Crucile și obiectele funerare vor fi scoase de pe marginea drumurilor

Toate obiectele funerare amplasate pe marginea traseelor din țară vor fi scoase, potrivit unui ordin emis acum două zile de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, informează MOLDPRES.

separator

Conform documentului, toate crucile, dar și monumentele funerare, urmează să fie dezinstalate în cel mult șase luni de la data emiterii ordinului.

„ În cazul în care obiectele nu vor fi scoase de către rudele persoanelor decedate, atunci acestea urmează să fie duse în locuri speciale și date preoților care vor înhuma persoane social-vulnerabile sau fără adăpost”, se precizează într-un comunicat al MTID.

MTID în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Culturii, dar și Mitropolia Moldovei și cea a Basarabiei urmează să informeze cetățenii despre această decizie.Ordinul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

În primăvara acestui an, MTID a organizat un grup de lucru format din specialiști din domeniul transporturilor, dar și membrii ai ONG-urilor și societății civile, unde au analizat această problemă. Ulterior, documentul elaborat a fost supus dezbaterilor publice.

Potrivit datelor MTID, pe marginea traseelor din țară sînt amplasate peste trei mii de cruci și monumente funerare.

Kaja Kallas: Aderarea R. Moldova în 2028 depinde de reforme „dure, dar necesare pentru prosperitatea cetățenilor” și sprijinul celor 27 de state UE

Posibilitatea ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană până în anul 2028 depinde în mare parte de ritmul reformelor implementate de autoritățile de la Chișinău, dar și de consensul tuturor celor 27 de state membre ale blocului comunitar. Uniunea Europeană nu va face concesii în acest proces, iar reformele cerute sunt „dure, dar necesare pentru prosperitatea cetățenilor”. Declarațiile au fost făcute, în exclusivitate pentru Radio Moldova, de către Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, vicepreședinta Comisiei Europene (CE), Kaja Kallas, invitată la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”.

Potrivit Înaltului Reprezentant al UE, statutul de țară candidată presupune responsabilități clare și un efort susținut de reformare. Reformele cerute de UE nu sunt impuse formal, ci urmăresc rezultate concrete pentru cetățeni.

Cu adevărat, acest statut de țară candidată impune anumite obligații și anume realizarea reformelor. Noi, de asemenea, solicităm ca țările candidate să îndeplinească reforme. Acestea nu sunt niște reforme pe care le dorim îndeplinite doar de dragul reformelor. Noi dorim ca aceste reforme să fie implementate pentru prosperitatea cetățenilor.

Vorbind din experiența Estoniei, Kallas a menționat că un sistem judiciar funcțional și un stat de drept credibil pot să atragă investiții și să genereze bunăstare.

Dați-mi voie să vă aduc un singur exemplu. În cazul în care investitorii vor avea încredere în sistemul judiciar că funcționează, vor avea încredere în statul de drept, la sigur vor investi în economie. Ceea ce înseamnă locuri de muncă, ceea ce înseamnă condiții mai bune de viață pentru cetățeni.

Kaja Kallas a reiterat că Uniunea Europeană nu va face excepții de la regulile stabilite pentru aderare. „Aceste reforme sunt dure, sunt dificile, însă noi suntem alături ca să sprijinim Republica Moldova.”

Referindu-se la obiectivul anului 2028 privind aderarea R. Moldova la blocul comunitar, Kaja Kallas a explicat că parcursul depinde în primul rând de autoritățile de la Chișinău. „Desigur, primul lucru pe care trebuie să-l îndeplinească Republica Moldova sunt toate reformele și toți pașii pe care trebuie să-i întreprindeți în procesul de aderare. Acest lucru depinde foarte mult de dumneavoastră, de guvernul vostru, în ce mod se vor desfășura aceste reforme.” În plus, vicepreședinta CE a dat de înțeles că procesul de aderare rămâne dictat și de poziția celor 27 de țări membre, dar la final progresele țării vor fi cele care vor decide dacă termenul 2028 rămâne fezabil.

Știu că există un sprijin enorm pentru Republica Moldova. Din acest motiv, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, pe cât este de fezabil acest obiectiv către anul 2028 – acest lucru depinde foarte mult de progresul înregistrat de dumneavoastră.

Termenul de 2028 este tot mai frecvent invocat în discursul oficialilor de la Chișinău ca obiectiv de politică externă. Premierul Dorin Recean a reiterat recent că Republica Moldova își propune să semneze tratatul de aderare până la sfârșitul acestui deceniu.

Șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău a remarcat faptul că țara a finalizat deja screeningul pentru mai bine de jumătate din capitolele acquis-ului comunitar, iar negocierile avansează. Totodată, surse de la Bruxelles au confirmat pentru Teleradio-Moldova că Uniunea Europeană pregătește noi pași pentru aprofundarea integrării economice, precum liberalizarea comerțului și adoptarea sistemului vamal unic comunitar, măsuri care ar facilita transportul și relațiile comerciale la frontiera R. Moldova cu UE.

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova în ultimele 24 de ore

Peste 61 294 traversări la trecerea frontierei au fost în ultimele 24 de ore, anunță Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 15 522 traversări persoane;
PTF Leușeni – 10 845 traversări persoane;
PTF Sculeni – 7 301 traversări persoane;
PTF Costești – 3 949 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 3 883 traversări persoane.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 43 persoane străine.

Încălcări înregistrate:

– Traversarea ilegală a FS de către persoane – 2;

– Tentativa trecerii ilegale a FS de către persoane – 0;

– Folosirea documentului fals – 1;

– Nerespectarea regulilor de ședere și intrare în RM – 5;

– Încălcarea regimului frontierei de stat, a regimului zonei de frontieră, a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat și a regulilor de trecere a frontierei de stat – 6. 

Poliția de Frontieră vă recomandă:

Pentru evitarea aglomerației:

– PTFS „Leușeni-Albița”: Alternativa – PTFS „Leova-Bumbăta” (08:00-20:00) sau PTFS „Cahul-Oancea”.
– PTFS „Sculeni-Sculeni”: Optați pentru PTFS „Costești-Stânca” sau PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”.
– PTF comun „Palanca-Maiaki-Udobnoe”: Alternativa – PTFS „Tudora-Starokazacie”.

Pentru situația în timp real a punctelor de trecere a frontierei, accesați: https://border.gov.md/camere-web 

Pentru întrebări suplimentare, contactați: Linia Verde a Poliției de Frontieră: 022 259 717 

Odată ajunși la frontieră, vă rugăm să manifestați răbdare, înțelegere și respect față de personalul aflat la datorie și ceilalți participanți la trafic.

Mesajul Președintei Maia Sandu cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști

Un mesaj cald și frumos din partea președintei Maia Sandu cu ocazia acestor sărbători minunate.

Dacă tace, face! Poze în care părinţii şi-au surprins odraslele poznaşe
Articolul anterior
10 imagini despre adevărul dureros al zilelor noastre
Articolul următor
Close menu