Ziarista a intrat în gura comentatorilor internauți după ce, în emisiunea sa de autor, a încercat să afle dacă este adevărat sau nu că Teatrul Eugene Ionesco este un ”cuib de homosexuali”, precum se discută în târg. Ileana Rusu consideră că este victima unui atac mediatic fără precedent, în care a fost taxată prea dur pentru o simplă întrebare.
”Eu nicidecum nu vreau să mă victimizez, dar un asemenea atac mediatic la adresa unui jurnalist, care a pus o întrebare incomodă în cadrul unei emisiuni de autor, nu am mai auzit.
Am fost numită cu cele mai urâte cuvinte: băbană, de la coada vacii, țărancă. Și copilul meu trebuia să citească toate prostiile astea. Mi-a fost traumat copilul.
Cel mai interesant este că majoritatea s-au legat mai mult de fizicul meu, de cum sunt îmbrăcată. Dacă vreți să mă taxați, criticați-mi nota mea profesionistă. Sunt în presa scrisă de 15 ani, fac o emisiune de autor în care am mână liberă să întreb orice vreau, exact cum face și acest blogger Iliusha. Cred că în cazul meu a fost vorba de un atac la persoană.
V-a deranjat expresia ”cuib de homosexuali”? Era o metaforă. Și cel mai curios este că invitatul meu, actorul Gheorghe Petraru, pe care îl cunosc de foarte mulți ani și suntem în relații bune, nu s-a arătat absolut deloc deranjat. A fost o bârfă care circulă prin târg, or, în emisiunea ”Fără Măști” întotdeauna s-a mers pe întrebări incomode.
A fost o emisiune care a durat mai mult de 49 de minute și în care am discutat despre calitatea și prestanța actorilor de la Eugene Ionesco. Respect calitățile acestor actori. Eu consider că la Ionesco sunt cei mai buni actori. Am formulat un pic mai deochiat întrebarea. Dar să știți că pe mine nu mă deranjează minoritățile sexuale. Și Ceaikovski sau Freddie Mercury au fost homosexuali, și asta denotă că nu au fost talentați sau nu le ascult operele?
Dacă voi considera, după un spectacol la Eugene Ionesco, îmi voi cere iertare de la actori. Dar nu cred că într-o țară democrată trebuie să fiu atacată atât de dur pentru o simplă întrebare.” a declarat Ileana Rusu pentru Unica.md
Cine este Ileana Rusu?
Este ziarist de 15 ani. A lucrat timp de 4 ani la ziarul de investigații ”Accente”, 2 ani de radio, inclusiv 1 an jumătate a făcut talk show-uri la Vocea Basarabiei, a fost reporter de investigații la ” Ziarul de Gardă”, în prezent este redactor la ”Evenimentul Zilei”.