Cum ne mint cerșetorii! “Nu îmi e teamă de nimic”

Un tânăr de 19 ani, care cerșea într-un scaun cu rotilea fost prins de poliție. Pentru că a fost depistat că poate merge pe propriile picioare.

separator

xenia
Potrivit video-ului făcut de Poliția Capitalei, tânărul lucra câte două-trei ore pe zi:„Amăgesc, dar nu-i altfel cum. Fac un ban și îl ajut și pe bunelul. Nu îmi este rușine de nimic. Nu mă bag la nimeni în buzunar. Omul a vrut mi-a dat, nu a vrut, nu mi-a dat și a mers mai departe. Nu îmi e teamă de nimic. Cu timpul am să încep a lucra, nu am să stau toată viața așa”, susține tânărul escroc.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Va avea loc simplificarea proceduri de obținere a permisului de conducere! Vezi detalii

Potrivit proiectului, admiterea la examen va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. 

„În acest fel, simplificăm procedurile, reducem corupția și creștem calitatea procedurii de obținere a permiselor de conducere”, a spus premierul Dorin Recean. 

O altă modificare ține de simplificarea procedurii de obținere a permiselor de conducere pentru anumite categorii de vehicule. De exemplu, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la susținerea examenului la o altă categorie, pentru vehicule cu transmisie automată, vor putea conduce și vehicule cu transmisie manuală de categoria respectivă.

Totodată, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1(motociclete), cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare.  

Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

A dispărut. Rudele cer ajutor pentru a o găsi

O fetiță de 12 ani din Chișinău a dispărut iar ultima dată a fost văzută urcând într-un troleibuz alături de un băiat.

Laura Arman, are 12 ani și locuiește în sectorul Botanica al Capitalei a relatat nana acesteia pentru echipa.md.

Laura a fost văzută ultima dată pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, pe strada Decebal, vizavi de Taxi Blues Cafe, urcând în troleibuzul 4, în direcția străzii Hristo Botev.

Conform martorilor, ea era însoțită de un tânăr de aproximativ 18 ani, cu o înălțime de 1,80 m, păr brunet și ochi căprui, având un iPhone alb.

Cei care dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugați să contacteze la 112 sau 069 522 443.

Cei mai tineri părinţi din lume! Mămică la doar 10 ani
Articolul anterior
Victoria Bonea a recunoscut de ce nu vrea să facă nuntă!
Articolul următor