brașov la munte, în vacanță. Nici nu îmi venea prin cap atunci că va veni vorba de divorț. Când am ajuns acasă, el mi-a zis că vrea divorț. L-am întrebat care e cauza și el mi-a zis că nu poate trece peste asta, că este peste puterile sale. Am rămas prieteni, mă ducea la medic, mă ajuta, până când el și-a găsit o altă femeie. Mi-a găsit o chirie, mi-a achitat prima lună. Am fost căsătoriți oficial opt luni”, spune Mariana. 

Femeia susține că a fost a doua oară în viața sa dezamăgită. Aceasta se afla într-o perioadă foarte dificilă, fiind bolnavă, cu doi copii, fără lucru și fără casă.

„Nu răbdați ce am răbdat eu, dacă vă regăsiți în povestea mea, apreciați-vă și plecați”, a ținut să menționeze Mariana. 

Urmăriți întregul monolog mai jos: 

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

Președintele Austriei, mușcat de mână de Codruț, câinele administrației prezidențiale. Oficialul i-a oferit un cadou în semn de împăcare
Articolul anterior
Tot mai puțini tineri aleg să își facă studiile superioare în Moldova
Articolul următor