Interpreta părea să fie fericită alături de soțul și copilul ei. Atunci cine i-a devenit străin? Mai multe amănunte vei afla ascultând noua piesă a Cezarei, pe care o va cânta la Eurovision 2015.
„Nu m-am gândit să particip cu ea la Eurovision, dar mai mulți cunoscuți m-au sfătuit și am zis să încerc. Am trecut deja de prima preselecție”, spune vedeta.
Cezara ne asigură că piesa nu are nimic în comun cu viața ei personală.
“Fiecare cuplu trece prin perioade mai grele. Unii rămân împreună, alții nu rezistă și se despart. Această piesă mă caracterizează, dar este, mai degrabă, parte din trecutul meu.”
“Am devenit străini” este a treia piesă realizată în colaborare cu o echipă de muzicieni din România. Autorii sunt Andrei Iorga, Ene Gelu-Sergiu şi Alin Radu.