GUSTAR 2016: Zona de camping a festivalului va găzdui peste 1000 de oaspeți

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internaţional GUSTAR, cel mai așteptat eveniment muzical al anului, pregătește o mulțime de surprize pentru vizitatori. În acest an festivalul va fi organizat într-un loc nou, în lunca râului Răut, în s. Furceni, Parcul Național Orhei, pe o suprafață de 8 hectare. Locul ales se află departe de gălăgia urbană, însă la o distanță rezonabilă de capitala țării, la 55 km.

separator

mmm

GUSTAR 2016 nu va fi doar un alt festival din această vară, ci un eveniment care va da culoare vacanței tale.

Unul dintre elementele principale care face acest festival deosebit rămâne a fi zona de camping. În acest an spațiul destinat amplasării corturilor va fi amenajat pe o peninsulă separată, supranumită și Peninsula Vacanței. Zona distracției și zona odihnei vor fi izolate, sporind astfel confortul oaspeților care vor alege să se odihnească în natură după o zi plină de activități distractive.

Valeriu Postică, coordonatorul proiectului, compania SENS MUSIC: „Ideea de a crea o Peninsulă a Vacanței în cadrul festivalului GUSTAR 2016 ne-a venit după ce am examinat cum sunt organizate evenimente similare în alte părți ale lumii. Toate au amenajate mici orășele de camping pentru oaspeții evenimentului. Astfel, zona de camping din cadrul GUSTAR 2016 va corespunde tuturor necesităților oaspeților doritori de a rămâne peste noapte în lunca Răutului. Peninsula Vacanței va avea capacitatea de a găzdui o mie de persoane și va fi  locul potrivit pentru cei care  deja s-au plictisit de oraș și vor să petreacă câteva zile de odihnă în cort, în fața unui foc de tabără, ascultând muzica bună, alături de familie și prieteni.”

image_4019_13_large

Artiom Ursoi, administratorul Festivalului GUSTAR 2016: „Peninsula Vacanței va fi securizată și organizată în 3 cartiere: un cartier unde se vor putea caza cei care preferă agitația și gălăgia pe toată durata zilei, un cartier pentru cuplurile tinere și familiile care au copii, amplasat mai departe de zgomotul festivalului, precum și un cartier intermediar, pentru cei care vor să se distreze cu măsură. În acest sens, organizatorii vor crea o hartă a peninsulei, care va fi distribuită la punctul informațional de la intrarea pe teritoriul festivalului. Mai mult, în zona campingului, chiar de dimineață, vor avea loc sesiuni de gimnastică sportivă și yoga, iar tarabele din Zona Bucatelor vor fi deschise mai devreme, pentru a asigura turiștii cu ceaiul și cafeaua de dimineață. Spre seară, când apa din butoaie se va încălzi, va funcționa dușul special amenajat pentru oaspeții Peninsulei.”

Doritorii de a ajunge în zona de camping a festivalului vor trebui să dispună de un abonament pentru Festival. La cazare, vizitatorii vor primi o plăcuță cu numărul cortului, pe care o vor returna la plecare. Astfel, organizatorii vor avea o evidență clară și vor putea asigura o mai bună gestionare a locurilor de cazare disponibile pe Peninsula Vacanței.

Pentru comoditatea vizitatorilor, în cadrul GUSTAR 2016 vor fi organizate două zone de parcare – una destinată persoanelor care vin doar pentru o zi și planifică să plece seara, iar alta – pentru rezidenții campingului.

Festivalul GUSTAR este organizat de „Sens Music” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Partener al evenimentului este și Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

Pentru informații și rezervări de bilete accesați www.gustar.md, www.biletonline.eu sau apelați nr. 022 233 898.

Mai multe detalii despre programul festivalului aflați pe www.gustar.md sau accesând pagina de Facebook.

Emoțiile sunt mari! Corneliu Botgros va deveni în curând tătic pentru a doua oară

Corneliu Botgros trece printr-o nouă etapă în viața sa. În curând, acesta va deveni tătic pentru a doua oară.

Violonistul a fost invitatul unei emisiunii de la TV8, unde a povestit despre emoțiile pe care le simte și ce așteptări are de la noul statut de tătic a doi copii.

Recunoaște că emoțiile sunt mari, iar așteptarea devine pe zi ce trece tot mai greu de suportat. Corneliu Botgros abia așteaptă să-și strângă micuțul la piept.

„Emoțiile sunt mari este o etapă noua în viața mea. Parcă o iau de la început. Soția, bunelul, care și el își dorește să devină din nou bunic și cei apropiați cu toții sunt alături de noi și suntem în marea minune care trebuie să se întâmple foarte curând”, ne-a spus violonistul.

Cum l-a anunțat soția că va deveni tătic? 

„M-a anunțat soția, ea a făcut niște teste, dar nu mi-a zis că a făcut testele acasă și ele au ieșit pozitiv, dar a vrut să aibă verdictul de la medic și a mers să facă analize fără să mă anunțe și mi-a trimis un e-mail în care scurt scrie pe final că este însărcinată. A făcut așa o surpriză, i-am dat un telefon am felicitat-o și de atunci parcă a început o altă etapă a vieții. Suntem în așteptare și abia aștept să pot să gust din fructul acesta, să-l pipăi”, ne-a mărturisit instrumentistul.

Deși are un băiat de 24 de ani, recunoaște că fiecare copil este un caz aparte, are caracter aparte și educarea acestora trebuie abordată diferit. Reportajul video poate fi urmărit aici.

Cele mai frumoase urări de Paşte! Ce trebuie să le urezi celor dragi în aceste zile

Învierea Domnului aduce bucurie în sufletele tuturor, cel mai răspândit obicei fiind vopsirea ouălor roşii, a căror prezenţă este obligatorie pe masa de Paşti. 40 de zile după Învierea Domnului creştinii îşi spun Hristos A Înviat şi răspund Adevărat a Înviat! Poți fi primul care trimite un mesaj de Paști prietenilor şi urează-le sărbători fericite!

Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!

O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Mesaje de Paste: Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitamesaje de Pastet alături de cei dragi şi numai realizări!

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.

Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!

Aş vrea să petrecem Paştele împreună. Deşi ştiu că nu e posibil, îţi voi fi alături cu sufletul şi fie ca speranţa Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paşte fericit! 

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!

Mândrie pentru țara noastră! O moldoveancă joacă într-o nouă producție internațională

Cătălina Cazacu este o tânără actriță din Republica Moldova care și-a făcut studiile în actorie la East 15 Acting School.

Tânăra moldoveancă a obținut un nou rol într-o nouă producție internațională.

„Sunt cu adevărat recunoscătoare realizând că acesta este al treilea proiect internațional al meu, o altă experiență în care joc în fața unei camere, învăț să fiu cineva „nou” într-un mod natural, neforțat și lucrez alături de oameni uimitori”, a menționat Cătălina Cazacu, pe Facebook.

De asemenea, în toamna anului trecut, Cătălina Cazacu a apărut într-un episod din serialul Casualty, produs de BBC One.

Actrița Cătălina Cazacu s-a filmat într-o nouă producție internațională

gallery images

Sindromul Down nu este o sentință! A dat Bac-ul cu o notă foarte bună
Articolul anterior
Brandul autohton Nanetty și-a deschis primul shoroom în Iași
Articolul următor