Stela Moldovanu este fondatoarea salonului de rame Moldeco și a comunității MăiestrIA – antreprenoare pasionată de broderie și tradițiile moldovenești. Aceasta promovează purtarea iei și terapia prin cusut, considerând că este o activitate benefică pentru o stare emoțională echilibrată.
„Prin MăiestrIA am reușit să renaștem tradiția de a coase manual, dar și de a ajuta sute de femei să se conecteze din nou cu rădăcinile și tradițiile neamului nostru”, afirmă Stela.
Antreprenoarea își dorește ca Moldova să se dezvolte în același pas cu țările europene, pentru a oferi cetățenilor condiții mai bune, astfel încât aceștia să nu aleagă drumul emigrării. În viziunea ei, alinierea la valorile europene nu înseamnă doar adoptarea unor standarde moderne, ci și consolidarea identității naționale.
„Europa pentru mine înseamnă promovarea valorilor și a patrimoniului național, beneficiind în același timp de sprijin și dezvoltare în cele mai importante domenii, cum ar fi: economia, medicina, justiția, serviciile publice, educația, protecția mediului și nu în ultimul rând, cultura”, mărturisește Stela Moldovanu.
Mesajul antreprenoarei poate fi vizionat AICI!