Așteptarea fanilor a luat sfârșit. Astăzi, Lenuța Gheorghiță a lansat videoclipul la piesa „Cum este să fii părinte”. Lângă ea apare soțul, Boris și copiii, Magdalena și David.
Lenuța nu a ales întâmplător momentul lansării, mâine este ziua ei de naștere. Și pentru că nu există cadou mai frumos decât o familie unită și fericită, aceasta a decis să imortalizeze clipele pe care le trăiește alături de cei dragi și să le unească într-un videoclip.
„Am filmat destul de rapid pentru că am avut parte de o echipă superbă în frunte cu Inesa Stratulat. Soțul meu avea emoții pentru că el nu face parte din showbizz-ul nostru. Mi-a luat mult timp să-i chitesc pentru filmări, mai ales pe cel mic. Am decis să fie anume familia mea în videoclip deoarece este o piesă biografică dedicată lor, celor care mă fac fericită. Chiar dacă e primul videoclip, nu mă opresc aici, deja am planificat cum să vă surprind în viitorul apropiat.”, a declarat Lenuța Gheorghiță pentru Unica.md.