Cel mai matinal prezentator tv de la noi își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Bogdan Dascăl a fost felicitat dis-de-dimineață de colegii de breaslă, iar bucătarul de la Deșteptarea i-a copt un tort aniversar.
La 40 de ani, prezentatorul tv se simte împlinit și fericit, dar mai are de învins o frică.
“Toată viață am avut frică de înălțime, asta până în situația când am început a merge la nuntă săptămână de săptămână, învârtind în București, iar weekend-urile petrecându-le pe vârfuri de România, astfel am urcat prima dată pe treapta debarasării de frica de înălțime. După care au urmat zborul cu para-planul, delta- planul, balonul cu aer și, nu în ultimul rând, cu avionul.
O altă fobie de care încă nu am putut scăpa este aflarea în trafic cu multe mașini, în aglomerație. Această frică a apărut după ce am fost implicat în trei accidente rutiere din care am ieșit nevătămat. Din cauza acestei fobii nu mi-am putut lua de 2 ori permisul de conducere. La noi în familie conduce soția deja de vreo 6 ani. Sunt sigur că am s-o înving și pe asta”, a declarat Bogdan Dascăl pentru Unica.md