Spectacolul ”Dosarele Siberiei” pornește de azi într-un turneu prin țară. Vezi unde va ajunge

În perioada 7 iunie-6 iulie, Teatrul Național „Mihai Eminescu” organizează turneul memoriei,  în cadrul căruia pe scenele din țară va fi prezentat spectacolul-document „Dosarele Siberiei”.

Este vorba despre un spectacol de comemorare a tentativelor de exterminare a românilor din spațiul pruto-nistrean în perioada ocupației sovietice a Basarabiei (1940, 1944-1991) prin foamete organizată și deportări sistematice, transmite IPN.

Turneul începe pe 7 iunie la Palatul de Cultură Ungheni (Primăria municipiului Ungheni). Agenda turneului: Chișinău – 11 iunie; Bălți – 13 iunie; Hâncești – 14 iunie; Edineț – 20 iunie; Cimișlia – 21 iunie; Rezina – 5 iulie; Chișinău – 6 iulie.

„Foarte puțini dintre martorii oculari care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem  nevoie noi și, mai ales, copiii și nepoții noștri. Avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura, violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți”, se menționează într-un comunicat de presă al Teatrului.

„Vă așteptăm la Casele de Cultură, fiecare spectator este o inimă și o conștiință aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite, mutilate, umilite în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic. Spectacolul durează 2 ore, vi se pare mult pentru sacrificiul lor?”, se mai menționează în comunicat.

Turneul are loc în cadrul proiectului susținut de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, autoritățile publice locale și Ambasada SUA în Republica Moldova.

Maib inaugurează noul oficiu central digital la Chișinău

Maib, cea mai mare bancă din Moldova, a inaugurat noul său sediu central în inima Chișinăului. Oficiul este situat în vecinătatea Parcului Central „Ștefan Cel Mare și Sfânt” din Chișinău și a fost denumit maib park. Are aspectul unui campus tehnologic din Silicon Valley și este conceput pentru a fi versatil din mai multe perspective:

– consolidează reputația maib ca angajator de top a talentelor în Moldova;

– poziționează maib ca bancă lider cu cele mai bune servicii pentru clienții săi;

– permite lucrul flexibil și agil, lucrul în echipă și colaborarea pentru a crea produse digitale inovatoare;

– evidențiază centrarea maib pe deschidere, transparență și sustenabilitate.

Alina Stoianov a devenit mămică. Emilian Crețu a publicat primele imagini de la maternitate

Actrița Alina Stoianov a devenit astăzi mămică. Ea a adus pe lume o fetiță sănătoasă, iar Emilian Crețu a publicat primele poze de la maternitate.

Emilian a mers la maternitate împreună cu sora sa Nina.

Actorul a dezvăluit ieri că fetița va purta numele Mora.

Sănătate multă și felicitări tuturor cu ocazia acestui fericit eveniment!

Accident grav de autobuz în Italia: Cel puțin 18 morți și mai multe persoane rănite

Un accident teribil a avut loc, marți seară, în Italia. Un autobuz de pasageri a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre.

S-a întâmplat în jurul orei 19:40, ora Italiei.

Autobuzul în care se aflau mai multe persoane ar fi plonjat de pe o porțiune înălțată de pe Via dell’Elettricità, sfârșind pe linia de cale ferată care trece pe lângă drum, conform rainews.it. 

După ce s-a izbit de pasarelă, autobuzul a luat foc. 

Accidentul s-a produs într-o zonă supraînălțată de pe via dell’Elettricità, autobuzul căzând de la o înălțime de 15 metri și ajungând pe calea ferată.

Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, în timp ce serviciile de urgență și Poliția au intervenit la fața locului pentru a gestiona consecințele acestui eveniment tragic.

Numeroase ambulanțe și vehicule ale pompierilor s-au deplasat la fața locului. 

Dinamica accidentului nu este deocamdată clară și nici nu se știe dacă a fost vorba de un autobuz turistic sau de un autocar. Nu este încă clar cum s-a produs accidentul și nici dacă a vehiculul implicat este un autocar turistic sau un autobuz. 

Conform ansa.it, cel puțin 40 de persoane sunt rănite.

Bilanțul provizoriu al accidentului în care a fost implicat autobuzul este de cel puțin 18 morți, 15 dintre aceștia fiind deja transferați la morgile spitalelor locale.

Zelenski, mâhnit din cauza dezastrului de lângă Herson: peste 80 de localitați, inundate după distrugerea barajului Kahovka
Articolul anterior
Doi mari producători de mașini, dați în judecată pentru că au vândut autoturisme care „sunt prea ușor de furat”
Articolul următor